Metafora înzăpezitului cu BMW și semnificația lui B 881 WIN

2

Finalul de an ne-a adus poate cea mai frumoasă metaforă și predicție, o definiție pe care s-o purtăm cu „mândrie” și în 2020 ca fiind revelatoare pentru o importantă parte a acestui neam. Poate că tu nu te regăsești în cele ce urmează (și mă bucur sincer pentru tine), dar puțin din bărbatul „surprins” înzăpezit pe munte e în trecutul, prezentul și viitorul nostru.

Posesorul automobilului marca BMW (nu mă pricep, dar pare și un model nou), cu numărul B 881 WIN, a fost filmat în timp ce pompierii se chinuiau să-i scoată mașina din zăpadă pe un drum închis circulației.

Bine, el n-a fost filmat. Nu știm cum arată, nu știm cine este, nu știm ce gândește, cu cine a votat, ce pasiuni are.

N-a coborât din mașină când se filma.

Din ce ne-a oferit presa cunoaștem doar faptul că-n momentul în care a intrat cu încrederea specifică redușilor pe un traseu închis și plin de zăpadă era în mașină cu doi copii și o femeie. Se presupune că era cu familia.

„Curajul” lui, considerat prostie de hateri, l-a transformat în vedeta finalului de an.

A văzut aproape o țară întreagă cum niște oameni, cărora probabil viața putea să le ofere altceva într-o zi friguroasă de iarnă dacă pe ei nu-i năpădea complexul salvatorului și nu voiau să fie pompieri, au dat la lopată-n viscol să salveze un părinte inconștient, un șofer inapt, un bărbat mic. Bine, inconștient pentru noi. El probabil a considerat isprava ca fiind cel mult o nereușită, un ghinion teribil. Nici vorbă de prostie în vocabularul lui. M-aș mira.

Sunt multe metafore revelatoare și triste în toată această „poveste”:

  • Întotdeauna se găsește un prost/mai mulți, ori naivi, care să te scoată chiar și din cea mai mare mizerie;
  • Cât de mică e cea mai mare amendă pe care poți să o primești?;
  • Internetul uită, ești doar un ambalaj într-o mare groapă de gunoi;
  • Parenting-ul românesc implică și acest zvâc, această forțare a limitelor (legale și meteorologice), lecție pe care e bine s-o predai și copiilor, viitori cetățeni onorabili;

Un om a considerat că poate să bată natura pentru că mimetismul de valoarea (BMW) l-a dus de nas. Ca el mulți alții.

Nu doar că a imitat succesul prin puterea mașinii, dar l-a mai și semnat: B 881 WIN.

Numărul mașinii, ales, e dovada clară a unui nou început (2020) presărat cu autosuficienți, motivați și ambițioși.

  • WIN – pentru că dacă spui „victorie”, simți „victorie”, scrijelești „victorie”, ea vine. Zâmbește vieții și ea o să-ți zâmbească înapoi. Așa-i când societatea crește proști încrezători.
  • 881 – în lumea spirituală a internetului ăsta e considerat numărul îngerilor pentru că vibrații cosmice și alte cele. Spiritism de asfalt.
  • B – să dăm satisfacție celor ce nu-s din București și nu simt bucureștenește: „miticii p*zdii!”.

La mulți ani!

Recomandări
2 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *