O știre de prin iunie din Adevărul relata dezgustul arhitecților vis-à-vis de colegii de breaslă care au orchestrat renovarea/colorarea unor blocuri din oraș. Vezi domnule, pergolele roșii-verzi-portocalii sunt dezgustătoare și totul pare un haos de culori. Dacă spun că asta-i o flatulență arhitecturală o să-mi săriți în cap, dar mna… așa e!
Ani la rând ne-am plâns că Bucureștiul e o mizerie betonată și gri.
Că n-avem culori, blocurile-s triste, etc. Apoi a avut Vanghelie sclipirea să zugrăvească un bulevard și-a sărit toată lumea ca arsă că-i “țigănie”. Personal, fiind rezident în zona cu pricina, mi-a plăcut inițiativa lui Marean. Da, a fost treabă făcută de mântuială și după trei ploi au început să curgă vopselurile de pe ziduri, dar important e că locul arăta mai vesel, mai frumos, mai viu.
Acum apar blocuri din ce în ce mai vesele și asta pare că-i deprimă pe arhitecții care probabil își imagineau ceva „în ton cu imaginea orașului”. Care imagine? Bucureștiul a fost mereu o shaorma cu de toate. Ne place nouă cum sună „Micul Paris” și vrem să ținem de titulatura asta cum Daniel Buzdugan se chinuie să lase impresia că-i amuzant. NU! Până la urmă nici măcar nu cred că-i vorba strict de frumos/urât, ci este o veșnică discuție despre gusturi. Pur și simplu unora nu le place X culoare.
Și am putea dezbate mii de ani dacă un bloc e mai frumos verde, albastru sau gri, dar important nu e ce credem noi, ci imaginea de ansamblu, de cele mai multe ori văzută clar de turiști. Dacă noi mergem în țări străine și vedem cartiere întregi curcubeu spunem “vai ce frumos! Uite dragă, câte culori! Superb!”. Dacă facem la noi e “poponăreală colorată. Țigănie! Cum să pui atâtea culori pe un bloc?”. Toți ne dăm cu părerea despre estetică, d-aia industria vestimentară n-o să moară niciodată. E mereu cineva acolo care să spună: “nu-ți stă bine-n hanorac portocaliu… anul ăsta se poartă rozul.”
Hai să acceptăm un lucru.
Bucureștiul nu mai e Micul Paris. Nu avea cum să rămână așa. E frumos că am păstrat o parte din el, măcar de am știi să promovăm bine parcela aia de istorie, dar în cazul nostru arată ca un bazar de terase și cluburi. Apoi, în nebunia lui, dacă Ceaușescu nu ordona construirea blocurilor și bulevardelor mari astăzi orașul era mort din cauza traficului și se întindea pe mult mai mulți kilometri. Probabil experții din comunism au anticipat numărul mare de viitori bucureșteni. Poate. Oricum, acum e un oraș “trăibil”.
Revenind la arhitecții care n-au loc de culori, nu-i aud să fie la fel de virulenți în cazul parcurilor ciuntite pentru clădiri sau biserici, faptul că traficul pare lipsit de alternative și parcări nema. A, că există un dram de “nebunie” în a face lucrurile e evident, dar poate tocmai d-asta-i orașul ăsta atât de atrăgători pentru mulți. Nu-i o capitală plictisitoare pentru că se tot schimbă. În bine sau rău, e vorba din nou de gusturi.
Din partea mea colorați haotic toate blocurile (apropo, ce frumoase erau blocurile “comuniste” înainte de ’89, când mozaicurile de pe ele erau întreținute și nu căzute ca azi), aruncați găleți de vopsea în intersecții și ridicați cartiere de zgârie-nori unde se poate. Bucureștiul trebuie să rămână această junglă neuniformă așa cum a fost mereu. Micul Paris a fost o perioadă. Și în jurul acestui “Mic Paris” se afla o Mare Mahala. De ce? Pentru că orașul a fost mereu un Mare Haos.
