Eu sper că e cineva acolo sus, de unde vin deciziile și strategiile de țară, care ciulește bine urechile la un tip de discurs pe care îl tot aud verbalizat prin diverse bule. „Ce a făcut țara pentru mine?” e ceva ce poți să auzi de la oameni cu diverse bagaje sociale, venituri, diplome, indiferent de culoarea politică, sex, gen, preferințe culinare ș.a.m.d..
Ochiometric vorbind, cel puțin Mulți din 10 români și-au justificat cândva o mică/medie/mare corupție justificând că nu datorează nimic statului.
Știu pe cineva care știe pe cineva care […] știe pe cineva care te întreabă dacă vrei factură pentru serviciile oferite. Dacă ești de comitet și nu ceri factură ești servit fără stres, la negru. „La trei facturi fac și eu două pe nașpa. De ce să le bag bani în buzunar? Ce a făcut țara pentru mine?” Am încheiat citatul.
N-avem destule date să știm de unde se trage mentalitatea asta.
E prea simplu să dăm vina pe perioada comunistă. Dacă tributul plătit otomanilor s-a transformat într-o transgenerațională ură față de orice formă de taxă? Dacă e în sânge să n-avem tragere de inimă spre plata dărilor?
Ori poate e rezultatul faptului că suntem țară tânără și știm deja din bătrâni că „tineretul n-a făcut nimic până acum”. Deci țara n-a făcut nimic, pentru ce s-o plătești?
Poate că ne-am despărțit prea târziu și greu de Evul Mediu și încă nu suntem convinși de beneficiile relației om-stat, via taxe.
Nu știm, putem doar presupune.
Cel mai simplu de justificat e că-s conducătorii corupți și risipesc banii. Dar nu sunt ei o imagine fidelă a poporului? Nu-s ei ca noi? Nu sunt dintre noi? N-avem noi proverbul ăla că „cine fură azi un ou pentru că n-a făcut factură pentru fiecare serviciu oferit, mâine va avea bani să candideze, o să câștige alegerile, și o să fure un bou”?
Firește că-s multe motive pentru care o țară poate să meargă prost, dar când ai tot mai mulți oameni care se răzbună pe stat (neplătind taxele, printre altele) clar nu poți să rezolvi ceva. Recent, la o masă rotundă și internațională, eu și frații din Balcani regăseam la unison mai multe obiceiuri comune: la noi în țară ne răzbunăm pe țară prin tot felul de micro-agresiuni la adresa statului. Nu plătim biletul de autobuz, ciupim unde se poate, nu spunem „pas” la o șustă (avem atâtea în comun cu sârbii). Cum am ieșit în Vest s-a schimbat totul, devenim oameni ai legii. De frică, ori impresionați că la ei banii se duc pe ce trebuie (de parcă s-au dus de la început…).
De ce?
De cele mai multe ori se reduce totul la faptul că statul nu-ți merită banii. Pentru că știi tu că dacă îi are o să-i investească prost (ori cineva o să-i fure). Așa că țările deficitare (și-)o iau și mai mult la gioale de la proprii cetățeni. Dacă nemulțumirile sunt sau nu justificate e o altă discuție și clar nu una demnă de o postare scurtă de blog. Mulți credem că știm cum să conducem (mai bine) o țară, dar dacă ne-ar pune cineva să scriem cinci legi am face trei care se bat cap în cap, una fără sens și o alta care nu se poate implementa pe această planetă.
Dar până la urmă ce înseamnă acest arogant „ce a făcut statul pentru mine?” Păi maternitatea în care te-ai născut nu-i făcută și întreținută de stat? Școala? Drumurile? Blocul în care stai? Orașul pe care-l consumi? Infrastructura? Trăiești sub cerul liber? Mănânci din palmă? Bei apă din bălți stătute? Da, calitatea e discutabilă (oriunde), dar chiar așa ușor e de întreținut un stat când populația îl sabotează prin vot, prin neplata taxelor, ba chiar prin furt direct? Și discuția nu e neapărat dacă nasolul într-un stat vine de Sus în Jos, ori de Jos în Sus, ci mai degrabă despre cum nasolul vine din toate direcțiile și e justificat constant.
Știu pe cineva care știe pe cineva care […] știe pe cineva care e mare antreprenor, și e mare anti-pesedism, și a urlat anti-Dragnea, și vrea o țară ca afară, și a votat [previzibil], urlând că „proștii” nu votează [previzibil], dar nu spune prea des „pas” la șpârle. Că vorba aia, „ce a făcut statul pentru mine?”
Mă gândeam la toate astea pentru că zilele trecute mi-am plătit dările. Alea multe. Și în ziua când am făcut asta am auzit de la cineva care știe pe cineva care […] știe pe cineva care nu dă facturi pentru tot ce livrează. Și mă gândeam că din taxele mele îi acopăr și lui ăla o peticire de groapă, nițel ajutor social dacă pățește ceva, o renovare de spital și multe altele. Cum în febra alegerilor se dau cu toții de ceasul morții că „cine nu votează nu contează și să nu comenteze” mi s-ar părea (mai) corect ca cine nu-și plătește taxele să nu voteze. Cine șpârlă nu ștampilă. Nu există sistem perfect, mai ales electoral, dar nu poți și cu servicii la negru, și cu dorință de reprezentare (eventual „ca-n Vest”), și nici cu discursuri patriotarde (ca-n cazurile de naționalism-anti stat. Știu, sună absurd, dar acești unicorni există, cei care-și iubesc țara și o bat din dragoste).
Și evident că nasoalele mari (ca valoare în bani) le fac peștii mari, dar când pești mici imită obiceiul înseamnă că nasolul devine normă. Ca-n bancul în care peștii se întreabă cum e apa și un altul răspunde „ce e aia apă?”
Ce încerc să spun (și sper că reușesc) este că atâta timp cât plebea se dedă la nasoale (din frustrare, răzbunare, ori pentru că-i vine natural) o să urle întotdeauna cu jumătate de gură să nu-i mai fure politicienii. Corupție sus înseamnă și corupție jos. Naiv credem că se fură doar la nivel înalt, dar suntem prea pasivi să credem că e adevărat. Păi nu ieșeau oamenii în stradă dacă hoții erau exclusiv în politică? Tot o glumă justifică cel mai bine asta:
X: E corupție în România?
Y: Da. Foarte multă. Toată lumea e coruptă.
X: Dumneavoastră?
Y: Eu? Niciodată.
X: Vreo rudă?
Y: Ai mei? Niciodată.
X: Prieteni apropiați?
X: Prietenii mei? Niciodată! Dar altfel toată lumea.
Să fim sinceri, își permit toți românii o Românie corectă? Mă îndoiesc de faptul că toți nemulțumiții de corupția locală sunt pregătiți să fie 100% corecți. Par foarte dispuși să-și justifice nasoalele constant, învinovățind pe oricine, dar nu pe ei. Pare că România e confortabil de corectă și coruptă.
