Trăim reclame

O reclamă din metrou îmi spune că „Azi e pentru mine”. Și dacă timpul tot îmi este dedicat mie de ce n-aș cumpăra niște haine? Hai, George, cumpără-ți haine. Poți.

Unii artiști muzicali lansează piese și videoclipuri care la final își arată adevărata față: sunt reclame. Versurile și linia melodică funcționează precum un cârlig emoțional, video-ul fiind o metaforă mai mult sau mai puțin evidentă pentru produsul care a sponsorizat toată treaba. O să vedeți logo-ul la final.

Subtil ca un șut în…

Majoritatea reclamelor memorabile moderne se folosesc de planuri exterioare produsului. X brand se leagă de o cauză umanitară, Y brand plantează copaci, Z se implică într-o bătălie (pe care pe sub mână o susține că de acolo-i vine profitul).

Știți filmul „Demolition Man” cu Sylvester Stallone și Wesley Snipes? 1993.

E foarte interesant un aspect prezentat în film (altfel fiind o realizare cinematografică destul de penibilă): în viitor oamenii nu mai ascultă muzică (așa cum o știm noi azi), ci jingle-uri de reclame. E ca și cum ai merge-n club și ai dansa pe melodia din reclama la salam, scutece sau Audi. Acum mulți ani părea ridicol să te gândești la așa ceva… dar azi auzim o piesă undeva și nu știm cine o cântă, ci din ce reclamă e. Reclamele Orange mi-au umplut playlist-ul cu vreo 3-4 piese. Ca să nu mai spun de piesele din reclame care se viralizează, ajung hit-uri și te trezești că le fredonezi.

Au scris mai mulți despre subiectul ăsta (filosofi, sociologi, ziariști), despre cum reclamele și brandurile vor dărâma granițe cum n-a reușit s-o facă nici o altă armată. Cea mai radicală opinie spunea că națiunile vor dispărea, așa cum le știm noi azi, oamenii găsind apartenență în produse „personalizate” pe „nevoile” lor.

Pare că suntem invadați de reclame?

Tot ce există fizic (și nu numai) este potențial suport de reclamă, de la stâlpul de lumină până la monumentul istoric. Cum se traduce asta în psihologia maselor? Nu-mi dau seama: consum excesiv? Libertate de alegere? Anxietatea alegerii multiple?

Pesimiștii spun că trăim deja un Matrix-comercial în care agentul Smith încearcă să-ți vândă constant ceva pe care l-a „personalizat” cu numele tău. Asta când nu-ți spune că „totul e în mâinile tale”, „poți”, „ai puterea” și „oferă-ți!”.

Recenta reclamă cu Mihai Șora pentru eMag a mai dărâmat o barieră publicitară.

Se pare că poți transforma și filosofii în influenceri comerciali. Doar timpul post-mortem îl va putea judeca pe Șora, bula fiind prea politically correctă să emită o părere sinceră și rațională, azi, despre omul care în unele imagini lasă impresia că citatele vieții lui implică reduceri și oferte, ori că un bazar digital avea nevoie de imaginea unui intelectual de 102 ani pentru a câștiga emoția maselor.

Dacă te doare disonanța cognitivă și nu-ți dă voie să vezi ceea ce pare evident încearcă să-ți imaginezi un Platon asumat într-o reclamă la Volkswagen, ori pe Nietzsche sorbind dintr-un Strongbow, cu gașca în oraș. Platon o să-ți spună că mașina germană e ieșirea ta din peșteră (mitul) și Nietzsche o să încheie spotul cidrului cu un slogan de senzație: „Ai Strongbow, ai voință de putere!”.

Abia după moartea lui Michael Jackson s-a putut discuta sincer despre muzica lui și valoarea lui artistică (nu vorbim de scandalul cu copiii). Și chiar și atunci colosul era prea greu de atins, chiar și cu o vorbă. Momentan despre Șora se vorbește ca fiind „filosoful de 102 ani” care a fost la proteste. Nimeni nu pare că-i știe lucrările, gândurile, ci e purtat ca un blazon. Vreți sau nu să acceptați, Șora a devenit o etichetă. Și acum o reclamă. Poftim, am spus-o.

Evident c-o să fiu acuzat de ipocrizie (cu toate că n-am spus mai sus că-i rău ce se întâmplă în lume).

Speakerul demotivațional are reclame. Așa trăiește proiectul din moment ce, așa cum spuneam și cu altă ocazie, audiența s-a dezobișnuit să mai plătească pentru creativitate. Cred că e important cum și la ce faci reclamă. Și ce spui pe lângă ea. Dacă mesajul nu se alterează ai putea face reclamă la (aproape) orice.

Concluzie? Asta e lumea în care trăim. Merge.

Tu ce zici?

dă cu părerea...

2 Comments

  1. Așa e. Scuze n-am fost foarte atent la text, că pe măsură ce dădeam scroll, îmi distrăgeau atenția reclamele din partea dreaptă, dar pare că așa e, capitalism, consumerism, hai noroc, să trăim!

  2. Am deblocat reclamele de pe acest blog.
    Nu, nu e ipocrizie, stiu ce zici si apreciez foarte mult ca exista oameni care gandesc asa. Succes in viitoarele proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.