Țara în care-l dai în judecată pe Superman că te-a salvat

Știți secvențele din filmele cu super-eroi când Superman (sau alt purtător de colanți) îl salvează pe câte unu care stă la o terasă la parterul unei clădiri care se prăvălește? Apare ChiloțiPeste în ultima secundă, la milimetru de o inevitabilă stropșire, și face o minune de-ți aplaudă tot New York-ul.

Dacă scena asta ar avea loc în România Superman ar merge în tribunal la finalul poveștii. În loc să-i mulțumească și să-i sugă capa, salvatul nostru l-ar da în judecată pe Superman pentru purtare abuzivă.

De ce spun asta?

Pentru că mai mulți salvamari și un polițist local sunt chemați în instanță de un avocat din București care a fost scos din mare, anul trecut. Pe plajă era arborat steagul roșu (adică nu ai voie în apă), dar zmeul a ignorat avertismentele și a intrat să dea din copite.

N-a ascultat de salvamari. Pentru că el e înotător profesionist, a participat la campionate de înot, ba chiar a făcut pluta și-n cadă, acasă. Știți cum e cu profesioniștii ăștia. Mor repede și „șocant”.

Într-un final, dacă Zeul Mării n-a vrut să iasă din apă a fost luat pe sus și încătușat. Așa cum probabil se face-n țările unde nu stai la palavre cu toți cretinii când valurile îți trec de cap.

Acum avocatul cere 40.000 de euro despăgubire pentru purtarea abuzivă. În aceste condiții eu le recomand salvamarilor să-și schimbe abordarea: să se înarmeze cu popcorn și suc și să se uite la proștii din valuri cum te uiți la o comedie ușoară. Eventual să-și facă o firmă de pompe funebre amfibie. Un dric cu vâsle care să ridice prostul direct din valuri.

Nu merită să te agiți să salvezi viața cuiva. Nu când e atât de prost.

Vă dați seama ce țară de rahat plutitor suntem dacă avocatul câștigă procesul?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.