Știu, știu! Am uitat să fac asta în luna martie. Suntem la jumătatea lui aprilie și-mi promit mie să fiu mai atent cu această rutină.
În ultimele două luni am citit mai puțin și am scris mai mult. Sper ca până la finalul anului să aveți în bibliotecă rezultatele ultimelor 12 luni de sforțare intelectuală.
Acestea fiind zise, recomand următoarele:
- „Înainte de tăcere” – Ernesto Sabato – nu mi-am imaginat că cel care a scris „Tunelul” e un stângist atât de îndrăgostit de idealul lui politic și cocoșat de empatia pe care o are față de cei mai oropsiți. În cartea asta vedem o scurtă, dar emoționantă, trecere în revistă a celor mai importante etape ale vieții lui. Politică, cultură (deprimant de scurtă relatarea întâlnirii cu Cioran) și iubire.
- „Evanghelia după Isus Hristos” – Jose Saramago – îmi e deja imposibil să mai spun care carte din repertoriul lui Saramago e cea mai bună. Imaginația portughezului mă face să-mi fie rușine de tot ce am gândit vreodată. În „Evanghelia după Isus Hristos” am citit poate cel mai bun dialog din literatura universală, mai exact discuția dintre Iisus și Dumnezeu. Aur.
- „Fericirea paradoxală” – Gilles Lipovetsky – recomandată de o ascultătoare a podcasului, cartea asta m-a cucerit de la primele rânduri fiind o recenzie crudă și clară a societății în care trăim, fără exemple anecdotice sau trimiteri la demonizata tehnologie. Pur și simplu așa cum suntem azi, fără perdea. Relații, muncă, mâncare, sport, reclame. Tot. E „Ghid pentru înțeles secolul 21”.
- „Inimi cicatrizate” – Max Blecher – o altă recomandare, o altă plăcere. Cu ocazia asta l-am descoperit și eu pe cel considerat „Kafka de România” în unele cercuri. O carte din care poți să înveți că Moartea merită să fie subiect de glumă și nu trebuie să te lași dărâmat de ea. Există o dramă mai mare, o durere mai mare. Și nu e a ta. Dacă mă gândesc mai bine, acum, pare un subtil tratat anti-sinucidere (asistată).
- „Demența digitală” – Manfred Spitzer – la începutul anului am citit „The cyber-effect” și informațiile sunt cam aceleași și în cartea lui Spitzer. Pur și simplu se repetă. Nu știu ce mai e de spus în legătură cu influența online-ului asupra oamenilor. Bine, Spitzer pare mult mai dur în legătură cu puterea internetului (parcă simți tonul grav, nemțesc, citind), dar în ansamblu nu putem omite că minorii sunt piniate umane pe mărețul www.
- „Globalizarea nimicului” – George Ritzer – o carte despre globalizare, glocalizare, grobalizare. Durează puțin până nu te mai încurci în termeni, dar la final rămâi cu o imagine bună a lumii, despre cum se impun/împrumută elemente culturale și, preferata mea, McDonaldizarea societății.
- „Toți sîntem niște canibali” – Claude Levi-Strauss – la prima vedere părea o lectură ușoară, dar sunt niscaiva termeni tehnici prin care m-am pierdut și de câteva ori m-am trezit recitind anumite pasaje asupra cărora nu puteam să mă concentrez. Oricum, am descoperit multe întâmplări istorice care mi-au stârnit râsul. De unde altundeva să mai aflu că într-un oraș din Franța, acum vreo 60-70 de ani, l-au pus pe rug pe Moș Crăciun?
- „Luminița, mon amour” – Cezar Paul-Bădescu – am găsit cartea în bibliotecă și m-am întrebat dacă are legătură cu filmul. Am aflat repede că „da” („Ana, mon amour”, la ăsta mă refer). Cartea te poate enerva dacă ești prea pătimaș și te poziționezi în vreo tabără în raport cu cele relatate. Altfel e un exercițiu foarte bun în cadrul căruia înveți despre tine, relații și dacă ai putea să repari ceva ce pare un supliciu.
- „Pe tărâmul fantomelor înfometate” – Gabor Mate – cartea asta trebuie (da, chiar trebuie!) citită de oricine crede că știe ceva despre droguri, dependențe și cum scapi de ele. Adică… de toată lumea. Și recomand să-l urmăriți pe Mate și pe Youtube. Are zeci de interviuri interesante despre traume, dependențe și parenting.
Cam atât până acum.
Mă găsiți pe Goodreads pentru mai multe cărți.
