Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Eșecul nostru ca specie, eșecul nostru ca nație

Sunt în fața Carrefour-ului din cartier. Aștept pe cineva și mă uit aiurea la parcarea imensă a magazinului. Ocupată în proporție de 10-15%. Afară-i cald și frumos, primul weekend însorit din noul an. În fața magazinului apare un trancarici roșu, un Hyundai vechiuț, murdar, cu lămâie-n geam.

Șoferul oprește fix în drum, în fața ușilor de la magazin, economisind cu 10 pași față de opțiunea de a parca în rând cu celelalte mașini.

M-am gândit că-i începător și… nu, nu funcționează. El știe legislația cel mai bine, că abia a terminat de citit cărțile. Atunci? Probabil s-a adaptat foarte repede la șoferie.

Coboară din mașină. E un aschilambic cu un cap mai mic ca mine. Eu îmi permit să spun asta pentru că-s aschilambic. Unul mai înalt, dar tot un slăbănog (deci nu mă poți acuza de costeliv-shaming). Poartă un tricou vișiniu pe care scrie Caliin Klein. Și niște blugi rupți. Învârte pe degete cheile de la mașină de parcă s-a dat jos dintr-un Panamera.

Mă uit la el și-mi dau seama că nu-i pot cere să fie un șofer model în trafic dacă într-o parcare amărâtă se comportă așa.

Vă mai amintiți scandalul Volkswagen? Aș paria că nu. La noi n-a fost așa mediatizat. S-au făcut câteva glumițe pe Facebook, articole, știri, dar la nivelul străzii n-a percutat ca subiect de analiză.

De informații n-am putut să ne ascundem. Cel mai probabil ai trăit într-o peșteră dacă n-ai auzit până astăzi că Volkswagen a trucat testele de poluare la milioane de mașini, peste tot prin lume. Prin mișmașurile lor au reușit să prostească o grămadă de oameni că vând mașini care nu poluează foarte mult când ele erau sobe pe roți.

Datele sunt zdrobitoare și acum se vorbește și despre teste realizate pe oameni și animale.

Și unde suntem astăzi?

Suntem într-un smog total, într-o planetă poluată. Cine a contribuit la toate astea? Noi toți, dar într-o proporție măricică-n ultimii ani și Volkswagen cu produsele lor.

Opinia publică a reacționat timid. În SUA s-au plătit niște amenzi și unii clienți și-au returnat mașinile considerând că au fost păcăliți.

În Europa situația-i mai gri, existând o muțenie ciudată vis-a-vis de acest subiect. Se știe de mizeria Volkswagen, dar se vorbește puțin și se acționează pe vârfuri. Din postura de cetățean european mă simt de parcă am văzut un viol și nu vreau să vorbesc.

Ăsta-i eșecul speciei. Ține de gradul de manipulare al consumatorilor, de nesimțirea celor care fac și aplică legea și de nemernicia oamenilor de afaceri.

Unde-i eșecul nației?

Îmi e mai ușor să vorbesc despre locuitorii acestui spațiu.

În timp ce ca societate ne-am divizat pe diferite fronturi (anti-PSD, pro-PSD, anti-Soros, pro-LGBTQ ș.a.m.d.), ca ființe consider important să avem un țel comun: grijă de noi. Instinctul de conservare.

E ridicol. Aflu că doar 30% dintre românii afectați de scandalul Volkswagen și-au dus mașinile cipuite la reprezentanță pentru resoftare. 30%! E jenant. În cele mai dulci vise îmi imaginam că 30% este cifra românilor care au bătut la ușa reprezentanție VW spunând „vă las jegul ăsta mincinos aici și-mi aștept banii”.

Cam asta-i crunta realitate care mă face să fiu pesimist. Cum altfel? Nu pot păstra un zâmbet tâmp pe față în timp ce prin fața ochilor mi se desfășoară un astfel de teatru absurd.

Pariez că printre cei 70% dintre românii care nu și-au resoftat mașinile (VW, Audi, Seat și Skoda) se află și familiști. Părinți. Oameni care-și doresc tot binele pentru copiii lor. Oameni care (în aparență) vor un aer mai curat pentru cei mici. Atâta ignoranță…

Și nici n-are a face cu vreun idealism personal.

Aici nu-i vorba de idealism. Mă puteați acuza de așa ceva dacă pretindeam ca românii cu mașini trucate să-și returneze mașinile. Dar n-am cerut decât o sinceră resoftare a cazanelor mega-poluante.

Așa cum am aflat din presă, au apărut deja voci, „specialiști”, pe forumuri. Că, vezi dom`le, dacă-ți resoftezi mașina „nu mai trage”, „consumă mai mult” ori „se strică mai repede”. Sincer, nu știu dacă ăsta-i efectul resoftării și n-aș da credit unei păreri neavizate, dar și dacă-i adevărat că mașina devine trotinetă… nu-mi pasă. Din start ți-ai cumpărat o minciună. Ce? Îți e frică de o a doua?

Eșecul nației se întrepătrunde perfect cu acela al speciei. Atunci când studii demonstrează că viața copilului tău are de suferit dacă inhalează fum de țigară și tu persiști în a-ți cere dreptul de a fuma oriunde ești pur și simplu analfabet funcțional. Sau egoist. Sau ambele. Dar de obicei văd părinți cu țigara-n bot în fața copiilor, plângând la gândul că cei mici vor avea un viitor mai greu.

E totul atât de stupid și absurd încât îți dai seama că pur și simplu nu trebuie să-ți mai pese. Tabăra cealaltă e covârșitoare.

Acum se înțelege de ce tratez zeflemitor acțiuni precum „Ora Pământului”, ori „hai să ieșim să plantăm copăcei ca să ne simțim utili?”. Pentru că știu că la plantarea aia de copăcei vă duceți și cu Volkswagen-uri, iar atunci când stingeți lumina în apartamente o vreți în toată splendoarea ei pe bulevardul central sub formă de ornamente festive.

P.S. – anul ăsta mi-am propus să-mi cumpăr o mașină. Un SH (cel mai probabil). Mai toți zic Volkswagen. Am dubii. Să fiu hipsterul care conduce altceva, dintr-o puerilă grijă, ori să-mi fac și eu intrarea-n societate așa cum trebuie: miserupist?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.