Susțin lăutăria-n stand up-ul românesc

M-am gândit să împart plecările cu Bike Up Comedy în etape, să mă simt puțin mai biciclist, mai în asentiment cu Turul Franței. Exceptând că eu n-am pregătirea lor, nu pedalez cu alți 4-500 de oameni, nu ne susține nimeni de pe margine și la final nu primesc o cupă, ci râsete. Că fac stand up la finiș.

Cum a fost prima etapă?

București – Măgureni (Prahova).

După intervenția la radio Tanănana, în care am spus că plec împreună cu Popa Claudiu de la Parcul Herăstrău, am avut surpriza să fim întâmpinați de o tânără biciclistă, venită tocmai de la Focșani pentru a lua parte la traseu. Cu o bicicletă foarte grea. Și cu niște cauciuri foarte late. Cu toate astea, n-a avut probleme să ne lase de câteva ori în urmă.

Un prim sfat este să mergeți pe Mogoșoaia (1A) dacă vreți să pedalați spre Ploiești. Șoseaua este foarte bună, mai puține mașini, aer curat și au fost porțiuni unde părea că suntem în pustietate. Liniște. Nici nu mai știu când am pedalat ultima dată în „zgomot” de natură, nu claxoane.

De asemenea, foarte important, folosiți GPS-ul dacă mergeți pe drumuri județene. Pentru că, de exemplu, noi nu trebuia să ajungem la Ploiești, ci la Măgureni. Așa că-n satul Postârnacu am cotit greșit spre Ploiești, în loc să mergem înainte. Ai spune că nu-i nimic grav, dar așa am ajuns să pedalăm cu 33 de kilometri mai mult. Și nu timpul a fost problema, că d-ăsta aveam. Cu energia, foamea și genunchii stăteam mai prost.

Cred că s-au mai schimbat mentalități în România. N-am primit prea multe claxoane, semn că n-am încurcat multă lume, și ne-au fluierat doar patru dubioși într-un Audi, caterincoși de Dâmbovița.

Aproape de Măgureni ne-a tăiat calea o căruță încărcată cu nisip și cinci neo-țărani. Denisa, biciclista care ne-a acompaniat, și-a făcut curaj să-i muștruluiască pentru că biciuiau calul încărcat peste măsură. Neo-țăranii au răspuns pașnic la „nesimțiților” și au preferat varianta „să râdem dă ăștia” decât „ce ai zis fă dă noi?”. Până la urmă, mulți nu știm ce efect terapeutic are biciul pe spatele cailor. E ca-n familie când nu știi matematică și părintele/profesorul îți pălește una. Brusc știi mai bine ca Einstein. Că așa funcționează creierul/corpul. Stimulat de violență dezvoltă brusc și ireversibil neuroni sau mușchi. De exemplu, dacă eu dădeam cu biciul în neo-țăranii ăia, sigur după 10 bice știau toată istoria țării și toate oasele din corp. Nu zic bine? Nu se-nvață mai bine cu violența? Că doar așa e tradițional…

Când mai aveam vreo 5 kilometri și genunchii dureau destul de mult ne-am pierdut prin sat. Și când te pierzi în Măgureni îți dai seama cât ești de bucureștean. Here Maps mi-a făcut figura și-n loc să ajung la evenimentul folkiștilor organizat de Touche Pub, am nimerit în mijlocul unei nunți de romi. Am zis „casă de piatră” și ne-am redresat.

Am ajuns la show, am râs, am băut o bere, am sacrificat niște mici și am plecat spre cazare (alți 10 kilometri).

La întoarcere am fost nevoiți să luăm trenul din Ploiești. O avarie la genunchiul drept.

Acestea fiind zise, s-au strâns deja primii bani pentru centrul Edulier, dar mai puteți face donații pentru ei.

Eu vă aștept în continuare la show-uri și ne vedem la următoarele pedalări Bike Up Comedy.

Acum mă duc să-mi dau câteva bice ca să mă ajute să-nțeleg fizica cuantică.