Pentru că am ieșit oficial din luna ipociriziei, sau „decembrie” cum îi mai spun unii, trebuie să ne punem sufletul pe tavă, lângă ficatul îndurerat și mațele ticsite. Trebuie să ne uităm în jos la burdihan și în străfundul frigiderului și să spunem cu voce tare: „iar am exagerat”.
Iar am mâncat ca porcii.
Eventual carne de porc. Iar am umplut mesele, farfuriile, am făcut metri de cârnați, munți de fripturi și traiste de cozonaci. Mulți spun „e masa plină” când se așează la chermeză, nu „arată bine”, „miroase super” sau „Tatăl nostru”. Ca să fiu sincer, nu sunt un fan al ultimei variante, dar fie.
Conform unor cifre, românul a aruncat aproximativ 16 kg de alimente după sărbători. 16 kg de mâncare/cap de român. Evident că n-au avut toți atât de mult de aruncat. Unii poate n-au avut 16 kg de mâncare în tot anul 2016. Dar e clar că alții, pentru a balansa media națională la 16, au aruncat mai mult.
Și nu ne oprim aici. În curând se duc lunile de iarnă. O să-ți ajungă de atâta porc și fripturi grele. Trecem la un meniu mai ușor: pui, vită, mititei (ăsta-i alt animal). O să mai arunci din frigider. Din borcane. Din caserole.
Mamele continuă să pună zeci de murături în pod și să umple cămara de dulcețuri în fiecare toamnă, negând realitatea. Hipermarket-urile sunt mai aproape de suflet și de gură, pofta apare la raft și mulți consumă produse care amintesc de „gustul de altădată” doar prin etichetă. Etichetă în PhotoShop, cum făcea bunica.
Așa că până la ghiocei o să mai balsculăm haleală în burți și-n tomberoane.
Din păcate nu există un îndemn, o mișcare, o trăire care să-i încuajeze pe români să-și împartă mâncarea. Mai bine ar arunca decât să împartă. Exceptând când se împarte pe motive religioase. Atunci e bine să dai mâncare că te vede `mniezo. În rest, fiecare cu „aia a mă-sii! Ce, mie mi-a dat cineva pe degeaba?”.
În decembrie avem o isterie a cumpăratului de mâncare. Suntem invadați de oferte. Chiar dacă n-ai ce să faci cu 10 iaurturi în casă, creierul e prost și când vede „8+2” reacționează compulsiv. Bravo magazinelor care au descoperit că un „+” la vremea lui pe ambalaj convinge lumea că e nevoie de 7 pateuri în cămară.
Mai știu studenți/studente care primesc traiste întregi de mâncare. Periodic. Sosesc munți de pachete la gară și-n autogări. Gătesc mamele de parcă au trimis la facultate un autocar de copii, nu un plod sătul de tocăniță și cu poftă de burgeri și pizza. „Mami, nu-mi mai trimite plăcinte. Niște cheese cake cu topping de strawberrier n-ai? Și să nu pui gem d-ăla de căpșuni, te rog”.
Unii mai împart mâncarea cu alți colegi de facultate, dar mulți mănâncă o parte și aruncă grosul.
Că s-au schimbat vremurile. Mamele noastre găteau să ajungă minim 3 zile. Astăzi nu concepem să n-avem diversitate zilnică. Chit că stăm la birou și mâncăm în același mediu și miros, măcar mâncarea la cantină să ne ofere un iz nou în fiecare zi.
Parcă-mi și imaginez. Eu la 14 ani. În bucătărie. „Ce avem de mâncare?”. „Mazăre. Ca ieri”. „Pfff… azi ar merge niște french fries cu steak. Și poate mâine încercăm niște paste… nu știu, mă decid mâine dimineață”.
Și nu e vorba despre cum aruncăm noi alimente și africanii n-au ce să mănânce. Că n-ajungea fiptura aia la un copil din Somalia dacă n-o cumpărai tu. Cred că e vorba despre cum mințim piața că vrem mai mult, consumăm mai mult, când de fapt aruncăm enorm.
Pe vremea aia parcă nu aruncam așa multă mâncare. Mazăre aveam, mazăre mâncam. Până nu mai era mazăre.
