Știi. Îi spui?

Recent am avut o dezbatere vis-à-vis de subiectul „e bine să-i spui unui apropiat dacă știi că e înșelat?”.

Unii spun că-i viața omului, nu te bagi, nu aduci scandal, viitură, tsunami peste sufletul omului. Poate e liniște așa. Ba chiar am întâlnit situații în care cel care a înșelat a devenit mai afectuos cu jumătatea. Probabil un sentiment de vină la mijloc.

Bine, sunt și cazurile în care adulterul e acceptat pe considerentul „tot la mine se întoarce”. Mna, fiecare cu filosofia lui de monogamie…

Ce faci când situația continua și persoana dragă trăiește într-o negare soră cu prostia?

Cred că am găsit cea mai bună metaforă pentru atitudinea mea:

Să spunem că o persoană la care ții are o mașină. Și tu ai văzut într-o seară că jumătatea îi trăbăluia pe sub caroserie, mazilind cablurile de frână. Nu știi dacă a reușit, dar știi sigur că a încercat. O vezi cu un clește și un mănunchi de fire rupte pe dedesupt.

Probabil că te-a văzut și el/ea în timp ce rupea firele, te-a privit cu vinovăție și ți-a zis „mna… trec printr-o fază… o să-mi revin”.

Acum poți opta să taci.

S-o bagi p-aia cu „să-și dea seama singur/ă că n-are frâne”, ori „nu mă bag, nu-i mașina mea”. Just. Până la urmă, dacă spui, o să iasă scandal, probabil cei doi se vor separa și o să porți o parte din vină.

Parcă-i mai bine să-ți lași apropiatul să plece la drum și cândva să-și dea seama singur că n-are frâne. De acolo se descurcă. Ori se salvează (cumva), ori cade într-o prăpastie. Dar tu nu te-ai implicat, nu?

 

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *