Trăim în iluzia viitorului succes?

9

De la începutul anului se discută tot mai mult și mai des despre cine trebuie și nu trebuie să facă copii. Nu trece săptămână fără să vezi pe cineva stând drept și emițând o părere despre cine merită să se înmulțească și cine nu. Cine să voteze și cine nu. Cine să… și cine să… nu.

O să remarcați faptul că majoritatea ambasadorilor unor astfel de filosofii se trag din medii favorizate financiar.

Așchii din trunchiuri securiste și îmbogățite în vâltoarea începutului de democrație, pomanagii ordinari sau combinagii de joasă speță, mai toți aruncă în minți înfierbântate (și mult mai sărace) cu ură și deznodăminte: n-ai bani (o să remarcați că statutul financiar primează) = n-ai dreptul să…

Trebuie „să-ți câștigi dreptul să…”. Ca ei. Cum l-au câștigat ei? „Să nu mai dezgropăm morți…”.

Dar înainte să înțelegem impactul unei astfel de viziuni despre viață (și unde poate duce ea) trebuie să ne aplecăm atenția asupra păturilor sociale. Așa vom înțelege cine/cum/de ce elita financiară e susținută în promovarea unor viziuni discriminatorii:

  • Pătura de sus – ăștia-s puțini. Ca întotdeauna. Să zicem vreo 5%. Ei dau tonul, ei sunt inspirație pentru cei de jos. Pentru un popor frustrat precum al nostru ei sunt un exemplu de „așa da” oricât de mult rău au făcut pentru a ajunge bogați. Scopul scuză toate mijloacele;
  • Pătura de mijloc – se micșorează de la an la an. Majoritatea cad în a treia categorie, prea puțini răzbat spre prima treaptă, aia unde stau valorile financiare. Aici domnește cinismul de a ajunge sus de tot. Aici sunt ăia care fac mizerii cancerigene dar se spală pe mâini plantând puieți/donând dulciuri copiilor leucemici/oferind like-uri cauzelor sociale. Mai multe voci spun că pătura de mijloc dispare, majoritatea celor de aici se prăbușesc într-o sărăcie zugrăvită cu rate. Dacă ți-ai amanetat 20-30 de ani din viață pentru bunuri care-ți lasă impresia că ești avut trăiești o iluzie;
  • Pătura de jos – aici disperarea și visarea e mare. Invidia se luptă cu ambiția provocând o tensiune uriașă. Tot ce se întâmplă mai sus de ei e aspirațional și demn de exemplu.

M-am tot întrebat de ce elita (în contextul ăsta mă refer doar la cea financiară) își impune cu aroganță și ușurință punctele de vedere. De ce le e așa ușor să-i impresioneze pe cei mulți și săraci să-i susțină în demersurile și filosofiile lor? E chiar ironic să-i vezi pe niște rupți în coate că-s de acord cu un bo$$ care spune că săracii n-ar trebui să facă plozi. „Yesmeni” ăștia nu-și dau seama că și ei sunt pielea? Ba da, dar pentru ei totul e aspirațional. Ei nu sunt săraci, nu sunt plebe, ci sunt „viitoare elită”. Ei trăiesc în proiecția despre sine. Prezentul lor e iluzia viitorului succes.

„Yesmeni” care scuză derapajele elitei.

Au furat, dar au făcut și biserici/au donat biscuți/au ajutat o bătrână să treacă strada”. Vă sună cunoscut?

Nu-i de mirare că speakerii motivaționali au prins așa bine. Sub cei 5% iluzia succesului e uriașă. Și nu-i o surpriză că unii dintre cei mai de succes coacheri provin din pătura superioară. Vrăjeala trebuie să vină de sus.

„Eu am reușit, puteți și voi”. Ha.

Elita financiară a reușit (într-un fel sau altul) să-și cumpere și statut intelectual. România a fost și este fabrică de diplome. Plebeul știe că-i condus de o imitație intelectuală, dar e năpădit de valoarea financiară și de statut.

Revenind la subiectul nașterii condiționate de statut financiar.

Lucrurile sunt triste. Oamenii consideră că dreptul înmulțirii e condiționat de grosimea portofelului, omițând faptul că în unele cazuri bogăția a venit antrenată de mișculațiuni și personalități îndoielnice.

Dacă asta o să fie tendința societății ne putem aștepta oricând ca, mânați de iluminarea socială a celor puțini, bogați și (auto)favorizați, plebea să accepte constrângeri (număr de copii, dreptul de a vota, libertatea de mișcare ș.a.m.d.). De ce? Pentru că vor vrea să ajungă sus (indiferent de mijloace), se vor zbate. O să fie o lume aspirațională care-și va da singură la gioale.

Pare rețeta perfectă: fă-i să creadă că nu merită acum, să se certe între ei și să trăiască năluciți de succes.

Trăim în iluzia viitorului succes? 1
Recomandări
9 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *