Nicușor Dan, mașina de familie, parcarea și alte alea

Las niște gânduri și capitole mai jos, toate având legătură între ele.

Cum m-a salvat Excelul de mașină (oarecum)

Unii dintre voi, dacă mă citiți de ceva timp, știți că de vreo 5-6 ani (poate și mai mult) țin socoteala cheltuielilor. La început am folosit aplicații pe telefon în care-mi treceam cu religiozitate cheltuielile din fiecare zi, dar în ultima perioadă am vrut să evoluez la nivelul Excel, pentru o și mai bună detaliată documentare a cheltuielilor. 

Ăsta e un exercițiu pe care-l recomand tuturor. 

Înainte să te învețe Iancu Guda să pui la saltea banii pe care nu-i ai îți recomand să pui în tabel banii pe care îi ai. 

În primele luni am descoperit repede că intru la Mega „pentru o pâine” și ies de fiecare dată cu cheltuieli de 5-10x ori mai mari. Cu ajutorul tehnologiei revoluționare de a monitoriza pe ce dau banii am aflat că-s cam impulsiv în fața unor rafturi (și clasicul nu te duce flămând la cumpărături, adică nu intra după pâine pe burta goală). 

Cu timpul am aflat că n-am nevoie nici de unele abonamente la diverse platforme. Altfel, multe aspecte evidente pe care voiam doar să le știu: de cât mănânc în oraș într-o lună, care e raportul cu mâncarea gătită, cât de des beau bere la PET (eventual în ce zile o fac), cât de des și de câți bani fac ride-sharing, cât de mulți bani dau pe cărți, haine și ceasuri cu cuc ș.a.m.d.. 

Totuși, cel mai mare câștig al acestui experiment întins pe mai mulți ani a fost la capitolul Mobilitate. Cât mă costă deplasarea prin viață? Și uite că am date foarte concrete: în medie, eu și jumătatea, ne deplasăm de aproximativ 350-400 de lei/lună. Amândoi. Asta e media. Sunt luni în care mergem mai ieftin (că-i vară, mers pe jos, bicicletă), sunt luni mai reci în care sari mai des în cele scumpe. În suma asta lunară intră biletele de STB, metrou, taxi, Uber, Bolt, Spark, caleașcă, brișcă, carburant în diverse contexte (explic mai jos), ori alt vehicul închiriat vreodată doar pentru deplasarea de zi cu zi (non-vacanță, ăsta e un calcul separat). 

Asta înseamnă că într-un an ne-am deplasat pentru cele de zi cu zi de vreo 960 de Euro. Fie, să-i zicem 1.000 de Euro. Două persoane. Un an. București. Oameni ai muncii, ea cu birou, eu cu nomadism digital (ceea ce înseamnă că săptămânal mă urc în autobuz să ajung pe la diverse discuții de muncă). 

La transportul de vacanță intră bilete de avion, tren, mașini închiriate (țară & internațional), toate cu scopul vacanței. Aici e altă mâncare de pește, vorbim de altceva, nu face subiectul concluziei de mai târziu.

Trebuie să fac o adăugire. În familia extinsă există un automobil. Acum vreo trei ani tata a făcut o mega afacere, probabil Karma s-a simțit după atâția ani de necâștigat premiul cel mare la Loto, și ia adus în cale fix mașina aia ținută de o bătrânică din Germania în garaj, ieftină, bună, trainică. Mașina asta, pupa-i-aș amortizoarele, și-a scos banii după nici doi ani. Prețul ei a fost echivalentul a vreo doi-trei ani de transport prin oraș (vezi calculul de mai sus) și este ideală pentru mers la sifoane dacă ești bătrân și te deplasezi greu (și mai bei sifoane), cărat pisica din punctul A în punctul B și ocazionale plecări prin țară unde n-ajunge bine trenul. Repet: raport Preț-Utilizare și-a scos banii de mult timp, iar recentele reparații tot o plasează în Top Investiții Pentru Două Familii. 

Paranteză.

La stilul de viață al meu și al părinților, această mașină mai poate susține încă un cuplu cu un stil de viață asemănător (adică „folosim mașina la nevoie/ocazii”). Mi se pare plauzibil să existe mai multe cupluri/familii care au o mașină la comun, o parchează undeva confortabil pentru toată lumea, și o folosesc după nevoi într-un sistem democratic și echitabil, împărțind frățește cheltuielile cu tabla. 

Se poate. Dacă nu-s adepții lui „cu mașina zilnic, oricând, oriunde”, trei cupluri cu stiluri de viață diferite își pot pasa o mașină pentru vacanțe și urgențe astfel încât să…wow, sună pornografic de urbanistic!

Închid paranteza.

