Oameni demni de urmat și influenceri

Dacă mă citiți de ceva timp, ori suntem prieteni pe Facebook, știți că beștelesc destul de des ceea ce societatea modernă numește influenceri/influențatori.

Sunt oameni care nu știu ce-s ăia influencerii.

Nu știu cum să ajungă unul. Că nu există Școala de Influenceri. N-a făcut nimeni cursul de influențator la Spiru (la distanță și cu examen pe net). N-a existat niciodată dialogul:

  • Georgică, ce vrei să te faci când o să ajungi mare?
  • Vreau să fiu influențator, să primesc mocăciuni de la companii, să-mi dau cu părerea și să-mi crească testiculele cu fiecare like și share primit.

Dar trebuie să știți că influențatori sunt de multe feluri, buni – răi, pe net și la TV/radio/presă scrisă. Influențator e și ăla care linge cactuși pe Youtube, dar și ăla care linge anusuri de la o măsuță noaptea la TV. Influențator e și Arșinel pentru Catena, ori Radu Paraschivescu pentru cărți. Toți influențează (de unde și numele…). Unii vor să fie influențatori, alții ajung pentru că-s îndeajuns de carismatici.

La începutul carierei de influențator ai două poteci de urmat:

a) Drumul greu – livrezi conținut de calitate. Tragi pe bucățica ta, unde ești specialist, ori măcar pasionat. Ruta asta te poate duce spre succes, sau nu;

b) Drumul ușor – truisme, bălării, Barnum cât cuprinde, ridicol, chestii extreme, prostie împachetată ca umor, bazaconii, chestii puerile ușor de înțeles și digerat. Ruta asta te poate duce spre succes. Mai ciudat dacă nu-l atingi.

Astăzi poate ajunge influențator oricine. Mai ales dacă are cont de Facebook/Instagram, o părere și e „super crazy”.

Piața e atât de mare și cererea de senzațional crește exponențial. Publicul pune o presiune uriașă pe creatorii de conținut, să fie mai nebuni, mai șocanți (de acolo și isteria provocărilor). Uneori ca influențator trebuie să-ți tratezi fanii ca pe niște copii. Adică să pui și limite. Tu le spui că săptămâna asta vei încerca o supă de struț, ei te vor provoca să încerci și friptura de pisică. Azi mănânci un jeleu în formă de rahat (nu știu de ce ai posta asta, dar fie, „e funny!”), mâine fanii vor aștepta de la tine să mănânci un rahat real.

Ai curaj, ai fani.

Faptul că idolii internetului nu știu să pună limite duce la tot felul de accidente (unii creatori de conținut se împușcă, electrocutează, aruncă de pe clădiri ș.a.m.d., totul pentru a satisface pofta de senzațional a copiilor din online).

Vă dau un exemplu personal. Pentru o scurtă perioadă de timp am participat la proiectul online „Mi-e foame”. O emisiune de recenzii culinare (mâncare comandată) și farse telefonice. Farsele erau sugerate de fanii emisiunii. La început glumele erau decente, plăcute, inofensive. Destul de repede s-a ajuns la idei aberante, scârboase, la limita abuzului. Acum, dacă eu și colegii de emisiune voiam cu disperare vizualizări puteam să punem în practică tot ce ne cereau masochiștii din online. Refuzând să ai „curaj” suporți consecințele.

Unii influențări de online nu cunosc limita. Se filmează oricum, oriunde. Răspund la toate bălăriile din online și-și pun fundul la bătaie pentru niște dubioși fără discernământ.

Dar dacă forțezi nota („go the extra mile”, cum zicea Shakespeare) ai parte de succes și recunoaștere.

Dar să-i abandonăm pe cei sortiți ridicolului și să ne uităm pe alte ramuri ale influențăringului.

Aici îi remarc pe preferații mei, cei pe care-i cataloghez „bannere cu picioare”. Panouri plimbătoare. Sunt figurile internetului care, pe fondul numărului mare de fani din online (providența știe cum s-au adunat), acceptă să-și ștampileze orice brand pe meclă. Orice, oricum, oriunde. N-are importanță că unele produse pe care le recomandă sunt în contradicție cu filosofiile personale, în conflict între ele (vezi Inna cu traseismul Pepsi – Cola), ori nocive. Banii dictează. Și trebuie să mă credeți că-s sume superbe. Aproape de nerefuzat.

