GEORGEISME
  • De bine
  • De rău
  • Meta
  • Stand Up Comedy
  • Eu?
  • Contact

Cocini suprapuse, porci înghesuiți

16 iulie 2019
1

Acum câțiva ani pedalam pe lângă Dunăre, pe unde intră-n țară, și am dat de un „cartier de blocuri” semi-părăsit. Vreo trei blocuri lipite, aruncate pe o palmă de pământ aproape de fluviu, lângă ceea ce cândva am înțeles că era o mare zonă muncitorească.

În cele trei clădiri cu patru etaje mai locuiau doar o mână de oameni, doar ei știind cum și de ce. De jos se vedeau apartamentele părăsite și câteva geamuri curate la care erau draperii.

Lux.

Ieri, când mi-a sărit un pieton în față de era să ne facem amândoi praf, mă gândeam că nici amenda n-ar funcționa extraordinar de bine pentru români. Inevitabil fac rost de bani și-și plătesc nesimțirea. Eventual fac și un act de bravură din asta, dovedind că-s atât de bogați încât își permit să fie ghiolbani.

Mă gândeam că o pedeapsă pentru inadaptații la viața de oraș (mai ales unul de talie UE) e să-i muți acolo unde sunt deja cu sufletul și mintea. Dacă nu știi cum să te comporți într-o capitală poate că n-ai ce să cauți în una. Stați liniștiti, cu handicapul social al unora nu se vor adapta nici la orașele mai mici sau sate.

Așa că-i cazezi în cartiere precum cel văzut acum câțiva ani la margine de Dunăre.

Zilele trecute am intrat în grădina blocului să hrănesc niște pisoi și am rămas fascinat de gunoaiele aruncate pe geam de vecinii mei. Sunt destul de sigur că le-au aruncat ei pentru că aleea din fața blocului nu e atât de circulată și nu văd să treacă sute de oameni, să-și deschidă berile și să arunce doapele.

Ești o categorie aparte de porc/scroafă/gender-fluid-râmător dacă arunci pe geamul apartamentului sticle de bere, PET-uri, bureți de vase, ambalaje de la dulciuri, pixuri, ghivece (putem presupune că astea au căzut și nu s-a sinchisit nimeni să le ridice), conserve, coji de banane, coji de semințe… Și pe astea le-am văzut din trecere.

Păi să nu-i muți pe ăștia acolo unde merită?

Lângă blocul meu s-a construit o cutie de chibrit modernă, genul fără ISU (din ce am auzit), fără parcări destule, fără logică. „Residence”-ul poartă numele unui superb oraș, cunoscut pentru blocurile construite cu cap. Am văzut că s-au mutat ceva locatari în noul bloc. Îi văd când fumează pe geam și-și aruncă chiștoacele în capul săracilor care nu stau în „residence” cu iz catalan. La poalele blocului muncitorii, care încă „finisează” lucrarea, își lasă zilnic paharele de cafea. Uneori se face un superb munte de pahare. Cum îmi imaginez că-i și pe La Rambla.

N-o să-i mute nimeni pe porci. Tot ce putem spera e ca într-o zi, din prea mult zel de a arunca gunoaiele pe geam să se arunce și pe ei.

blocbucurestidunaregunoaiegunoimizerieromania
Recomandări

Oare teleshopping-ul a fost inventat pentru proști?

21 august 2017
10
Cum a fost inventat teleshopping-ul?

Cred că a apărut când un gigel cu garajul plin de acareturi și-a dat seama că trebuie să-și vândă nimicurile. Furtunul din grădină, niște scaune fistichii, un aparat ciudat care-ți vibrează călcâiele ș.a.m.d..

Dar cum naiba să le vinzi când n-ai bugetul de promovare al marilor companii?
Apelezi la o televiziune mică și disperată după conținut, faci un video lung, banal, stupid, ieftin și repetitiv și te rogi.
Te cauți puțin de bani și angajezi și câțiva actorași pe care-i pui să citească niște texte total lipsite de credibilitate. În aproximativ 5 minute trebuie să inserezi cât mai multe cuvinte despre care tu știi că-s bune în vânzări: „ACUM!”, „OFERTĂ!”, „CADOU!”, „ȘANSĂ UNICĂ!”.


Cum încă trăim în epoca în care unii cred că tot ce e la TV e bun (urmând s-o înlocuim cu „tot ce e pe internet e bun”), e clar că acareturile de la teleshopping se vând. Poate că nu ca-n anii de glorie, când probabil zbârnâiau telefoanele pentru comenzi, dar unde-i ofertă e clar și cerere.

Furtunul Minune, Furculița Incredibilă, Măsuța Extraordinară, Șoseta WOW (la care mai primești cadou o șosetă).

Toate astea, și multe altele, sunt nimicuri de care n-ai nevoie, dar o minte netedă precum autostrăzile pe care nu le avem o să-ți spună „știi ce? Chiar îmi trebuie o măsuță urâtă, cu roți. Uite, ăla pune sculele pe ea! WOW! Super super!”.

Și cumperi.

