Când am citit titlul „un câine de luptă a smuls testiculul unui trecător” am simțit un junghi în vintre și spermatozoizii mei au coborât drapelul în bernă. S-au anunțat trei zile de doliu genital și ejaculările au purtat negru (ți-ai imaginat asta, sunt sigur!).
Povestea din Iași, cu cei doi câini care au atacat oameni pe stradă, mi-a amintit de anii de tristă glorie când prin București mișunau câinii comunitari.
„Stai Bonea, că ăștia de au atacat la Iași aveau stăpân și… (blabla)”. Poți să aștepți puțin până-mi pasă de toate scuzele? Eu vorbesc despre ce înseamnă să te muște un câine, fie el cu stăpân, ori al străzii.
Înainte să-i curețe Băsescu (printre puținele lucruri bune făcute de el în calitate de politician) nu puteai să mergi cu bicicleta prin oraș. Pe vremea aia nici nu ne puneam problema de piste. Dacă pedalai 2 kilometri fără să ai o haită după tine era bine.
Aceeași poveste și dacă alergai, mergeai cu mașina, ori te plimbai prin anumite zone.
Hai să n-o dăm după cireș, orașul era o mizerie. Acum e doar o mizerie fără câini. Și săptămânal aveam cazuri de mușcături mai mult sau mai puțin grave.
Problema e că-n copilărie am fost și eu mușcat de un maidanez. Și am rămas cu o oarecare teamă de câini. Teamă pe care animalele o simt, că așa-s câinii, simt frica nu lipsa banilor. Acum când văd câini (în special maidanezi) mă cam… crispez. Că animalul e imprevizibil, eu sunt speriat…
Îmi plac iubitorii de animale care îmi spun foarte relaxați: „George, stai calm că nu-ți face nimic”. Le explic istorioara cu maidanezul și-mi spun: „a fost acum mult timp. Treci peste. Animalele-s blânde”. Punem pariu că nu funcționează replicile astea și-n cazul unei femei violate? S-o pui lângă vreun cefos fioros și să-i zici „stai calmă că nu-ți face nimic. Ce ai pățit tu a fost acum mult timp. Treci peste. Animalele-s blânde”.
Știu că procesul de curățare de maidanezi a fost neortodox.
Îmi imaginez că suferința maidanezilor nu poate fi egalată decât de câteva milioane de evrei, țigani, deținuți politici, creștini, atei, femei, africani… (cineva să mă oprească, sunt atât de ironic!)
În timp am învățat să mă detașez emoțional de anumite lucruri. E și greu să-mi fie atât de milă de câinii maidanezi când mă gândesc la canceroși, autiști, boschetari, leucemici, sidoși ș.a.m.d..
Acestea fiind zise, astăzi pot să merg relaxat prin 99% din oraș și să mă tem doar să nu fiu furat/omorât/călcat cu mașina. Dar știu sigur că-s mici șansele să mă alerge vreo haită și să mă lase fără vreun testicul, ochi și ce se mai nimerește.
