Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Oracolul Online – 32 – Daniela Simulescu

Probabil vă amintiți că am spus acum câteva file de jurnal că am ajuns la radio mulțumită Mariei Apostol.

Astăzi o să vorbesc despre femeia care m-a încurajat să fac stand up comedy când eu eram un biet Scooby Doo pe la petreceri de copii. Daniela Simulescu e numele ei, este astroloagă (lucru despre care o să vorbim) și prietenia cu ea e precum cercetarea planetelor: ne vedem rar, dar avem ce să ne spunem când se întâmplă.

  1. Cum te simți să știi că m-am apucat de stand up la încurajările tale? Sughiți când fac show-uri la racheți moldoveni, beți și înfricoșători?

Ferească Universul să sughiț la fiecare show de-al tău! În tratatele de medicină scrie că e grav să sughiți foarte des, intens și pe o perioadă îndelungată. Cum mă simt? Mândră că intuiția îmi funcționează de minune, că am fler la oameni talentați, creativi, pasionați și diferiți în sensul cel mai convenabil al cuvântului.

 

  1. De ce ți-ai făcut o firmă de clovni? De ce tocmai de clovni?

George, în anul doi facultate, m-am amorezat de un clovn. Un student la actorie care mergea la petrecerile de copii, unde se îmbrăca în clovn. Un moldovean romantic cu o poveste de viață uimitoare. Pe urmă, după câțiva ani, sora mea s-a combinat cu un student la actorie, care mergea și el la petreceri de copii, îmbrăcat în clovn. Eu și iubitul sorei eram doi tineri inconștienți și cu aplomb antreprenorial, așa că ne-am gândit să avem un proiect independent. Dar cum dragostea mea a durat puțin, așa și firma de clovni s-a dus după câțiva ani. Mai bine.

 

  1. Și acum ești o astroloagă în drum spre succes. Știi că nu prea cred în astrologie. Dar ce le-ai spune cititorilor mei despre domeniul ăsta? Crezi că e o știință?

Da, da, da, am mare succes la cucoanele care vând legături de pătrunjel în piață :)) Știu bine că tu nu crezi, doar că din punctul meu de vedere nu e ceva în care să “crezi”. Se ocupă alții cu asta. Și le iese foarte bine aia cu “Crede și nu cerceta!”.

Știi, pe vremuri, astronomul și astrologul erau același lucru. Doar că undeva pe parcurs, ceva s-a întâmplat. A apărut o “schismă”(îți sună cunoscut?) care a dus la catalogarea astrologiei că “ghiceală”. Și așa s-au pierdut capitole importante din statistica traducerii mișcărilor planetelor.

Și știi de ce spui că nu crezi? Pentru că te raportezi doar la ce auzi pe ici pe colo de zodii. Treaba cu zodiile e un bullshit. Da, îți spune asta un astrolog cu diplomă recunoscută de Ministerul Muncii din România şi Uniunea Europeană (am dat examen din ăla serios pentru asta: o sută de grile, studii de caz etc.). Adică, da, există zodiile, dar sunt așa ca prima literă a alfabetului astrologiei.

Inițial și eu am fost foarte sceptică. Până când viața m-a dus într-un mare hău și am început să caut răspunsuri. Și am găsit unele pe care am reușit să mi le demonstrez. Că apropo, eu până nu calculez pe hârtie cu un creion și nu îmi dă fără virgulă, eu nu asimilez informația respectivă și nu o transmit mai departe. Iar astrologia să știi că e cu multe informații preluate de la astronomi (de la ei avem tabelele cu efemeridele, adică pozițiile planetelor din sistemul solar la anumite date calendaristice), din geometrie (lucrăm cu trigoane, opoziții, careuri, arce) și statistica. Astrograma natală e ca o ecuație personală (cred că profii mei de mate și fizică s-ar oftica să vadă cât le studiez acum materiile, iar în liceu le tratam superficial).

Știi ce cred eu că este astrologia? O limbă străină a cărei gramatică lasă încă loc de interpretări.

 

  1. Te pot deranja cu o astrogramă personală? 25 iulie, 1989. Născut mai spre dimineață, d-aia-s așa matinal. Deci? Câștig la Loto? O să mă iubească femeile ca pe papucii cu puf și se vor freca de mine precum își freacă încheieturile de broșura Avon? O să am bani, faimă? Ca să știu…

Te-ai născut cu următoarele coordonate: Soare în Leu la 2°(energie conștientă), Luna în Berbec la 27°(energia interioară), Mercur în Leu la 9°(modul cum gândești și comunici), Venus în Fecioară la 1°(modul cum iubești), Marte în Leu la 24°(cum îți folosești energia) și ascendentul tot în Leu(masca în fața lumii). Îți cam prinzi urechile, știu.

Multă energie și creativitate pe care vrei să le transpui într-o formă cât mai pretențioasă. Nu pot să îți dau prea multe detalii așa în văzul lumii pentru că nu mă lasă deontologia. Dar am o informație specială. Planeta Venus, când te-ai născut tu, era plasată lângă steaua Regulus, considerată cea mai norocoasă dintre stelele fixe. Statistic, cei care o au activă în astrograma natală, au parte de popularitate și oportunități. Știi cine se mai bucură de Regulus? Trump (pe ascendent) și Fuego (lângă Soare). Ei, ce mai zici acum?

