Citisem acum ceva timp undeva (cred că-n George Ritzer – „Globalizarea nimicului”) despre cum omul crescut de lupi devine lup, iar omul crescut de obiecte devine obiect. Superb!
Trăiesc din ce în ce mai des cu impresia că trăim într-o lume în care suntem obiecte.
(Până și perioada alegerilor demonstrează că individual luați suntem destul de irelevanți, contează suma alegerii, alegere pentru care individul trebuie să facă foarte multe compromisuri – „răul cel mai mic”)
De când cu strângerea de date online și supravegherea intensă a nevoilor noastre e evident că devenim, cu voia noastră, obiecte care consumă obiecte.
În vremurile astea oamenii se transformă, tot de bună voie, în panouri publicitare (obiecte) de dragul unor branduri – ori pentru apartenență la un grup. În categoria asta găsim de la influencerii ștampilați de branduri peste tot până la micro/mini-ambasadori de brand, aspiranți (vezi cazul celor care poartă șosete/încălțări Lidl „for fun”).
Dar azi o să ne oprim atenția asupra celor care își transformă copiii în panouri. Părinții care-și cresc copiii ca obiecte de promovare.
Tentația era să discutăm despre plozii crescuți de tablete și aplicații, în detrimentul unor părinți absenți, dar despre ei s-a mai vorbit. Evidentul e acolo.
Am văzut că atunci când naște o influenceriță i se lărgește și panotajul publicitar, nu doar colul. Copilul e adus pe lume (și) cu misiunea de a promova obiecte. Influencerițele nu nasc neapărat oameni, ci mini-influenceri pe care încă din primele zile îi expun lumii cinice a publicității. Un fel de „de azi pot face reclamă și la produse pentru mame și pici”.
Până la urmă, de ce n-ai face asta?
Ai deja o plajă de oameni care te urmăresc și ești pe lista brandurilor care te folosesc pentru a ajunge la audiența necesară lor. Copilul vine ca o completare a portofoliului. Și-n turnurile de fildeș ale publicității o naștere celebră este o nouă oportunitate de business.
O vedetă cool va naște inevitabil un copil cool. Ce brand n-ar vrea să se așeze la stânga copilului și să-ți spună cât de „importanți sunt primii pași în viață”, truisme despre iubire și familie, totul pentru câteva mii de euro și atenția audienței?
Dar n-are rost nici măcar să ne apropiem de etica business a companiilor (misiunea lor e clară și simplă), ci trebuie să reflectăm asupra copilului crescut ca obiect publicitar. Vedem destui pe net. Sunt acolo, lângă Logo. Ăia mai măricei mulțumesc Logoului. Cei care încă gânguresc lasă asta în seama părinților fericiți să „împărtășească” și celorlalți din bunătatea Logoului.
Nu putem decât să așteptăm și să vedem cum vor crește copiii care au venit pe lume ca să propovăduiască pildele lui Logo.
