Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Tineri, nu faceți sex! O să vă f*tă PSD-ul

La marginea Bucureștiului există o urbe despre care până la Firea-Pandele nu știam prea multe. Cu toate că am prieteni care vin de acolo, Voluntariul îmi era la fel de necunoscut precum Fălticeniul. Nu știu dacă au vreun liceu, Fornetti, KFC sau dacă și-a făcut Spiru Haret vreo fabrică de diplome în zonă. Știu că e un Petrom la intrare (sper să nu greșesc) și că uneori stau polițiștii cu radarul, ori să vadă dacă dai prioritate la trecerile de pietoni.

Dar noroc de PSD că am ajuns să știu mai multe despre Voluntari.

De exemplu, am aflat că voluntărenii/voluntărienii/voluntăroții, dar mai degrabă volunărozii au votat un oarecare Ninel pentru funcția de deputat. Ninel Peia. Pentru cine nu știe nimic despre acest ninel, vă anunț de pe acum că nu-i vreun motiv de mândrie pentru cei din Voluntari, Ilfov sau România. E încă o dovadă a faptului că parcă votăm la mișto și ne place să trimitem tot felul de dubioși în Parlament. Oameni buni, Parlamentul nu-i casă de nebuni, deci hai să regândim opțiunile.

Ninel în rolul omului căruia îi pasă
Ninel în rolul omului căruia îi pasă (sursă peia.ro)

Conform CV-ului personal, Ninelică a început să muncească prin 1994, ca director. De vânzări. Dacă până atunci a împărțit flyere, ori a făcut bijniță cu bilete la cinematograf, nu știm. Important e că l-a-nceput de drum a fost director.

Acum Ninișor e membru PSD, destul de important în Voluntari. Nu-i Level Pandele, cred că visează să aibă și el o Firea, dar e îndeajuns de important încât să sponsorizeze o competiție sportivă care să-i poarte și numele: „Cupa Ninel Peia la fotbal”. Vă dați seama? În această țară există 11 copii care au acasă diplome și medalii pe care scrie „Câștigător Cupa Ninel Peia”. Cine a fost Ninel Peia pentru fotbalul mondial/românesc/ilfovean? Aș vrea să spun fix sulea, dar n-aș vrea să-l jignesc pe Andrei Sulea, fotbalist care și-a început cariera la Liberty Salonta și acum e la Poli Timişoara.

Înduioșător de fals (sursă peia.ro)
Înduioșător de fals (sursă peia.ro)

Niniluță nu-i o prezență ștearsă în politica românească. Pe la începutul anului 2016 a fost propus spre excludere din PSD după ce a declarat că mai mulți copii din Argeș s-au îmbolnăvit de la vaccinuri (celebrul scandal cu E.coli) și l-a făcut pe Daniel Funeriu „vierme intestinal”. Evident că nu s-a uitat niciodată în oglindă să vadă cum arată cu adevărat un limbric.

Dar Ninilică o să ajungă în cărțile de istorie pentru faptul că vrea să conserve inocența elevilor din România. E clar că n-a mai intrat într-o școală românească de zeci de ani. Vă ofer spre citire, de pe site-ul deputatului, ce ne spune el despre proiectul înaintat:

„Votaţi aici pentru viitorul copiilor voştri! Votaţi aici pentru viitorul României!

Dragii mei, pentru prima dată, în tânăra noastră democraţie, o lege, aceea a protejării Inocenţei Copilăriei, iniţiată de mine, Ninel PEIA, deputat român, a căpătat susţinerea a 115 ONG-uri cu adevărat iubitoare de Neam şi Ţară, dar şi apropiate de sufletele copiilor noştri. În opoziţie cu legea propusă de mine, se află o lege care susţine educaţia obligatorie în şcoli, susţinută de 67 de ONG-uri plătite din bani străini, majoritatea probabil din fondurile lui Soros, şi care nu înţeleg puterea inocenţei copilăriei şi necesitatea apărării ei cu orice condiţii. Aceste 67 de ONG-uri le pot numi ca fiind departe de interesele noastre şi ale viitorului copilăriei.

