L-am citit ieri pe Mihai Vasilescu.
Vorbea despre grase. Vorbește destul de des despre grase și nu crede în glandă cum nu cred eu în dacomanie.
N-o să-i spun că nu-s de acord cu el și că știu (tot din exemple apropiate) că glanda e o problemă serioasă. Știu oameni care țin regim draconic și apoi se îngrașă cu aer. Anomalii? Nu știu, medicina e grea și complicată. Nu știu ce se-ntâmplă, dar slăbitul ăsta nu-i la fel pentru toți. Cum trimiți la sport și alergat o femeie de 60 de ani cu probleme la articulații? Ea săraca mănâncă salată, dar…
Știu că psihologic nu-i de glumă și nu-i ușor cu grașii. Nu-i o nesimțire să basculezi găleți de copane KFC, ci o slăbiciune, de cele mai multe ori emoțională. Asta e, unii își duc emoțiile în mâncare. Alții fac sport ca niște cretini (da, are și sportul limite). Alții beau alcool. Și exemplele pot continua.
Ține de educația aia sufletească și alimentară pe care credem cu ipocrizie c-o avem doar pentru că avem religie sau ore de educație civică. Neah. Uităm că avem binging nelimitat? Într-o societate în care prea puțini au taxat binging-ul Vodafone e stupid să spunem „dă-i în plm dă grași că-i vina lor”. Treaba cu emoționalul e altceva.
Cât despre basculatul alimentar… Ghici? Și eu fac la fel. Doar că eu sunt…
Schilod, slab, așchie, băț, scobitoare, schijă, sau varianta matură și pseudo-rășinoasă, ectomorf (află de aici ce-i aia). Sunt ectomorf de pe la vreo 6 ani, până atunci fiind obezomorf. Dar părinții s-au hotărât să mă dea la sport. Norocul meu, părinți implicați. Nu au toți norocul ăsta. După câteva luni de dans sportiv am ajuns la silueta asta. Și sunt „zvelt” de atunci.
Ironic, nu-i ușor să fii slab. În primul rând, faza cu vântul puternic și pietrele din buzunar e pe bune. Ca slab te deplase greu împotriva vântului puternic. Conform unui studiu nerealizat de nimeni, într-un gang sau pasaj de metrou, dacă e curent, slabii ajung la capăt cu 2,83 de secunde mai târziu ca oamenii cu o greutate normală sau mai mare.
Apoi, slabii sunt mai friguroși. Nu-i ușor să porți trei perechi de ciorapi iarna. Peste bocanci. În care mai ai trei perechi.
Slăbănoagele? Înțeleg poantele cu grase în colanți, dar credeți că o așchie e mai sexy în colanți? Zici că-s copănele de pui trase-n vid. Și să nu uităm că pentru unii bărbați nu-i sexy femeia căreia i se văd coastele, ci aia cu puțină burtică și carne. Că suntem arhaici și vrem femele care să inspire la perpetuare, nu să frecăm os pe os. D-aia nu înțeleg isteria asta stupidă cu muieri care-și arată ostentav extremitățile pelviene. Foarte tare, aveți coxali, realizatelor!
Și să știți că asta cu „glanda” e treabă la fel de serioasă precum aia cu „arderile”.
Oricâtă sală aș face, câte proteine, ouă crude, carne, șaorme, orez, pâine, pizza, paste aș băga, nu mă îngraș. Fac o imitație de burtă care dispare până dimineață. Singurul lucru care chiar a reușit să mă îngrașe este mâncarea de la McDonald’s. Pe testate o lună de zile. Eram bucălat, dar mă simțeam precum un nugget. Oribil.
Ultima mea masă e cu 5 minute înainte să adorm și între orele 21 și 23 basculez de la mâncare, la fructe, trecând prin prăjeli, brânzeturi, chips-uri, jeleuri și ciocolată. Și nu mă îngraș. Și sufăr puțin în corpul ăsta mic de ectomorf. Și se fac glume și pe seama mea (mai puține decât dacă eram grasă).
Numa’ un slăbănog știe cum e să vrea toți colegii din clasă să te ridice ca pe o ganteră ca să vadă cât ești de slab. Nasol pentru fete. Că te ridicau și aveau o senzație 50-50: se bucurau că au forță, se întristau că-s mai grele.
Credeți că-mi plăceau glumele cu „nu ține mingea în brațe c-o spargi în coaste”, „nu strănuta că zbori” sau „e închisă ușa, dar treci pe dedesubt”?
Probabil, pentru că-s slab, evit mai ușor glumele despre mine. Sau nu mă văd oamenii.
Cred că dispunem de îndeajuns de multe informații încât să ne dăm seama că fat-shaming, schilod-shaming, tebatebărbulșitustaicaproasta-shaming, și alte -shaming, toate țin de educație, mediu, emoții. Și prin shaming n-o să rezolvăm mare lucru. O frustrare o acoperă pe alta. Hai să ne străduim momentan pe PSD-shaming și parchezcapula-shaming.
P.S. – cred că ăsta e cel mai slab text de pe blogul ăsta.
1 Comment
Perfect! 🙂
(multe in plus nu am de zis, ci doar ca sunt de acord. Treaba cu empatia e grea pentru unii… )