Femeile-s grăbite. Povestea unor pantaloni urâți

Fotografia de mai sus e făcută acum vreo 11-12 ani. În Vama Veche.

Aș vrea să vă mutați atenția vizuală de pe zona facială (puternic afectată de blues-ul superb dintr-un local) și să vă coborâți privirea asupra ținutei. Pantalonii.

Vorbesc despre izmenele portocalii, un element vestimentar dintr-un material greu de încadrat (de mine), pantaloni trei sferturi, largi (evazați?) cu sistem de ventilare și smart-prindere cu șnur. Nu vă hliziți că-i ținută de câștigător la „Bravo, ai stil!”.

Acești pantaloni au fost achiziționați din Vama Veche și au rezistat exemplar unor întâmplări memorabile. Ca o paralelă, dacă s-ar face telefoane precum pantalonii ăia ai putea utiliza cu brio același iPhone timp de 10-12 ani și n-ai avea nici măcar o problemă cu el.

Singura problemă a acestor pantaloni e că sunt urâți.

Cel puțin așa au zis toate femeile din viața mea. Încă de la vârsta aia au ținut să-mi spună că-s oribili, buni de „dormit”, „alergat noaptea, singur, prin pădure” sau „de aruncat”. N-a existat parteneră care să nu-i critice și urască.

Alea puține care n-au avut o problemă cu acești pantaloni erau mai dubioase ca ei, dar toate celelalte 129071237 femei au zis că-s oribili, să renunț la ei și „nu ieși cu mine din casă purtând așa ceva”.

Ce uită uneori femeile, ori vor să nu-și amintească, e că unii bărbați se maturizează mai greu. Renunță greu la tricoul preferat (chit că-i doar o gaură ce poate conține urme de material), șosetele norocoase (norocul pute!), ori la pantalonii preferați.

Dar cu răbdare se produce schimbarea. Și nici nu se datorează insistenței feminine.

Zilele trecute am trecut pe stradă pe lângă un alt reprezentant al sexului căpos. Vârstă? Vreo 30 și. Ținută? Îngrijită și curată. Element perturbator? O chestie pe cap care nu se pupa cu restul imaginii, un element pre-facerea buletinului. N-am să spun ce ca să nu ducem discuția în analize stupide.

L-am privit și mi-am zis „frate, înțeleg că ești legat emoțional de chestia aia… dar e așa de ciudată în contextul în care… se vede oribil… bă… ia stai?! Fix așa-s și eu cu pantalonii ăia! Băgașmiaș!”.

Și uite așa am renunțat la pantalonii urâți de toate femeile. Bine, acum îi mai port prin casă. În beznă.

Doamnelor, vedeți? Cu puțină răbdare (10-12 ani) se poate. Ne schimbăm, nu ne mai grăbiți (10-12 ani).

Și da, ușa de la dormitor scârțâie, dar dacă zic de 6 luni c-o repar înseamnă c-o repar. Doamne… grăbite mai sunteți!

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.