Este o bătălie în care toţi trebuie să ne implicăm, de dragul copiilor noştri, pentru România de mâine şi cea de peste mulţi ani. Vă propun, prin aceste rânduri, să votaţi mai jos, exact după cum vă dictează sufletul: fie pentru legea lui Peia, fie pentru aceea care vrea să ne oblige copiii să capete nişte noţiuni incompatibile cu vârsta la care se află, noţiuni de sexualitate, inclusiv despre ceea ce se cheamă acum LGBT. Practici pe care Biblia le consideră a fi aberaţii, deviaţii de la normalitatea sexuală. Votaţi după cum vă dictează inima şi mintea, numai votaţi pentru că trebuie să ştim cine va învinge în acest MECI AL SECOLULUI, un meci cu miză uriaşă, şi morală, şi practică.”

Din primele rânduri vă dați seama că delirul patriotico-religios al lui Ninel e invers proportional cu mărimea orașului Voluntari. Sunt conștient că vorbesc unui zid de ignoranță crasă, un om care se raportează la Biblie pentru moralitate (evident a citit și a memorat ce a vrut el din cartea asta). Din păcate pentru români, „Meci al Secolului” e să scăpăm politica românească de astfel de oameni.

Dar continuăm, tot cu vorbele alesului:

„PEIA

LEGE pentru „Inocenţa Copilăriei”

  • Se interzice predarea către elevii din învăţămantul preşcolar, primar şi gimnazial a unor informaţii sau cursuri cu privire la educaţia sexuală fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui”

Cu atâția minori-părinți, să nu-i spui elevului cum să se tufă e o nemernicie. Suntem pe primul loc în Europa la mame minore, fiind o țară în care se violează pe bandă rulantă și prezervativele sunt o enigmă pentru mulți.  Poate că Ninelică, texanul nostru, n-a vrut să facă sex în liceu fiind preocupat să frece icoane cu buzele, ori n-a vrut nimeni să facă sex cu el, dar e sănătos să faci coitus. Că e bun și frumos. Sexul e un fel de opusul PSD-ului. Oamenii fericiți fac sex. Oamenii bolnavi fac legi anti-sex, habotnice și discriminatorii.

„SOROS

Educaţie sexuală în şcoli obligatorie

  • Materia obligatorie „Educaţie pentru sănătate” (având componenta de „Educaţie Sexuală”)

  • Copiilor trebuie să li se vorbească despre: plăcerea de a-şi mângâia propriul corp, masturbare timpurie; descoperirea propriilor organe genitale; diferite tipuri de relaţii, diferite relaţii de familie; dreptul de-a explora identităţile de gen; sentimentul că pot lua propriile decizii; înţelegerea şi exprimarea sexualităţii; relaţiile între oameni de acelaşi sex; consolidarea identităţii de gen; relaţii sexuale; prietenie şi dragoste faţă de oamenii de acelaşi sex; prima experienţă sexuală etc”

Citind descrierea pe care o face Ninel campaniei pentru educația sexuală în școli îmi dau seama că lipsa de sex dăunează grav sănătății psihice. Conform CV-ului personal are 3 plozi, dar sunt sigur că Ninel a dat din fund în soția lui cu gândul că face un bine țării, asta în timp ce urla „O, Doamne, pentru tine o fac! Dumnezeu, fac sex pentru tine! Îmi vine pentru tine… îmi vine… îmi vine! 5 secunde! Record biblic!”.

Acestea fiind zise, lăsați copiii să se f*tă. Responsabil.

O hoașcă bătrână și-o biată bătrânică (sursă peia.ro)
O hoașcă bătrână și o biată bătrânică (sursă peia.ro)

Pentru toți ceilalți:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.