Televiziunea te vrea prost

Printr-un complex de împrejurări am avut șansa să mă uit la TV mai mult decât de obicei. Cred că am reușit performanța de a mă autolobotomiza timp de ore întregi, încercând să-mi înfrânez orice urmă de revoltă, critică, analiză sau vomă.

Am stat și am privit. Și plivit.

Televiziunea te vrea prost. E clar. Excepțiile sunt infime. Și au poate cea mai mică audiență.

Culmea crimei intelectuale care se propagă prin televizoare are loc în preajma celor mai mari sărbători. Crăciun și Paște. Dar cum Moș Crăciun are mai mult marketing în spate luna decembrie e o tortură de neimaginat.

Cine lucrează la o televiziune comercială din România și spune că „promovează calitatea” e ori nebun, ori nemernic. În preajma Crăciunului, cât și-n restul anului, se bate șaua pe cultul unor personalități (e interesant cum l-am schimbat pe Ceaușescu cu mai mulți ceaușești, îmbrăcați sclipicos și talentați). Dar sărbătorile pun bazele unor superbe și înalte piedestaluri. Pe la toate televiziunile se plimbă tot felul de vedete care vorbesc despre ele. În unele cazuri comicul suprem e atins de faptul că-s vedete din ograda proprie.

Fiecare televiziune se pupă fesier în propria bulă.

Acum câteva zile Andreea Berecleanu era invitată la un interviu emoționant la Antena 3. De ce ar conta? De ce e Andreea Berecleanu așa importantă? De ce e povestea ei demnă de un interviu lung și plictisitor? De ce se uită oamenii? Nu dețin acest răspuns, dar sunt sigur că niște cercetători au un răspuns care n-o să ne placă, rezultatul vreunui studiu făcut pe șoareci în laborator.

Să nu fiu acuzat de nemernicie, poate Berecleanu e mega interesantă, dar stă foarte jos în topul oamenilor care merită zeci de minute de interviu la TV.

Pe un alt post gazda emisiunii venise cu plodul pe platou și vorbea despre el. El despre el și copilul lui. Oamenii care se uită periodic la așa ceva mi se par o jignire adusă speciei și nu merită nimic mai mult decât să privească prin geam la viața bună a vedetelor ținute în puf (de la audiență).

Perioada festivă mai subliniază o plăcere sadică a televiziunilor: repetarea.

Se repetă aceleași prostii, cântece, decoruri, mesaje, personaje. Repetiția e mama îndobitocirii. Se vorbește pios, se face play-back religios, e horror. Sper să-mi găsesc vreodată timp să pun pe hârtie digitală tot ce simt despre kitch-ul industriei de muzică populară românească. E penibil, vă rog să mă credeți.

E sezonul non-știrilor. Avem reportaje de la mese de Crăciun, cu oameni pe pârtie și tot felul de labe-informaționale. Se întâmplă tot felul de lucruri importante și interesante pe planeta asta, dar cineva decide că toată audiența Antena 1/Pro TV trebuie să vadă că undeva în Maramureș cineva a pus masa pentru rude și-a cântat Fuego. Pe bune?

Aceste ore de TV mi-au fost de ajutor. Mi-am pus întrebarea la ce mai plătesc servicii de cablu. Sunt sigur că pot să găsesc online tot ce am nevoie și nițelul fotbal privit îl găsesc în pub-uri și pe la prieteni.

Să-ți placă să te uiți cu orele la TV e un drum sigur spre o infinită prostie.

Emisiuni aberante, știri coafate să corespundă intereselor, fătuci care-și caută partenerii și câte și mai câte nimicuri. E îngrozitor de greu să găsești ceva calitativ într-o mare de gunoi.

Problema e că același raport de jeg se mută-n online. Dar măcar acolo îți e mai ușor să-l eviți (ori cel puțin așa cred). Se trece pe Netflix, dar nici nu vreți să încep cu asta… altădată despre fuga spre seriale, cât mai multe seriale, seriale seriale seriale!

Oricum, TV-ul e prea multă prostie să merite bani. Și eu care credeam că maximum de prostie e să-ți cumperi un televizor pe care nu ți-l permiți. Dar ce-ți intră în casă prin ecranul ăla…

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.