Acestea fiind zise, la calculele de mai sus, ăia vreo 400 lei/lună/cuplu intră și ocazionala benzină în această mașină comună, plus cheltuieli comune cu acareturi administrative, reparații ș.a.m.d..

Și faza bombă_forță_pe_2024 e că se putea și mai bine. Dar și despre asta puțin mai jos.

Dar concluzia este că având aceste date acumulate în atâta timp mi-am dat seama că pentru stilul meu de viață – și al familiei – o mașină (nouă, ori un second-hand mai scump) ar însemna o afacere foarte proastă. Foarte proastă.

Cât e un Logan nou? Mă uit pe site-ul lor. Modelul Expression, cel mai ieftin. „De la 14.150 de euro”. Păi, raportat la cât cheltui lunar pe transport acum, aș amortiza banii în… vreo 14 ani. Oricum, e o absurditate că nu-i „amortizez”! Reamintesc: doi oameni cheltuim 960/1.000 euro pe an pe transport de zi cu zi. Ca să merite, mașina ar trebui folosită sincron de mine & femeie (dar și părinți), astfel încât să nu mai călcăm niciodată într-un autobuz, metrou, taxi etc câțiva ani… e absurd, n-are nici măcar un sens. Plus că o mașină vine și cu alte cheltuieli (cele mai mari fiind cele emoționale pe care prea puțini le iau în considerare). N-o să stau acum cu grija unei caroserii noi.

Acestea fiind zise, Excelul și monitorizarea cheltuielor mi-au demonstrat următoarele:

• Nu toate familiile au nevoie de o mașină (cu atât mai mult una nouă);
• Se poate cu o mașină pentru două familii (iar dacă mașina este ieftină cu atât mai bine);

De ce Nicușor Dan?

Poate te-ai întrebat de ce l-am pus în titlu. Click bait? Nu.

Dintre toate serviciile de transport alternativ pe care le-am folosit în ultimul an, preferatul meu a fost Spark-ul (ori modelul lor de business). Pentru cine nu știe, Spark înseamnă că prin București sunt presărate niște mașinuțe electrice, le vezi pe hartă, te duci la cea mai apropiată, o deschizi cu telefonul, pornește „aparatul” și mergi cu ea până unde ai nevoie (în București, în afară cu un alt cost, alte calcule, nimic complicat). Practic, erai propriul șofer de Uber/taxi.

Tipul ăsta de serviciu este pur și simplu cel mai bun model de ride-sharing care există până acum. 

Ne-am prins cu toții că Bolt/Uber nu-i ride-sharing, nu-i nimic ecologic, e taximetrie 2.0. Nu s-au golit străzile de mașini, din contră, sunt mai multe, că mulți șoferi de „ride-sharing” fac Bolt/Uber ca un al doilea job, așa că stau pe străzi înainte-după program ca să mai câștige un ban. Nimic rău, nimic de comentat, dar vrăjeala ecologică a acestui model de business a murit repede. 

Spark, în schimb, însemna că eu și alți străini împărțim niște mașinuțe după nevoie. Eu, de exemplu, o foloseam cât aveam de transportat ceva voluminos și nu voiam să mă complic cu Uber/Bold, când trebuia să ajung urgent din A în B și nu aveam alternativă, și când toate celelalte opțiuni erau foarte scumpe.

Poftim: de Revelion și-n serile de club prețul la Bolt/Uber creștean de x ori. Pe 1 ianuarie, când Uber/Bolt îmi cerea 70-80 lei până acasă, Spark-ul de la 500 de metri de bairam m-a adus acasă cu 15 lei. Evident, condiția e să nu bei alcool. Dar eu dansez pe manele și fără să beau. 

Eu aveam un plan!

Îmi doream ca după ce se strică de tot mașina comună să renunțăm ambele familii la a mai deține un cazan colectiv și (sperând că business-uri precum Spark vor evolua, deci mai multe opțiuni) să trecem cu toții pe transport închiriat la nevoie. Că se găsește o metodă de livrat sifoane la domiciliu, iar pentru drumuri din A în B îi rezolvam pe ăi bătrâni să meargă la cel mai apropiat Spark și de acolo unde au treabă. Știu cu telefonul, își aleg soneria singuri, știu chiar și să nu dea click când sunt anunțați că au câștigat un iPhone 83.

Doar că am cobit/anticipat nasoala.

Acum vreo două luni am sesizat că prin cartier s-au înăsprit cu parcările. Veneam cu Spark-ul și n-aveam unde s-o las că toate-s parcări cu plată, ori cu proprietar. Cum n-aveam cum s-o las pe locul vreunuia, ori pe loc cu plata și să mă trezesc cu vreo problemă administrativă via Spark, preferam alte metode. Dar era nevoie de câteva ori de un ceva tip Spark, nu Bolt/Uber. 

