Filmul Grinch și realismul dureros

După ce mi-am zis părerea despre filmul Bohemian Rhapsody și am supărat niște oameni (îmi e destul de frică să mai merg pe stradă), am hotărât să reechilibrez universul cu o părere pozitivă despre un alt film.

Așa că am fost să văd noul Grinch.

E de bine, pe cuvântul meu. Mai ales că-n comparație cu Bohemian Rhapsody ăsta e un film realist. O să înțelegeți imediat la ce mă refer.

Recomand să-ți duci copilul să vadă Grinch și apoi să discuți cu el despre film. O să exersați gândirea critică împreună.

Pentru că așa cum e Grinch construit și lăsat pradă interpretării este o mare prostie și un deserviciu adus viitoarei generații. Analizat la fundul gol, eclipsat de umorul copilăros și secvențele demne de universul Looney Tunes, Grinch pare un nebun trist care are boală pe tot ce-i frumos și el nu simte extazul crăciunistic. Grinch e hater.

Dar dacă treci totul prin filtrul critic o să-ți dai seama că Grinch e poate cel mai sănătos personaj din tot filmul și universul în care e plasat.

Grinch locuiește într-o peșteră de la marginea orașului Cinești (am văzut filmul dublat, nu întrebați de ce…). Dacă vă uitați cu atenție la locuitorii din Cinești o să vedeți că sunt o societate aproape bolnavă. Oameni obsedați de Crăciun și grandomani. Sunt atât de orbiți de această perioadă a anului și atât de falși în bunătatea lor încât nici nu observă că la marginea orașului, într-o peșteră, locuiește o ființă singură și tristă. Le e indiferent. Ei au case de împodobit. Nici „vecinul” lui Grinch (cel mai apropiat de el din punct de vedere geografic), care-l salută mereu și îi intră în spațiul personal cu îmbrățișări intime (e deranjant), nu pare prea preocupat de tristețea lui. Toți sunt pe principiul „ești deprimat? Păi… nu mai fi! E atât de simplu!”.

Așa-i când înveți despre problemele emoționale de la Antena 3 Cinești.

De asemenea, mămica celuilalt personaj important din film (o fetiță cu ochii mari și codițe, cum altfel?) e poate cel mai obosit om din Cinești. Lucrează în ture de noapte. Incredibil! Și într-un univers idilic oamenii lucrează de rup. E o mămică singură și crește trei copii mici. Nimeni din Cinești nu se gândește dacă-i este greu. Pentru că nimănui nu-i pasă de oameni. Toți sunt preocupați să fie fericiți și să zâmbească precum niște cretini de Crăciun.

Zâmbesc, dar sunt triști și obosiți.

În Cinești, acest Rai incredibil, totul e mare și dulce. Copiii basculează dulciuri, părinții le dau dulciuri, fripturile sunt mari, decorațiunile sunt mari, cadourile sunt mari. E incredibil de realistă fraza unui personaj care spune „Primarul ne-a spus că anul ăsta vrea un Crăciun de 3 ori mai mare!”. Și oamenii se conformează ca niște oi proaste. Aduc un brad uriaș în oraș și decorează totul incredibil de absurd. Pentru că-s niște foci lobotomizate. Firea are voie să fie primar în două orașe?

Și Grinch e incredibil de realist și lucid.

Blamează consumerismul ăsta fals, goana după obiecte de care nu ai nevoie și opulența asta de prost gust. Dar mna, „Grinch e hater, nu simte Crăciunul”.

Grinch e un adult care și-a petrecut copilăria la orfelinat și se simte abandonat. Nu urăște Crăciunul, ci urăște falsitatea oamenilor, excesul și faptul că nimeni nu-l bagă în seamă și pe el. El e definiția oamenilor pe care-i ignorăm și apoi ne mirăm că-s ciudați.

Evident că soluția ideală e la mijloc.

Nițel Grinch, nițel Cinești.

Are și Grinch părțile lui oribile, dar nu sunt alea pe care sunteți tentați să le credeți. Nu-i o ființă (om?) oribilă pentru că nu împodobește bradul și nu cumpără zeci de cadouri. E oribil pentru că se comportă precum un șef psihopat cu câinele lui. E o secvență fabuloasă în film când renunță la un ren pentru sanie (pentru că renul avea familie, un gest de bunătate din partea lui Grinch) și-și dă seama că nu mai are cine să-i tragă sania. Așa că se uită la câinele lui, o potaie mică și simpatică, și îi oferă rolul de ren. Nu, nu e drăguț!

Câinele ăla nu are capacitatea fizică de a presta cât 8 reni (cât avea nevoie Grinch). Ce face Grinch e să inventeze o nouă funcție pentru câine. Așa cum face șeful vostru când vrea să vă încarce cu muncă și nu vrea să angajeze personal. Ești Pielea Sulii? Acum ești Manager Leader of Pielea Sulii pe aceeași bani, dar cu mai multă muncă.

Și precum câinele, reușești și tu să duci la bun sfârșit treaba, în ciuda efortului uriaș. Lumea te vede ca pe un erou, dar tu ești mort.

Bravo, câine.

Discursul de final, despre cum „Crăciunul e în suflet, nu în obiecte”, e un alt fals din Cinești. Pentru că tot despre bradul uriaș, tona de luminițe și mâncarea supradimensionată e vorba.

Grinch devine în final un membru funcțional al acestei societăți idilice. Consumă, zâmbește ca tristul și respectă orbește o tradiție. La cât de fals e totul în Cinești nu m-aș mira ca pe fondul unei aparente fericiri să fie un oraș plin de minore gravide, oameni care bagă heroină în ganguri (când nu bagă celălalt drog, zahărul) și stau cu orele pe rețelele de socializare unde postează poze cu surprizele primite de la Moș Crăciun.

Pe scurt: Grinch e un deprimat singur care nu-și găsește locul într-o societate consumeristă și indiferentă la problemele reale.

Dacă nici ăsta nu-i realism…

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.