Umilința din Mega Mall, taximetrie, viitor și roboți

Ăsta o să fie un text lung cât o zi însorită de duminică. Ca să știți.

Am fost recent la film în Mega Mall. Paranteză.

Vă recomand filmul „Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic” (îngrozitor titlul ales. Un click-bait cam stupid). E despre procesul unuia dintre cei mai mari criminali din SUA, Ted Bundy.

Nu mi-a plăcut neapărat jocul actoricesc, adevăratul Ted Bundy fiind mult mai expansiv și teatral, dar poți vedea cum acționează un psihopat manipulator. Nu se știe niciodată când întâlnești unul.

Am închis paranteza.

De curând am terminat o carte foarte interesantă despre job-uri. Mai exact despre locurile de muncă unde simți că ți se scurge viața din trup, că activitatea ta zilnică n-are nici măcar o relevanță pentru tine sau ceilalți și că dacă n-ai avea de ales între asta și să mori de foame ai face cu totul altceva.

O altă cauză a valului de depresie cu care se confruntă umanitatea ține de sentimental de irelevanță. Unii oameni – mulți, își dau seama mai devreme sau mai târziu că ceea ce fac timp de 8-10-12 ore pe zi este degeaba. Și asta doare. Rău. Te macină precum cancerul.

Te și întrebi, în contextul acestui avânt tehnologic pe care îl trăim, dacă munca ta nu se poate simplifica, ori dacă e neapărat nevoie de tine. Nu ai avut niciodată senzația că, de fapt, munca ta a fost parcă inventată ca să nu stai degeaba acasă?

Exact.

Se termină filmul din Mega Mall și la baza scărilor din sala de cinema apare o tânără cu un sac de gunoi. Stă acolo 4-5-10 minute, cu sacul de gunoi deschis în brațe, așteptând să-și arunce spectatorii sticlele și cutiile de popcorn.

Dacă nu ești captivat de sine nu ai cum să nu remarca faptul că e un job umilitor.

Îmi dau seama că după ce se golește sala de spectatori tânăra începe să curețe restul gunoaielor, să dea cu mătura (ce o mai face ea), dar actul de a sta cu acel sac în fața „clienților” mi s-a părut profund umilitor pentru un mall/o societate care caută să fie mereu up-to-date în ceea ce ține de tehnologie. Mă ducea cu gândul la secolele trecute când camerista trebuia să stea lângă stăpân în timpul defecării și apoi să-i ducă, protocolar, oala de noapte la nu știu ce fereastră de unde să arunce prețioasele resturi nobile.

La dracu`, nu se putea planta un tomberon în fața ușii pe care să-l golească cineva la final? Era nevoie de „human touch”? Nu e nițel umilitor? Sunt eu prea sensibil? Posibil. Ori poate mă gândesc că se poate mai simplu, mai curat, mai decent, mai să nu te simți ultimul om la muncă. Chit că faci curat într-o sală de cinema (o meserie la fel de nobilă ca oricare alta).

Asta sublinia și David Graeber în cartea lui. Că-s multe job-uri inventate parcă pentru a avea mase de oameni care stau degeaba.

Și e un subiect la modă pentru că tehnologia „fură” din ce în ce mai multe meserii. Eu îi plâng de milă tipei care curăță sala de cinema, dar ea încă mai are un loc de muncă. În câțiva ani, conform specialiștilor, or să apară roboți care să-i facă treaba. Simplu, eficient, fără bătăi de cap, fără blogări hipsteri care se scandalizează la „umilințe”.

Robotul n-o să aibă nevoie de pauză de masă, nu stă prea mult la cafea, nu are nevoie de medical, nu te stresează.

Și asta e valabil pentru mai multe domenii. Dacă nu chiar toate.

Taximetriști nu-s certați cu șoferii care fac Uber. Cel puțin nu asta trebuie să le fie râca. Problema lor e că tehnologia îi lasă fără pâine. Că nu-i doare pe taximetriști de „atestatul de transport persoane” și ce acte prețioase au ei. Au fost atâtea cazuri dramatice printre taximetriști încât dacă-i filtrezi pe toți (psihologic) o să mai rămâi cu juma` de parc auto.

Durerea lor e tehnologia. O chestie mică de-ți intră-n telefon le strică treaba.

Și nu-s doar ei în situația asta.

Oare vânzătoarele hipermarketurilor sunt entuziasmate de casele self-check-out? Cum se simt știind că din ce în ce mai mulți oameni preferă să-și scaneze singuri produsele, să plătească singuri și să plece sub atenta supraveghere a unor paznici (în curând camere monitorizate de o mână de oameni)?

Vesticii testează de ceva timp, cu succes, TIR-urile care merg singurele. Se va întâmpla asta, mai devreme sau mai târziu.

Ce te faci cu toți oamenii băgați în șomaj de roboți? O problemă mare pe care nici un partid din România n-a vrut s-o dezbată (ori n-a avut timp, lupta între PSD și anti-PSD fiind totul). Poate că noi, românii, nu resimțim încă această transformare, dar ea se apropie. Se mijește în diferența de salarii dintre IT-iști și cei din servicii. Gap-ul crește. Muuult. Și piața-și crește și ea prețurile conform tendinței, uitând că nu toată lumea știe să scrie coduri și nu câștigă conform.

O să fie interesant de văzut ce se va întâmpla în Moldova dacă Iașul devine un alt hub IT. Credeți că se va ridica și restul zonei, ori se va ajunge la un hău uriaș între Vaslui și Iași (de exemplu)? Rămâne de văzut, dar nu trebuie ignorată această tendință globală.

Să știți că-n Cluj sunt oameni care nu-s așa încântați de boom-ul economic al IT-iștilor. Nu toată lumea ține pasul cu ei.

Și dacă visezi reconversii profesionale ești în negare.

Dacă-mi spui „ce vrei Bonea, să nu mai evoluăm tehnologic?” înseamnă că n-ai înțeles nimic din tot ce am vrut să spun. 

Și dacă te entuziasmează prea tare avântul tehnologic și crezi că elita IT o să accepte s-o freci artistic pentru că n-ai de muncă și robotul o să-ți facă treaba… ești naiv.

Tu ce zici?

dă cu părerea...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.