Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Valea Prahovei, maidanul maturității mele

Când eram copil și băteam mingea prin cartier am descoperit, împreună cu ceilalți prieteni din gașcă, un maidan numai bun de miuțe. O felie de pământ bine bătătorit, ascuns după niște case, în spatele unei școli generale.
Era locul perfect unde să intri prin alunecare, să te arunci ca Taffarel și să stai cu orele sub soare.

Ca orice lucru bun, s-a dus vorba de „teren mișto” și-n scurt timp am ajuns să stăm la coadă pentru un meci.

Apoi nu s-a mai pus problema de stat la rând, ci primul venit, primul servit. Dacă la 8 dimineața te postai cu mingea la picior pe teren, era al tău și al prietenilor tăi până leșinai. Neavând telefoane pe vremea aia nu te putea chema mă-ta la masă, așa că plecai când vedeai albastru de foame.
Mai era varianta eliberării terenului „prin bătaie”, dar nu funcționa mereu.
În și mai scurt timp în zona terenului au început să apară băjeții. Ăia răi. Nu voiai să joci contra lor. Dădeau la gioale, la maxilar și într-un final te lăsau și fără minge. Ne-am furat-o de vreo două ori. Am rămas, pe rând, fără minge, bani de buzunar, ceasuri și ce alte acareturi mai aveam prin buzunare.

Într-un final ne-am învățat minte și nu am mai jucat acolo.

N-avea rost. Da, era cel mai bun teren, cel mai aproape de casă. Dar era riscul prea mare să nu jucăm nimic. Ori să ni se fure ceva.

Anii au trecut și precum eram eu în copilărie, astăzi, periodic, se postează câțiva pe DN1 în drum spre „munte” și-ncep a vocifera: „e trafic”, „stăm la cozi de 3 ore” sau „nu ne mișcăm”.
Îi aud aproape lunar la TV/radio și de fiecare dată îmi spun același lucru: „ce rău… ce rău mi se rupe de durerea voastră!”.

Unii au o relație tip Stockholm cu Valea Prahovei.

Se duc anual, în aceeași perioadă, se plâng la indigo, dar n-ar schimba nimic. Nimic! N-ar da trenul pe mașină, Valea Prahovei pe alți munți, România pe altă țară. „Domnule, noi acolo mergem, că…” din moși-strămoși.
Unele situații sunt la mintea cocoșului. Evident că un drum precum DN1, București – Brașov, nu va ține piept avalanșei de români cu bani de mașini, dar strâmtorați la timp și benzină. Evident că dacă tu pleci în prima zi de liber național, ghici ce?, vor pleca și alții!
Te întorci duminică pentru că luni ai muncă? Fază tare! Și alți n-jpe mii de români!
Hai că nu-i greu, repetă după mine: voi căuta să-mi fac vacanțele, pe cât posibil, contra-curentului. Nu fac vacanțe luni-duminică sau vineri-duminică, ci miercuri-marți sau duminică – marți. Cum sună? Sună ciudat, știu, dar încearcă!

Eu în copilărie emiteam pretenții ca golanii să nu-mi mai fure mingea.

Apoi mi-am dat seama că n-am cu cine și mai bine schimb terenul. Astăzi șoferii de concedii pe Valea Prahovei o țin langa cu „România domnule, numai la noi!”. Schimbă terenul.
Se stă la coadă pentru că se repară? Cândva trebuie s-o facă și p-asta. Cândva tot se va repara și cineva o să fie deranjat.
Uneori se stă la cozi pentru că Gogu a mers cu viteză și-a făcut buba. Că a murit Gogu mi se rupe, dar Gogu are prostul obicei să moară pe mijlocul șoselei și gâtuie drumul. Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci!
Mai e și varianta eliberării terenului „prin bătaie”, dar nu funcționează mereu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.