 

  1. Cum se împacă astrologia cu faptul că ești o persoană atât de tolerantă? Știu că n-au legătură, dar am văzut reacția unor fani de-ai tăi când au văzut că nu urăști homosexualii.

Am fost cea mai intolerantă, nesuferită, scrupuloasă, plină de prejudecăți, cu nasul pe sus, nu stăteam de vorbă cu oricine, etichetam imediat și nu la modul pozitiv. Aveam dreptatea mea și nu vedeam mai departe de ea. Știi ce m-a schimbat? Studiul serios al astrologiei. În momentul în care vezi o astrogramă natală a cuiva și îi derulezi viața în funcție de tranzite (mișcări planetare), îți dai seamă prin ce a trecut și care este trigger-ul emoțional în urma căruia a făcut ceva anume. Și am ajuns la concluzia că eu îi judecăm pe ceilalți înainte în funcție de astrograma mea natală.

Dar eu am Mercur(planeta comunicării) plasată în Taur la naștere (chiar dacă sunt Berbec, gândesc și comunic așa ca un Taur, deci mai lent și metodic) și normal că mă enerva cineva cu Mercur în Leu (cuvinte pompoase, prea demonstrativ, lăudaros). Astrograma asta natală e ca o etichetă în plus a celuilalt (la câte grade se spală, se calcă etc.). Te ajută să îl cunoști mai bine. Acum îi înțeleg mai ușor pe ceilalți.

 

Am avut oportunitatea să merg la cursuri de astrologie în Londra în ultimul an. La unul dintre ele, profesorul a vrut să facă practică pe astrogramele unor cursanți. Și s-a oferit o doamnă, de peste 70 ani, înfățișare tipic britanică, foarte solidă. Se așază ea pe scaun și profu’ se uită în harta ei. Îi spune că, în curând, Pluto îi va tranzita Luna din harta natală și că, statistic, acest lucru aduce de obicei o traumă/rupere emoțională. Și femeia declară răspicat că bănuiește ce se va întâmplă: o va părăsi iubita.

George, eu de ceva timp fac voluntariat pentru Asociația Accept, mai ales la parada Pride. Am mulți prieteni și cunoștințe din comunitatea LGBT și mă doare să văd prin câte trec. Dar chiar și așa, m-a lăsat mască ce a zis cucoana din Londra. Și m-am uitat așa subtil în stânga și dreapta să văd ce reacții au ceilalți și m-am minunat. Nimic! Toți notau în caiețelele lor partea aspectele tehnice din astrograma ei, în niciun caz ca ea este lesbiană. Deh, conservatorismul stupid românesc tot răzbate pe undeva în mine.

Și la scurt timp după, merg și la un cerc de astrologie în București. Și ce crezi? Mai experimentații mei colegi împărțeau astrogramele unor personalități în funcție de orientarea lor sexuală. De fapt, îi interesează foarte mult care sunt indicatorii într-o astrogramă natală care arată dacă ești gay sau nu. Am încercat să mă împotrivesc, dar fără rezultat. Diferența de mentalitate este imensă din păcate.

Pe mine mă interesează omul din fața mea. Nu ce rasă, culoare, orientare și alte din astea are. Din proprie experiență îți spun că dacă ești intolerant, pierzi foarte multe nuanțe ale lumii din care facem parte.

 

  1. Cum arată viitorul țării? Mai stăm? Mai stai?

Anii 2019-2020 vor fi foarte plini de oportunități și de multe momente de neputință în egală măsură. Dar ce contează atunci când din punctul de vedere al astrologiei, “karma” permanentă a țării noastre este că ne furăm căciula unul la altul (Nodul Sud în Gemeni în casa IV pentru cunoscători)? Am scris un articol despre astrograma “natala” a țării ăsteia și detaliez mai bine AICI. Vom evolua, însă ne vom autosabota de fiecare data. Dacă să mai stăm? Am eu o vorba: “planetele se învârt”. Și noi la fel, ne putem învârti ori pe aici, ori prin alte zări.

 

  1. Ce părere ai despre religie? Moaște? Popi?

Invenție și dezamăgire. Niște oase nelăsate să se odihnească. Oameni dornici de control și manipulare.

 

  1. Ce-ți place să faci cel mai mult? Dar cel mai mult.

Nu se poate spune pe(în) post 😉

 

  1. Știu că nu ești din București. Dacă ai schimba orașul ăsta unde ai alege să locuiești? De ce?

Dumbrava de Sus se numește și este un sat din Hunedoara. Am fost într-o tabără de meditație acum doi ani. De ce acolo? Simți că timpul stă în loc. Cel mai frumos cer înstelat. Natura primitivă te învăluie în orice clipă și te scoate din ghearele tehnologiei. Iar liniștea zonei… pansament pentru “rănile” vieții cotidiene. După câteva zile petrecute acolo, ești altă ființă.

 

  1. Ceva amuzant? Orice…

Știai că, în România, un bărbat se mută de la părinti la vârsta medie de 30 de ani? Cu mici excepții, cred că este amuzant. Te mai miri de ce e nația asta așa. Mie îmi șoptise cineva că “păsărica” e mai dulce ca mămica. Poate că ăștia încă nu stiu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.