N-ai chef să citești? Ascultă textul:
…
E o performanță, trebuie să fim sinceri. Să ajungi la vârsta asta într-o zonă atât de instabilă, cu un vecin ca Rusia (pentru care unele state ar putea pune pe drapel #MeToo), tensiuni veșnice și stupide cu Ungaria, Turcia instabilă… poate dacă eram insulă era mai liniște.
E fascinant cum am ajuns la 99 de ani, în ciuda faptului că a părut mereu că ne-am sabotat.
Din interior. Dacă am avut vreodată un dușman exterior sunt sigur că s-a uitat la noi și-a zis „lasă-i, se mierlesc singuri, nu trebuie să ne agităm.”
În 99 de ani am trecut prin cele mai cunoscute forme de conducere: monarhie, legionarism, comunism, democrație. Cât am învățat din toate astea? Nu mare lucru, din moment ce unii încă mai tânjesc după un cârmaci, ori un căpitan. Monarhiștii măcat visează la prinți și prințese, opulență. Bine, visau…
Am dubii dacă am reușit ceva „prin noi înșine” (ca să-i citez pe absenții liberali).
Am vaga impresie că am ajuns până aici din inerție. A venit valul și eram și noi în dreptul lui. N-am plutit în derivă, dar nici n-am pus mâna să ne facem o plută și să vâslim spre o direcție anume.
Perspective?
„Când va fi mai rău așa să ne fie”, ar spune unii. Un alt celebru dicton național din categoria „dacă nu curge, pică” și „mai vedem. Noi să fim sănătoși”.
Deci rămânem în expectativă. Poate ne deșteptăm, nu?
Între timp icoana lui Arsenie Boca va mai plânge, autostrăzi vom avea doar suspendate, educație va produce șaormari cu diplome și așteptări, politicienii vor reprezenta esența și Oana Zăvoranu va dona haine de firmă unor pomanagii concupiscenți.
Ce să zic? La mulți ani, România. Măcar ai Taco Bell.
