Fotbalul și demența

Când eram copil jucam fotbal la Rocar București.

Țin minte că o mămică și-a retras copilul de la echipă după ce a văzut cum la un antrenament era pus să dea cu capul în minge de mai multe ori. Toți făceam asta. Antrenorul ținea mingea și noi trebuia s-o lovim cu fruntea precum niște ciocănitori.

Copilul ăla n-a mai venit la antrenamente că îi era teamă mamei lui să nu „damblagească” de la atâta dat cu capul. Restul părinților au cam persiflat situația. Că „vai, îl ține-n puf”. Și noi, copiii, îl cam luam la 13-14 pe puști (în absență) pentru că-l consideram pămpălău. Știam noi că antrenamentele alea sunt o dovadă de masculinitate.

 

Trec anii și se discută din ce în ce mai mult despre o legătură între demență și fotbal. Se pare că sportul rege nu te afectează doar în sensul în care ajungi să-ți epilezi picioarele, să-ți cumperi mașini scumpe și să bei alcool până uiți cât ai băgat la pariuri.

 

Ba mai mult, între timp s-au găsit numeroase legături între demență și box, hochei, fotbal american și munca la Antena 3. Pentru că trebuie să dai cu fruntea-n burta lui Voiculescu.

Simt că tratez doar 1% din problemă, dar încerc să mă gândesc la părinții care-și dau copiii la sporturi de contact. Nu or să fie toți campioni. Unii mai mănâncă bătaie. Uneori de foarte multe ori. Cum e să-ți vezi copilul de 7-11-14 ani bătut mereu, lovit în cap cu pumnii și picioarele (în funcție de sport)? De ce? „Să învețe să se apere”. Nu știu ce să zic… Dragnea n-arată prea karatist și se apără extraordinar de bine cu bani și influență.

 

Dar repet, discuția e amplă, sportul ține de disciplină, conduită, corp sănătos. Cu toate astea, unele sporturi… zic și eu.

 

Acum nu știu dacă băiatul ăla retras de mă-sa de la Rocar a ajuns vreun obez sedentar, fericit că n-are demență de la dat cu capul în minge. Dar în curând preconizez că o să aflăm cât de multă legătură este între această formă de schizofrenie și cel mai iubit sport.

 

Și stați liniștiți, n-am făcut mult fotbal. Vreun an. După o ședință avută de părinți cu Bumbescu de la Steaua a reieșit că n-am „zvâc și nerv”. Până la urmă, ce atâta agitație? E doar o bășică, o poartă și o industrie de miliarde de euro. Demențial.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.