Satisfacția de a-i vedea morți

4

Pentru mulți a fost un sentiment suprem să-l vadă pe Ceaușescu găurit la Revoluție. Creștini creștini, dar în vâltoarea și entuziasmul ăla nu știu câți au zis să nu-l împuște. Se simțeau masele răzbunate.

Mna, treaba generației trecute, nu mă privește că și-au împușcat dictatorul în zi de sărbătoare.

Ce vreau să subliniez este că-n ziua de azi, în România modernă, șansa de a mai răzbuna cu sânge o nemernicie politică este aproape de 0%. Poate doar dacă intră vreun oficial cu mașina zid, ori face hemoragie în timp ce-și taie cuticulele cu o unghieră de aur.

În rest, slabe șanse.

Și știu că discuția-i profundă și am ajunge inevitabil la subiectul pedepsei capitale, lucru pe care nu-l accept din diverse motive. Dar nu putem omite setea de sânge a speciei. Că nu-i poporul ăsta mai breaz, singurul care ar da un 10 lei să vadă o execuție publică. Poate doar nordicii să fie mai răsăriți. În rest, oamenii-s sadici și răzbunători peste tot.

E fascinant că am evoluat până-n punctul în care ne mulțumim, colectiv vorbind, doar să dăm jos (ce o însemna și acest „jos”) un infractor, eventual să-l condamnăm și să stea la-nchisoare.

Cum se simte omul care a fost contemporan cu împușcarea lui Ceaușescu  când vede politicieni ieșind din închisoare la averile pe care le-au pus la loc călduț?

„Purificare prin sânge” pare ceva ce ar spune o grupare ultra-radicală, dar frustrările cresc atât de mult în rândul celorlalți încât te miri cum de se mai stăpânesc unii și alții.

Elocvent în această teorie „anti-viață pentru corupți” stă faptul că Iliescu este urât dincolo de planul trupesc și, cel mai probabil, moartea lui va însemna un motiv de sărbătoare. Chiar dacă se va-ntâmpla peste alți 50 de ani și alte două revoluții.

Deci? Mai există setea de sânge și de răzbunare? Sau suntem cu toții în Nirvana? Întreb pentru un prieten…

Recomandări
4 Comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *