Întâlnire cu Dumnezeu în Biserica Mihai Morar

2

Nu de puține ori mi-am dat seama că, ateu fiind, pare că-l respect mai mult pe Dumnezeu decât unii creștini. Singurul afront pe care-l aduc providenței e că n-o recunosc. Dar s-o confirmi și să-ți bați joc de ea mi se pare un păcat cu mult mai mare.

Acum vreo două nopți m-am pierdut în meandrele televiziunii prin cablu și am ajuns pe Antena Stars unde sălășluia Mihai Morar cu a lui emisiune, „Răi da buni”.

Nu-i prima dată când ajung spectator al acestei emisiuni, ocazional fiind captivat de atmosfera din platou. Parcă suntem într-o bucătărie din Drumul Taberei unde Morar stă la o țigară cu niște apropiați și a permis unui cameraman să surprindă banala conversație.

Discuție între coana Geta și cea mai cunoscută tănțică din cartier.

Nici nu-s cine știe ce vedete. În puținele ocazii când m-am uitat am surprins doar oameni de care nici vecinii lor de bloc nu cred că știu ceva.

Acum câteva zile era o tânără, Elena Ionescu, care pe lângă lauda de sine, bravada vis-a-vis de casă și ce mai are ea, n-a omis să-l aducă și pe Dumnezeu în discuție. Clasicul „fără el nu puteam”, „mulțumesc lui Dumnezeu” și variațiuni pe temă. Mult timp a stat pe burtieră și un citat din vedetp, vorbă profundă din care nu lipsea numele zeului.

Acum discuții despre Bărbos, acum despre întreținerea bulanelor și poze cu trupul care, vorba aia, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place.

După ce tânăra și-a prezentat noul videoclip, închinat hedonismului erotic și curvăsăraiei pseudo-romantice, emisiunea a continuat cu o altă vedetă cuprinsă de spiritualitate, dar și statut material, Carmen Șerban.

Toate astea se desfășurau în timp ce pe ecranele din platou rulau obsesiv fotografii cu Mihai Morar sportiv. Era o imagine ciudată. Parcă eram în templul lui, un sinistru cult al propriei personalități. Am tot așteptat să văd dacă pozele cu el biciclist și maratonist au vreo legătură cu invitatul sau subiectul discuției. Nimic. Doar o odă închinată sinelui.

Am mai surprins frânturi din emisiunea „Răi da buni” în care se făceau trimiteri la cele sfinte, preponderent ca un suport pentru succesul personal al unor vedete. Ori discuții despre cum religiozitatea a schimbat viața cuiva. Fără credință nu ieșea clipul, banul, vila scumpă.

Am remarcat faptul că ocazional vedeta Antena Stars e pătrunsă de dumnezeire și face niște postări pe social-media de-ți plânge icoana-n casă. Mereu mi s-a părut drăguță șaorma asta religioasă cu de toate: craci, fuste scurte, piese de copulare, laudă, megalomanie, fățărnicie și iconografie personală.

Dar mna, ce știu eu… n-am niciun dumnezeu.

Sursă foto: Antena 1

Recomandări
2 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *