Guvernul grec îi cere scuze lui Daniel Buzdugan pentru incendiul recent

După ce Daniel Buzdugan (celebru homo sapiens român) a postat pe Facebook faptul că recentul incendiu din Grecia (soldat cu peste 80 de morți) îi cam taie cheful de vacanță, guvernul elen a demarat o amplă campanie.

Premierul Alexis Tsipras a declarat că-și cere scuze în numele tuturor locuitorilor din Grecia pentru incendiul care a distrus sute de mașini, case, a omorât și mutilat sute de oameni, dar mai presus de orice, a stricat cheful de vacanță al realizatorului de matinal radio.

Oficialul grec a menționat că a transmis un mesaj lui Buzdugan pe Facebook, dar vedeta umorului românesc a dat cu seen.

Nu vă puteți imagina drama pe care o trăim în aceste zile. Vizita lui Daniel Buzdugan era așteptată ca pe a doua venire a lui Iisus, dar acum… un blestem cum n-am mai avut s-a abătut asupra poporului nostru de am ajuns în punctul în care cel mai amuzant român să regândească vacanța în țara noastră, ori să vină fără chef”, a declarat Tsipras.

Pe străzile din marile orașe au fost văzuți mai mulți oameni plângând și aprinzând lumânări la altare improvizate cu tablourile lui Buzdugan.

Grecia a instaurat doliu național până nu-i revine lui Buzdugan cheful.

Viorica Dăncilă a declarat că va merge de urgență la Skopje pentru a discuta cu premierul grec despre această problemă.

Măscăriciul radiofonic și-a schimbat postarea după ceva timp. Acum o să găsiți o chestie lacrimogenă, demnă de o mironosiță.

Malaka.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.