Îl cunoști p-ăla care ține telecomanda în țiplă de plastec? Ori p-ăla care păstrează celofanul pe scaunele din mașină până se dezintegrează? Ciolofanul, nu mașina. Ori p-ăla care-și cumpără un telefon nou și păstrează pojghița aia pe ecran până face bule de aer și se umple cu scame? E, toți acești oameni luați la un loc n-ar putea să enerveze și să dăuneze cât cei care nu-și folosesc scrumierele din mașini.
De ce?
Nici n-am să discut despre oamenii care sunt mai atenți la nevoile mașinii decât la nevoile lor, dar mă aștept să-mi spună vreunul “George, nu poți scruma în mașină. În scrumieră țin bijuteriile familiei”. Ori cenușa bunicii. Ori inelarul lui Arsenie Boca. Oricum, un motiv bun să nu scrumezi în… scrumieră.
Și știți ce e ironic? Nu-s fumător. Dar dacă sunt în mașină și mă întreabă cineva “pot fuma?” îi spun “ok. Deschide geamul” și îi indic scrumiera. La prima benzinărie o cureți în 5 secunde. Îți e scârbă? Pui mâna pe bani, mai are rost să vorbim de scârbă și sănătate?
De ce unii fumători nu scrumează în mașină și de ce aruncă mucurile de țigară pe geam?
Cred că se gândesc la faptul că nu le place să pută în mediul în care stau. Putoarea poate sta în plămâni, gură și pe mâini, dar nu care cumva să duhnească mașina că le cade greu. E același motiv pentru care unii nu fumează în bucătărie sau în dormitor. “Nu vrem să pută unde dormim/mâncăm”, dar suntem ok să pută în corp, aș adăuga eu. Să-i spunem paradoxul putorii. “Bonea, ești un ignorant și nu înțelegi că e un viciu”. Înțeleg. Tutunul îți controlează viața și nu te poți controla. Dar strada aia pe care arunci gunoi e și strada mea și a ta și… ai înțeles tu. Tu ai un viciu, nu strada.
Știu că e greu, mă gândesc la faptul că poate scrumiera din mașină e moștenire de familie și bunicul tău n-a scrumat în ea în Primul Război Mondial, ca mai apoi tatăl tău să nu scrumeze în ea la Revoluție, dar personal mi se-mpute orașul de atâta grijă pentru prețioasa ta mașină.