Acum aflu că Spark se închide. Din simplul motiv că nu s-a găsit o soluție cu administrația locală prin care eu să pot parca Spark-ul undeva unde să nu fie extra-plată și să nu fie nici locul cumpărat de cineva. Practic, n-am unde să-l las în cartiere. Vin cu el acasă și-l urc BMWiește pe borduri?

Nu știu, poate n-au negociat destul, poate primăria a cerut mai mult, poate compania n-a fost dispusă să dea nimic, habar n-am. Cert e că cel mai ride-sharing model de business se închide de la 1 februarie 2024.  

Chiar vorbeam cu femeia acum câteva luni dacă ride-sharing-ul adevărat poate funcționa, mai ales într-o societate ca a noastră (atât de îndrăgostită de propria tablă cu roți), și din păcate retragerea Spark nu ne ajută să răspundem corect la această întrebare. Și nici faptul că destui utilizatori de Spark vandalizau mașinile de parcă își vedeau părinții abuzatori în mașinile închiriate cu minutul. Unii dădeau cu pumnii în ecrane de parcă… urât. 

Poate că trebuie s-o luăm granular cu ride-sharing-ul. Începem prin a avea o mașină la comun per familie, apoi cu două familii care se cunosc, și abia după cu niște străini.

Cert e că nu se poate cu o mașină pentru fiecare om. Și nici două de familie dacă n-ai curte și nu le parchezi acolo. La bloc e exclus, iar străzile nu sunt și nu trebuie să fie parcări pentru atât de multe mașini. Nici nu-mi bat capul să detaliez, strada e spațiu comun. Faptul că ți-ai luat un Logan de 14.000 de Euro nu te face stăpân pe atât de mult din spațiul comun. Și nici dacă ai Logan de 100.000 de Euro, dar cu alt logo pe capotă.

Și?

Am câteva idei și mici observații. Poate ajută.

1. Sugerez oricui să țină socoteala cheltuielilor. Într-o aplicație, într-un carnețel, într-un Excel. Nu contează. Poate părea degeaba, dar după 3 luni ți se deschid ochii. După 9 luni ești alt om. După 1 an l-ai luat pe Dumnezeu de picior și l-ai întrebat de ce ai plătit degeaba abonament la Netflix, HBO, Amazon ș.a.m.d.;
2. Nu-s adeptul parcărilor plătite. Încă n-am citit totul despre care e cea mai bună metodă (mai ales într-un oraș ca satul meu), dar latifundiarismul ăsta cu parcările de bloc mi se pare că nu dă rezultate. Eu, când n-o să fiu primar, o să fac un experiment și un an de zile o să anulez toate parcările de bloc din cartiere. 

Vei avea voie să parchezi oriunde este marcat un loc de parcare, DOAR pe locurile stabilite, primul venit – primul servit. Mașinile abandonate mai mult de X timp sunt ridicate și mutate într-o parcare mare de la marginea cartierului/orașului (unde abonamentul este mic). Sunt curios dacă metoda asta îi va face pe unii să-și dea seama că n-au nevoie de mașină, pe alții că n-au nevoie atât de des (deci o pot lăsa la distanță), iar alții vor inventa tot felul de metode de adaptare urbană la această provocare. Merită încercat, oricum nu mai câștig al doilea mandat;

3. Aș face parcări cu plată doar în zonele centrale, lângă parcuri (plătești dacă vrei să vii cu mașina până la parc) și dacă tot sunt pus pe schimbări aș limita și viteza în oraș la 30-40. E visul meu, fac ce vreau!;

4. Să zic și una bună, actuală, cu toate că scandalul Primărie – Spark m-a cam enervat: s-a plâns lumea că Nicușor face benzi de autobuz pe bulevardele unde nu-i nevoie. Ele sunt făcute cu cap. Ți-ar da lumea foc în fața primăriei dacă ai bloca – brusc – un bulevard aglomerat ca să-i tragi o bandă de autobuz. Așa că d-aia s-a început cu „inutila” bandă de autobuz de pe Bulevardul Regele Mihai I. 

Să vadă tot tablagiul ce frumos zburdă autobuzul pe lângă el pe un bulevard așa larg. Apoi epidemia asta de bandă specială se va întinde subtil peste tot, dar gradual. Prostului trebuie să-i arăți etapizat cum îl depășesc săracii în autobuz. În ritmul ăsta nici n-o să-și dea seama când s-a trezit cu bandă de autobuz până acasă. Dar trebuie să-l iei ușor. Ce, crezi că tramvaiul 32 nu merită încadrare ca 41, adică să nu împartă strada cu mașinile aproape o treime din drum? Merită, dar te omoară lumea!

E an electoral. Nu mergeți la vot dacă n-ați citit „Eseu despre luciditate” de Jose Saramago. Vă rog.