Teleshopping-ul e o nebunie la nivel mondial. În SUA se fac mii de astfel de reclame. În Africa se vinde și apă chioară. Noi nu suntem departe. Cred că-ntr-o perioadă se vindeau mai multe tigăi minune decât cărți.


Teleshopping-ul a convins zeci de mii de oameni că poți face mușchi stând în fund și lăsându-te curentat.

Unii vor interzicerea teleshopping-ului. Eu nu. E distractiv. E umor involuntar. De ce să-l interzicem? Ne e frică de faptul c-o să mergem vreodată la rude-n vizită și-o să găsim în sufragerie Măsuța Universală? Ăsta da șut în ADN și respectul de sine…

Asta e, n-ai ce-i face… mă-ta cumpără de la teleshopping. Învață să trăiești cu o astfel de rușine, eventual spui că ești înfiat de la o familie de drogați care, de bine de rău, nu-și dădeau banii pe toate rahaturile inutile.

Alpha Bank îți vrea fiica Omega Tută

23 ianuarie 2018
0
Voi ați văzut ultimul spot TV de la Alpha Bank? Trebuie…

Când am văzut reclama era vreo 11 noaptea și tocmai mă pregăteam să sting televizorul. Am vizionat bijuteria celor de la Alpha Bank și mi s-a filat instant lampa. Am început să înjur prin casă precum bătrânii ăia derajați de faptul că tinerii de deasupra respire prea zgomotos.

Dacă mă citiți de ceva timp știți că fac urticarie la rahat publicitaristic.

Hai să luăm spotul la puricat.

Avem o copilă, blonduță cu codițe, așa cum arată majoritatea fetițelor din România. E la cumpărături cu părinții, adulți care arată ca scoși din revistele de modă și fitness. Că așa arată toți părinții din România.

Părinții pun o cutie de lapte în coș. Fetița plusează (nu plătește ea, o doare-n alocație) și mai adaugă încă 2 cutii. Scuza ei: „am nevoie de mult calciu la vârsta mea”. Just. Dar cât lapte o să bea zgâtia? Că dacă exagerează o să se facă cât culoarul hypermarket-ului. Știe ea că trebuie să bei litri întregi de lapte în fiecare zi? Ce-i în capul ei? E vaccinată sigur… că ăștia vaccinați fac autism și cumpărături aiuritoare… am citit eu pe internet.

Spotul continuă. Ta-su cumpără o șurubelniță. Apare copila și mai pune două în coș. Știe ea că ta-su le pierde mereu. Practic l-a făcut prost pe față. Sunt sigur că nu știe unde-și ține bormașina. Noroc cu puștoaica lui și colecția ei de scule și holșuruburi de sub pat.

Apoi, copila, își surprinde mama-n Cărturești cu un teanc de cărți. A dat lectura-n ea. Toată vacanța a frecat telefonul și s-a hlizit la poze cu actorul din „50 shades of Grey” și acum vrea lectură.

Când colo, ce să vezi?

Copila strângea Alpha Puncte în cadrul campaniei Alpha Shop, de la Alpha Bank, pentru Alpha Cadouri dacă ești Alpha Prost și nu-ți dai seama că poți cumpăra cadourile și fără să faci Alpha Shopping Compulsiv.

Pe scurt, fii-ta e atât de analfabetă functional încât cumpără litri întregi de lapte, șurubelnițe și cărți (pe care să pună paharele cu lapte) doar pentru a-i cumpăra o kendamă iubitului din școală.

Asta-i viitoarea fraieră care se duce cu 1.000 de euro la ea să plătească taxa de prosteală pentru tigaia câștigată la teleshopping.

Fii-ta o să rămână gravidă la 13 ani, vrăjită de unul care știe scheme cu kendama. Sper să ai bani de scutece. Vezi dacă ți-a mai rămas ceva pe Alpha Card după ce a cumpărat nebuna lapte de 5.000 de euro.

1 Comment
    Cosmin spune: Răspunde
    iulie 16th 2019, 10:42

    Românii vor o țară ca-n vest dar se comportă ca-n est 🙄

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROSPĂTURI

  • Cei de deasupra nu știu ce se întâmplă dedesupt
    by George Bonea / 15 decembrie 2019
  • Cine și de ce se menține status quo-ul?
    by George Bonea / 14 decembrie 2019
  • Tu cât Akcent pui pe etica artiștilor?
    by George Bonea / 13 decembrie 2019

Categorii

  • Contact
  • De bine
  • De rău
  • Eu?
  • General
  • Meta
  • Stand Up Comedy

SCRIU ȘI P-AICI:

CELE MAI CITITE

  • Interviu cu Geo Scripcariu, monstrul din tren
    by George Bonea / 6 iulie 2017
  • Cine sunt cei 52,34% care n-au votat?
    by George Bonea / 11 noiembrie 2019
  • Taximetristii din București protestează împotriva UBER
    Ce n-au înțeles taximetriștii din existența UBER
    by George Bonea / 30 noiembrie 2016
De citit în drum spre casă - 542by George Bonea / iulie 15, 2019
De citit în drum spre casă - 543by George Bonea / iulie 16, 2019

Texte pe mail:

Instagram

© 2019 GEORGEISME. ALL RIGHTS RESERVED.