Durerea mea e mai mare

Nu-mi dau seama dacă-i din vina mass-mediei, care prin zâmbetul tern al unei prezentatoare de știri îți varsă-n creier drame la minut, ori un rezultat al faptului că rețelele de socializare îți deversează în viață durerea umană, dar am devenit incapabili în a ne mai canaliza pe anumite aspecte negative ale vieții.

Suntem atât de bombardați cu probleme încât nu știm să mai prioritizăm nimic. Probabil d-aia mulți recurg la indulgențele moderne (plantări de copaci în campanii publicitare, Ora Pământului și ce bătăi pe spate-n cerc mai face specia asta pentru a se scutura de sentimentul de vinovăție și inutilitate). Bune și alea, dar cam răruțe și cam de imagine…

Ați remarcat și voi faptul că atunci când atrageți atenția asupra unui aspect serios se găsește întotdeauna minim o voce care să spună „hai că nu-i asta cea mai mare problemă a lumii”?

Dacă spui că elevii de azi sunt ținta campaniilor manipulatoare care îi îndeamnă să fumeze o să-ți spună cu siguranță cineva că, de fapt, drama elevilor e… și va începe o avalanșă de alte dureri. Că WC-uri în fundul școlii, că manuale proaste, că nu s-a reformat sistemul…

Ard pădurile în lume. „Da, dar ai văzut cât s-a făcut kilogramul de cartofi?”.

Dacă spui că șoferii din România sunt isterici și colerici o să-ți spună cineva că lipsa infrastructurii e un subiect mult mai arzător, lipsa semaforizării inteligente ș.a.m.d.. Nu zic, toate-s importante și parte dintr-un motiv pentru care lucrurile-s oribile, dar când un om ridică o problemă nu înseamnă că face un recensământ al durerilor. Și îmi permit să am dubii vis-a-vis de faptul că lipsa infrastructurii îi enervează atât de mult pe șoferii români. Cred că foarte mulți sunt proști cu mult timp înainte să pună mâna pe carnetul de șofer.

E ca și cum te-ai duce la medic cu femurul ieșit prin piele și el ți-ar spune „da, piciorul e rupt, dar văd că ai o deviație de sept, îți curge nasul și doi negi pe burtă”. Și atât.

Acest tip de atitudine pare moartea ONG-urilor și a oamenilor care au războaie mici dar precise. „Strângem bani pentru copiii cu leucemie”. „Da, dar ați văzut că-s câini fără stăpân?”. „Hai să facem ceva împotriva bărbaților care-și bat femeile!”. „Asta-i cea mai mare durere? Noi n-avem metrou în Drumul Taberei și vă arde de…”.

Dacă te știi cu o astfel de mentalitate îmi e groază să te știu martor la un viol. Femeia urlă „ajutor, viol!” și tu duci la ea să-i spui „de parcă asta-i cea mai mare problemă a lumii…”.

Tu ce zici?

dă cu părerea...

4 Comments

    • E exact acelasi principiu aplicat si la ce ai scris tu aici, „Nume”. Omul atrage atentia asupra unei probleme si in loc sa procesezi ce incearca sa zica si sa vezi ca poate, doar poate, ramai cu o idee din articolul asta, reactia ta e—”Da’ cine esti tu sa ne spui noua chestiile astea? Te crezi mai bun ca noi?”

      Articolul are niste puncte foarte valide si prezinta o mentalitate pe care o avem prea multi din noi. Si tocmai ce spune si el, nu e vorba de ‘schimbat LUMEA in bine’. Ala e fix principiul „sunt probleme mai mari.” E vorba de ce poti sa faci tu in viata ta de moment cu moment sa contribui la un bine general care nu te va rasplati neaparat direct pe tine.

      Doar in momentul in care toti contribuie fara intereste tip „fac asta dar in schimb primesc…” incepem sa beneficiem toti de binele facut de ceilalti, si ei de al nostru.

  1. E o tendință umană des întâlnită, adevărul este că e greu să faci ceva concret, pentru că în general lumea așteaptă ca altul să înceapă, vor ajuta și ceilalți după… Nu știu dacă mass-media face oamenii așa de greu de atins emoțional, sau pur și simplu faptul că, de multe ori, oamenilor nu le place să audă că ceilalți au probleme cu adevărat importante, și distrag atenția intenționat spre probleme care sunt mai înspre general decât îndreptate înspre persoana ca atare. Lumea e destul de rea..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.