Acum câteva zile am citit pe Facebook postarea unei persoane (nu-mi mai amintesc cine era domnișoara, poate o știți voi și-mi reamintiți) care spunea că a dezinstalat aplicația folosită pentru a comanda mâncare pentru că biciclistul care i-a adus gustarea la birou tremura de oboseală, era bătut în cap de soare și deshidradat.
S-a simțit îngrozitor știind că exploatează un om pentru plăcerea ei și a șters aplicația/aplicațiile.
Mi s-a părut drăguță abordarea, dar nițel slacktivistă și naivă.
E frumos că oamenii empatizează, dar ce reiese din faptul că se înduioșează doar când văd efortul plăcerii? Întrebarea din postarea de la care a plecat acest text era dacă nu cumva îi exploatăm pe bicicliștii care livrează mâncarea. Îi exploatăm? Doar pe ei?
Dar la fel de bine am putea spune că toată lumea e exploatată într-o mai mică/mare măsură. Cine știe în ce condiții sunt făcute bicicletele călărite zilnic. Despre hainele pe care le purtăm aflăm ocazional nasoale. E frumos că ni se rupe sufletul de biciclistul transpirat, dar nu se gândește nimeni la oamenii care stau prin hrube să coasă, lipească și repare rahaturile pe care le folosim zilnic.
Te emoționează gândul că un copil îți face telefonul? Că un cineva face costume pentru bărbați, pe care nu și le permite, într-un subsol? Că un desculț îți lipește cele mai noi încălțări? Trebuie să-i vezi ca să-ți pese?
Câți empatizează cu polițistul ținut la 40 de grade în mijlocul intersecției? Cu bucătarul care-ți gătește prânzul la 50 de grade? Cu gunoierul? Cu corporatistul care n-are viață personală pentru „a bigger picture” la care ne holbăm cu toții?
Probabil că dacă am vedea femeia de serviciu din companie cum își vomită sufletul curățând după noi n-am mai pune gumă de mestecat pe sub birouri și n-am mai arunca hârtia igienică folosită pe jos.
Probabil mergem pe considerentul „nu-l văd, nu suferă”.
Nu-mi dau seama dacă trezirile emoționale (precum aceea avută de domnișoara de pe Facebook) sunt cheia spre o viață mai liniștită pentru toată lumea, ori ipocrite deșteptări care să spună lumii că suntem ființe frumoase și empatice dispuse să renunțe la 0,01% din confort pentru aplauze, like-uri și share-uri.
Până la urmă câți dintre noi au renunțat la carne, curmând suferința animalelor, pentru a exploata (indirect) cultivatorii de legume trendy.
Oricum, dacă începem să discutăm despre muncă, exploatare și fericire o să ajungem inevitabil să aruncăm cu ouă în capitalism și consumerism. Și nu vrem să facem asta. Nu acum cât sunt oferte la H&M.
3 răspunsuri
Nu cumva renuntand la UberEats il faci pe acel amarat sa moara la propriu de foame?
Ca sa dau un exemplu pe care l-am mai scris pe fb, in SUA si UK oamenii gandesc asa: la mall imi las punga de floricele si paharul de suc pe scaun, ca va strange cineva dupa mine. Eu dau bani pe bilet, e normal sa NU fac eu munca altuia. Totodata, daca noi toti am duce mizeriile la cos, amaratii aia nu ar mai avea de munca.
Serios vorbesc. Ca sa dau exemplul complet: un amic a facut facultate si master afara. Prin UK si SUA. A fost la cinema la mall cu colegii si a observat ca era SINGURUL care-si ducea popcornul si sucul la cos. Vazand ca nimeni nu face asta, a inceput sa faca precum faceau ei. Si-n UK, si-n SUA. Cand, insa, a mers la un festival facut de voluntari, cu intrare libera, a vazut ca toti isi duceau mizeriile la cos. A intrebat de ce si i s-a zis: aici nu e nimeni platit sa stranga dupa mine. Aici nu dau bani pe bilet. Nu vreau sa stranga un voluntar dupa mine. In plus, daca lasam mizerie, nu ne mai da primaria locatia pt festival pe viitor.
După logica asta e perfect ok să arunci gunoiul și prin oraș, pe unde te apucă. Că doar plătește Primăria pe cineva. Și dacă nu ar plăti…
[Cand arunci un gunoi pe strada nu este doar mentinerea unui loc de munca al unei fiinte umane probabil neinstruite suficient (din cauza unui sistem social nedrept) pentru a face munca de white collar, dar mai nou este si un boost de adrenalina, este vreo 2000 de lei amenda; facand asta, alungi plictiseala si inviti aventura in viata ta urbana!
si in plus cineva are ce pune pe masa unor copii. O sa va para rau, si asa cei deja ramura asta a manuitului maturii sufera deja din ce in ce mai mult din cauza automatizarii; nu iti trebuie studii sa intelegi ca urmatorii roboti care vor strivi o meserie (o arta…?) vor fi manuitori de matura. ]
Sigur ca acum orice postare din sociai media poate fi suspectata de show off si virtue signaling, dar in cazul asta nu este corect sa judecam generic; cine o cunoaste o sti sa zica daca respectiva urmareste un castig secundar (vizibilitate, like share sub) si/sau daca putea face mai mult, din pozitia ei, la modul rezonabil. Sa dai share cazului copilului cu … este virtue signaling daca poti sa donezi, dar tu, in schimb, dai doar share si tii banutii.
Ca simplu consumator, pare un gest rezonabil sa renunti la un serviciu, si de ce nu, sa discuti asta cu prietenii (Daca i-a dat bacsis sau un pahar de apa…nu stiu daca asta face sa fie honest signaling. Poate procedand asa tocmai a incurajat sclavia)
De ce sa renunti la un anumit serviciu si nu la altul, de ce nu la toate.. acum nici sa nu ne radicalizam. E si pe baza de cum percepi. Cand te uiti la un tricoi nu stii, in functie de brand, care a batut copiii sa teasa panza; eu unul nu stiu, dar poate nu ma uit la ce trebuie, eu ma uit la pe cusaturi si la croi.
Probabil sa refuzi de la un prag de exploatare incolo este rezonabil si poate chiar sincer, daca esti consecvent.