Înfricoșător de fals și reinterprerea „mă bate, dar nu dă like la altele”

0

Filosoful William James, poreclit de unii „Tata la Psihologie”, spunea că oamenii sunt diferiți și identitatea lor se exprimă diferit în funcție de anturaj și combinații.

Am parafrazat.

Specialiștii în cyberpsihologie (adică cum gândim datorită/din cauza/mulțumită internetului) consideră că dacă-i dăm crezare lui William James înseamnă că ne-am umplut de personalități cu care jonglăm între real și virtual, doar că în ambele sfere avem multe alte ramificații. În online cu mult mai multe.

Până n-o citești din gura unui specialist parcă n-o crezi, dar așa e. O simți, dar n-o crezi.

Suntem o adunătură de impresii și personaje. Și eu sunt în zeci de feluri, în funcție de context și mediu. Trecând peste abordările din real, unde sunt când dezirabil, când sincer captivat și interesat, sau fals fericit, entuziasmat de complezență, încurajator de drag, nervos de context ș.a.m.d., în online îmi e mai ușor să-mi dau seama de cum reușesc să mă împart pe mai multe paliere. Și cred că majoritatea facem asta.

„Ajutați” de rețelele de socializare care au target-uri diferite (suntem toți acolo, dar unii-s mai activi pe Instagram, alții pe Twitter. Cercurile se unesc în anumite puncte, dar nu se produce o simbioză perfectă), ne portretizăm diferit.

Pe Instagram suntem doar fețe-fețe. Pe Facebook mai scoatem la lumină și latura intelectuală, eventual printr-un citat, un share informativ, o bucată mai mare de text. Pe Youtube suntem în priză, energici, flamboaianți. Pe Twitter suntem analitici. Pe Goodreads suntem țopiști. N-am Tik Tok, dar acolo-mi imaginez că suntem minori.

E foarte interesant pentru că îmi imaginez faptul că tot acest heirup mental nu poate duce undeva bine.

N-are cum.

N-ai cum să te arăți prințesă pe Instagram, sensibilă pe Facebook și realitatea să nu susțină toată această zugrăveală. În online vopsit gardul, în realitate coropișniță.

Ca mascul trebuie să fie la fel de greu să te afișezi opulent pe Instagram, spontan pe Facebook, uimitor pe Youtube și în realitate să te macine faptul că ești un becisnic (ce frumos sună acest cuvânt).

Dacă o s-o tot ținem așa (și de ce n-am face asta, e fun, ne face fericiți!) ne paște o civilizație aproape nebună de sine și imaginea pe care o are.

Am râs noi de părinții noștri că se lăsau influențați de gura lumii, dar pe noi o să ne doară-n Like de ce spun ceilalți. Deja numeroși copii (atât ca vârstă biologică cât și mentală) se autoflagelează/repară în funcție de percepția maselor online.

Stră-mamele noastre au rămas cu partenerii lor defecți căutând în mintea și sufletul lor să compenseze răul primit (bătăi, violuri conjugale, rușine socială). Au săpat după scuze, doar să mai reziste: „aduce bani în casă”, „își iubește copiii”, „nu fumează”.

Generația care urmează o să umple altfel golul insatisfacției.

Când se vor vedea și se vor cunoaște cu adevărat, dincolo de pozele în care el și-a făcut maxilarul mai bărbătesc într-o aplicație și ea și-a subțiat talia cu ajutorul unei funcții foto, șocul e posibil să fie uriaș. Minciuna o să fie dureroasă, poate frustrantă, dar într-un final își vor da seama că amândoi au mințit și că „oameni suntem”. Important e să-și dea like-uri doar între ei și să nu mai stea pe Tinder pe ascuns.

Recomandări
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *