Acum puțin timp Patrick Andre de Hillerin semna o serie de editoriale interesante despre cum o să se schimbe lumea după ce tot mai mulți oameni vor ajunge să lucreze de acasă.
E și asta o realitate.
Cu toate că acum, la final de izolare (dacă nu reizbucnește pandemia), mulți angajatori se vor întoarce la vechi metehne și abordări și se vor comporta de parcă n-au învățat nimic din toată experiența asta.
Da, nu toată lumea poate lucra de acasă, dar sunt mii de oameni în România care ar putea face asta. Cu toate astea li se cere/preferă să îngroașe rândurile în trafic/metrou și să stea frumix și cuminți la birou sub atenta supraveghere a șefului.
Personal am fost mereu adeptul muncii de acasă.
De ce?
În primul rând se face o aprigă anti-reclamă conceptului. Când se vorbește de „work-from-home” se ajunge inevitabil la imaginea sedentarului, demotivat și rupt de lume, fără viață socială. De parcă munca la birou este semn de activitate fizică (unii nu se ridică de pe scaun până la final de program și mănâncă deasupra tastaturii), iar alții interacționează cu colegii într-un mod steril, fals.
Probabil știți râsetele alea false, din gât, la dozatorul de apă. Vă lipsesc?
Work-from-home poate însemna să lucrezi și din parc, cafenea, cabană la munte, ori club de swingeri. Tot ce ai nevoie e o conexiune bună la internet. Atât. Nu te pune nimeni să nu te dai jos din pat, ori să nu ieși din casă.
Destui oameni forțați în perioada asta să lucreze de acasă au făcut o descoperire colosală: au viață. Unii și-au văzut și familia.
Între două mailuri au putut băga o mașină la spălat. N-au mai pierdut două ore din viață în trafic și aglomerație. La început s-au enervat că le este distrasă atenția de către copii, dar apoi au descoperit că petrec mai mult timp în familie și în pauzele de muncă pot face activități cu plozii. Ăsta e un plus în Excelul cu emoții.
S-a descoperit sexul la prânz. Somnul la prânz. Zilele când nu ai nimic de făcut la birou (și-o frecai la seriale, ferind ecranul de șef) au devenit zile cu activități casnice, ori când o freci acasă dar fără să te simți vinovat și supravegheat.
S-a descoperit sportul. N-ai de muncă? Ieși la alergat.
Gătitul. Nu-i nimic de făcut? Pui o mâncare-n cuptor. Posibilități infinite, spre deosebire de timpii morți din clădirea de sticlă unde de cele mai multe ori erai condamnat la hrană prin comandă.
Dar sunt două aspecte care-ți pot strica experiența work-from-home.
- Tu
Dacă suferi de îngălare fizică și psihică sunt șanse mari ca experiența asta să se transforme într-o veritabilă închisoare. O să te plictisești îngrozitor. O să trebuiască să-ți inventezi rutine și e posibil să nu-ți placă asta pentru că ai trăit toată viața respectând șabloane impuse de alții.
Acum trebuie să găsești singur lucruri de făcut în timpii în care stăteai în metrou. Să-ți imaginezi noi moduri de a petrece pauzele. Dacă nu te mai scoate cineva la țigară nu înseamnă că nu trebuie să ieși din interior. Cu puțină ambiție poți să te apuci de un sport, să te plimbi, să și iar să.
Oricum, hai să fim sinceri: n-ai fost mai activ în perioada birou. Se trăgea de tine și era contextul de așa natură că mai bifai niște trepte pe FitBit.
Dacă ești o fire sociabilă poți să lucrezi de (aproape) oriunde, cu (aproape) oricine.
Hai să fim serioși, de ce sunt mai plictisitori pereții de acasă, comparativ cu ăia din clădirea de sticlă?
O altă nasoală e supralivratul. Pentru că ești acasă, relaxat, sunt șanse să lucrezi mai mult. Începeai programul la 10? Da, dar te-ai trezit la 7-8. Bei cafeaua și te uiți pe mailuri. Ai început să lucrezi cu 1-2-3 ore mai devreme. De ce? Că mna… „erai acolo”. Dacă tot ești acasă, ce mai înseamnă stat peste program? Așa că nu-i nimic ciudat să te prindă 8-9 seara cu laptopul în poală.
E vina ta.
Limitele alea încălcate în perioada birou (cu mailuri și cerințe primate și după program) se pot muta cu lejeritate și în casă. Există șefi care vor forța nota spunând, la ora 19-20, „ți-am trimis o treabă scurtă pe mail… poate ai timp s-o rezolvi până te culci”. Și-ți faci timp. Că așa ești tu. Ascultător.
2. Ochiul de șoim care nu-ți mai bate-n ceafă
Lipsa supravegherii îi poate anxieta pe unii șefi.
De ce? Așa sunt ei. N-au aptitudini de lideri, sunt supraveghetori pe plantație. Sunt versiunea office a experimentului Stanford.
Știu că ești o lepră, dar s-au complăcut ani de zile cu situația și au preferat să te țină din bici decât să recunoască faptul că ești un compromis și că poate e mai bine cu un angajat mai serios (care probabil cere mai mulți bani, ori alte beneficii. Calitatea umană costă).
Nu știu care-s plusurile tale din moment ce ești tolerat cu toate că ești precum un bebeluș.
Acum nu te mai pot vedea și transpiră la gândul că pe banii lor muncești în chiloți, ai televizorul deschis pe manele, ori între două mailuri ți-ai permis nesimțirea să dormi 10 minute.
Așa că se vor inventa/utiliza noi măsuri de supraveghere. Unii îți vor monitoriza ecranul în cele „8 ore” de muncă, urmărind la ce te uiți și făcând figuri când mouse-ul nu se mișcă pe ecran.
Teama de „nu face nimic pe banii mei” o să-i transforme pe unii angajatori în dictatori online/la distanță.
Îți vor strica ziua din mailuri și telefoane, unele venite din oră-n oră. O să fie ca într-o relație cu o persoană geloasă și posesivă. „Unde ești? Te gândești la mine?”.
…
Realitatea e că unele locuri de muncă se vor schimba.
Pandemia asta a reușit să le demonstreze unora că n-ai nevoie de clădiri de sticlă, familii de birou și timp pierdut. Productivitatea se obține și de acasă, din confortul nudității și a canapelei personale. Trebuie doar să te înconjori de angajați serioși.
Unde mai pui că o companie nu mai cheltuie bani să-ți asigure cafeaua, curentul, hârtia igienică. Din păcate unii angajatori joacă mârșav cartea work-from-home. Taie din salariu pe considerentul „nu mai dai bani pe drum și cantină”. Păi curentul consumat acasă? Cuptorul din pauzele de masă acasă? În pauzele de muncă acasă bei apa de acasă nu de la dozatorul din holul biroului.
Prosteală.
Sunt multe aspecte importante de care e bine să se țină cont, dar din păcate România e încă în punctul în care locul de muncă e mai mult un compromis între două entități neprofesioniste: tu te faci că muncești, eu mă fac că te plătesc. Acum și de acasă.
5 răspunsuri
Prima mea experienta de munca a inceput cu o saptamana inainte de izolare, am 1 saptamana experienta la birou, si 3 luni de acasa. Trist e ca am fost sunata de o domnisoara agent de ‘resurse umane’ sa imi spuna ca ce fac eu e freelancing si nu e ‘experienta practica reala’. Si asa mi-a spus si un coleg de servici si ca ar fi trebuit sa astept dupa pandemie. Ce sa zic.
Spune-i la domnisoara ca experienta e experienta, nu conteaza de unde. Presupun ca munca ta e de birou si accesezi sistemele companiei printr-o conexiune securizata. Pe scurt, muncesti, nu freci menta.
Pe mine nu mă convinge asta cu muncitul de acasă. Așa, de scurtă durată, e în regulă, dar pe o perioadă mai îndelungată NU. Casa e refugiul meu, oaza mea de liniște, pe când locul de muncă exact invers. De ce să stau acasă cu stresul și grijile de la muncă?
Pai nu stai. Muncesti programul pe care l-ai munci la munca. Acum, daca ai un sef care ii place sa te maseze la fiecare minut, poate ar trebui sa schimbi locul de munca, pentru ca seful presupun ca e mai greu de schimbat.
Se vor gasi mereu niste sclaveti fara personalitate, opinii sau pareri sa ingroase randurile corporatristilor!!! Asa se simt si ei utili societatii… de parca ar interesa pe cineva! :))) Mai prost e ca acasa trebuie sa isi vada 24 din 24 plozii corciti cu „divele” scapatate si agatate la ora inchiderii in cine stie ce club „hip” sau ce plm mai era la moda pe vremea aia…