Setea de tradiție

Încă de când eram copil începeau.

Nu intram bine în luna decembrie că dintre blocuri auzeam bubuituri repetate și pe tata anunțând „gata, vine brezaia”.

Brezaia, dacă ne luăm după Dex, înseamnă un joc cu caracter de pantomimă, aparținând teatrului folcloric. Capra, ursul, bradul, d-astea. Nu știu cum e la voi în oraș, dar dacă vedeți niște unii țopăind ca loviți la tălpi printre mașini, pe ritm de tobe (sau oale lovite cu linguri de lemn), aia-i brezaie.

Recent am surprins un asemenea act artistic pe strada unde lucrez. O cerșeală zgomotoasă, un amalgam kitchos de tradiție pre-creștină, Moș Crăciun Coca-Cola și ortodoxism. De obicei cam asta înseamnă prețioasa „tradiție de Crăciun”. Niște amărâți/oportuniști se costumează și accesorizează pentru a reitera frumusețea sărbătorilor. Un cap de urs, o capră anorexică, ori vreo mască urâtă găsită prin podul bunicilor. O gașcă de prieteni îmbrăcați în cămeși populare, cu fesuri de Moș Crăciun pe cap, făcând zgomot și cerând bani.

Se sare prin boscheți și se caută pe sub automobile prețioasele bancnote, se mulțumește, se bate și mai tare din tobe, se pocnește din bice printre mașini. A venit Crăciunul.

Ne-am canalizat miștourile exclusiv pe Bănică, Hrușcă, Fuego, Andra și ceilalți care se acoperă cu o năframă de la primul fulg de nea și storc lacrimi și bani de la oamenii care nu-și imaginează iarna fără truisme.

E foarte greu să critici kitch-ul ăsta festiv, că-ți sar mulți în cap. Sunt speriați de gândul că, de fapt, n-avem nimic original și spectaculos. Îi înfricoșează realitatea sinceră: am alterat tradiții (care poate sunt prea plictisitoare pentru omul modern și nu dau bine pe Insta). Le dai la temelie. Ei gândesc conform „așa se face de ani de zile”. Cum altfel?

Creștinii și oamenii de bun simț nu și-au unit niciodată vocile să strige către cerșetorii penibili din parcare că-s ambasadorii unor practici antico-păgâno-urbano-stupide. Din prea multă empatie? Nu cred. Nu văd fluturând sute de lei pe la geamuri, bani aruncați pentru a ajuta niște rupți în izmene care cutreieră cartierele bucureștene. Sunt mâini care salută, semn că „tradiția” asta merită un zâmbet și o continuare.

Am văzut și extreme.

Falși colindători plimbând un casetofon din care răsunau cântece sezoniere. Play-back și straie cvasi-populare. Arunca prostimea bani.

E aproape imposibil să cureți un popor de mizeria prinsă pe tradiție. Mai ales un popor care crede că a inventat micul și mărțișorul. Unul care e disperat să aibă o tradiție și ține cu dinții de orice îmbracă o ie. Foame și sete de relevanță istorică.

Bine, să nu omitem faptul că-s tradiții rurale. E normal să se păstreze/adapteze pentru țăranii mutați din colibă în apartament, din căruță în mașină, din târg în mall.

Vă rog să mă scuzați, a venit un alt milog. Ăsta vrea bani să-mi stropească pereții cu apă în numele unei credințe. Cum a spus și mântuitorul, nu?

Tu ce zici?

dă cu părerea...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.