Și problema nu e că această categorie alege deliberat să promoveze orice și oricum. Dar dozajul pe care-l evidențiază este indubitabil dăunător. E ok să-ți placă KFC/Mc (exemplele mele preferate), dar să le prezinți ca fiind opțiuni alimentare aproape zilnice e o nebunie. Și da, o să mă vedeți și pe mine intrând în KFC/Mc, dar am două motive:

  1. toaletă;
  2. poftă. Nu-s habotnic. Chiar recent am mâncat un sandvich de la KFC, după aproape un an. Dar ce brand ar vrea să se asocieze cu un om care îndeamnă la moderație?
Oameni pot decide singuri dacă să mă imite sau nu”.

Scuza preferată a influențatorilor care se știu cu musca pe căciulă (eventual de la H&M, cusută de vreun copil din Bangladesh). Nu. Oamenii nu pot decide. Suntem responsabili de ce alegem, dar nu ne putem alege opțiunile. Când viața ți se umple de prea puține opțiuni nu se numește libertate de alegere, ci constrângere. D-aia vă sugerez să nu vă bucurați așa rău că se deschid mall-uri și Mega-uri la fiecare colț de bloc. O să duceți dorul piețelor, buticurilor, alternativelor de orice alt fel. Vă plac cafenelele intime de cartier, sau mamuții precum Starbucks? Monopolul își va arăta adevărata față, cândva.

Unde mai pui că tinerii asociază consumul de X produse cu succesul. Recenta campanie Coca-Cola („Next big vlogger”), ajunsă la a doua ediție, face un superb arc de cerc: Suc + Extrovert online = Succes în viață. Că-i bine sau rău rămâne de văzut în ani când narcisismul o să devină calitate.

Dar evident că există și influențatori jos pălăria.

Ăia care au decis să rămână pe drumul greu și au murit în anonimat. Ori ăia care au răzbit, sunt sus și tratează totul de pe treapta înaltă a standardelor. Am avut plăcerea să cunosc un astfel de om care, la presiunea sponsorului, a zis „nu” la ceva ce nu credea. Ferm, justificat și sincer. Până la urmă, e simplu: eu am nevoie de banii tăi, dar tu ai nevoie de imaginea mea. Banii îi pot lua din altă parte, dar fața mea o ai doar de la mine.

Și-n calitate de publicitar trebuie să subliniez că brand-urile trăiesc o teribilă minciună în ceea ce ține de influențatori. Majoritatea vedetelor din online încep să-și piardă credibilitatea, tocmai pentru că n-au coloană vertebrală și s-au dat cu oricine a aruncat cu bani. Lăutărie de imagine.

Sunt brand-uri care pierd bani buni pe câte unul care spune că-și poate convinge fanii să cumpere X cerneală sau Y pix.

Treaba-i mult mai complicată. N-avem studii care să ateste concret că dacă Sulică se laudă pe net că a cumpărat o bormașină îi vor imita comportamentul și fanii. Cel puțin n-am găsit eu studiul ăsta.

Unii specialiști spun că viitorul influenceringului va aparține „brand ambasadorilor”. Credibili, chitiți pe un singur brand, potrivit pe structura lor și a fanilor. Pare o teorie credibilă.

Închei această pledoarie cu un exemplu elocvent despre ce înseamnă influencering prost făcut: o vedetă de Facebook a primit bani de la o companie să se pozeze cu produsul și să-l laude. Produsul este ieftin. O treabă de 1 leu pe care o consumi dacă n-ai de ales și te arde buza. Ce a dorit influențărul să le transmită fanilor în social-media? Că-s proști și ignoranți, neștiind să pronunțe bine numele produsului. Țopism penibil pentru praf de cretă de 1 leu. Brand-ul se bate pe burtă că a ajuns la mulți oameni, vedeta se uită satisfăcută în cont.

Bad business is bad business.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

2 Comments

  1. Daca un blog face reclama, pe mine ma pierde de client. Pentru ca ia bani ca sa laude produsul, deci bloggerul ala nu e de incredere, nu e integru si e pierdere de timp sa ii mai citesc vreodata articolele. Sa-si faca agentie de publicitate si sa ia bvani ca sa zbiere laude cit cuprinde, ca eu nu ma uit la reclame oricum. Din acelasi motiv, publicitate mincinoasa.

    • Depinde la ce face reclamă, în ce context, cât… Cumva trebuie să se susțină. Și eu fac reclamă și tot pe aici ești 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.