Influencerii, Panouri Publicitare cu Picioare

Din start trebuie să spun că nu disprețuiesc toți influențatorii. Pe parcursul textul o să vă dați seama la cine mă refer. Am decis să spun asta de la început ca să nu se vexeze tot internetul (oricum, unii se vor bășica).

Influencer e omul care a strâns o comunitate de fani/prieteni în jurul lui și părerea lui îi poate influența pe cei din urmă.

Influenceri sunt peste tot. La TV, pe Facebook, pe Instagram. Influencer e și Bromania și Mircea Badea. Influencerii sunt de n-jpe mii de feluri, nișați pe o categorie de public, sau generaliști. Influencer a fost și Gandhi, dar și Hitler.

Se pare că și eu sunt un fel de influencerică, având o comunitate de aproximativ 20.000 de oameni pe conturile mele (Facebook, Instagram, Youtube, blog, Twitter). Pentru mine 20.000 sună mult, dar pentru greii din top nu înseamnă nimic.

Influencerii despre care vreau să vorbesc, ăia care-mi repugnă, sunt personajele pe care eu le consider Panouri Publicitare cu Picioare. Sunt niște caractere flamboaiante, petarde expansive ale internetului, cerșetori de atenție care în această societate ahtiată de șocant/nebunesc/crazy au un succes teribil.

N-au un talent veritabil. Nu știu să facă nimic cu adevărat original.

Singurul lor „talent” e că știu să țină o cameră de filmat la câțiva centimetri de față și că-și pot monta singuri clipurile. Ori că pot fotografia o farfurie. Ori că-și pot face un selfie într-o vilă la munte. Ori că pot scrie logoreeic despre filme/mașini/haine.

Această formă de psihopatie este devorată de public și acceptată ca show-bizz internautic. E o discuție mai lungă despre cum publicul trăiește viața prin ochii influencerilor. Căutați voi mai multe.

Și așa cum e normal, o vedetă de internet devină o praștie publicitară și pentru diverse brand-uri și afaceri.

Așa ajungem la influencerii-maimuțe, personaje care se oferă pentru toată piața. Săptămâna asta X-ulică face reclamă la un fast-food, iar săptămâna viitoare la o campanie cu și despre alimentația sănătoasă. Azi plantează copaci că-i #cool și #SalvămPlaneta și în câteva zile îl vezi conducând un Volkswagen diesel primit în teste de la VW. În „teste” în sensul de „să-l conduci, să-ți dăm niște bănuți să zici frumos de mașina noastră”.

Mai sunt foarte puțini influenceri care-și mențin coloana și agenda personală.

Vă mai amintiți de fătucile de pe litoral, de acum câțiva ani, care făceau reclamă cluburilor pe coapse și buci? E, influencerii își fac aceste tatuaje pe creier.

Mulți sunt curve ale brand-urilor. Bine, niște curve cu bani mulți, dar tot centuriste de imagine.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.