De mai bine de 24 de ore a bubuit internetul și presa că un preot a spus în cadrul unei conferințe că fetițele/femeile care poartă pantaloni în loc de fuste riscă să rămâne nemăritate.
Părintele, în cuvintele lui învechite și respectând dogma pe care o slujește în fustă, a vrut să spună că femeile se masculinizează, dar s-a legat de metafora pantalonilor și majoritatea celor din bula mea (calici după gafe duhovnicești precum subsemnatul) au sărit să-i sfâșie patrafirul la auzul inepției.
Cum să rămâi nemăritată dacă porți pantaloni?
Da, sună comic și ridicol, mai ales pentru 2018, dar am vaga impresie că purtătorul de rochie cu spatele acoperit a vrut să spună cu totul altceva. Dar n-a avut cuvintele potrivite.
Nu-i un secret pentru nimeni (și n-ar trebui să fie) faptul că emanciparea sexului pigulit a produs și niscaiva frustrări în rândul bărbaților. Nu neapărat pentru că femeile au drepturi egale, ci pentru că au dovedit că-s la fel de capabile precum bărbații. În unele domenii sunt chiar mai bune, în altele mai slabe. După cum a dat orânduirea genetică și pregătirea.
Pun rămășag pe faptul că știți și voi un mascul cu tendințe arhaice care în sufletul lui mic și încordat nu vrea o femeie care să câștige mai mult ca el. Una care să aducă mai mulți bani în casă. Una care să „poarte pantalonii” în relație.
Cazurile astea există.
Ok, poate că nu în bula asta, dar cred (și asta e doar o părere personală, nu-i bazată pe cifre) că o majoritate covârșitoare a bărbaților încă-și mai doresc o femeie care să știe mai mult cu treburile casnice, să aducă un bănuț pe masă, dar nu cât să castreze furnizorul ancestral de mâncare.
Ce vreți? Femeile s-au emancipat, nu și bărbații.
Cred că popa a vrut să sublinieze schimbarea asta de paradigmă: că femeile ocupă locul bărbaților. De fapt, nu cred. Asta a vrut să zică. Nu-i cea mai metaforică pildă. Nu-i Iisus pe munte. E un bărbat îndoctrinat în sânul unei religii învechite care crede că o femeie masculinizată (prin ceea ce unii consideră ca fiind specific masculin) se îndepărtează de la dreapta credință și merită/va avea parte de păcatul celibatului.
Probabil că pentru el și enoriași un bărbat în concediu maternal e o absurditate.
Bineînțeles că noi nu știm astăzi dacă emanciparea femeilor este un lucru bun sau rău. Acum pare minunat, dar nu știm cum va afecta asta construcția familiei, psihologia ei și emoționalul (vulnerabil) al bărbaților care vor să fie cârma-n casă. Să nu fim ipocriți, încă nu știm asta. În timp, după zeci și sute de ani, vom trage linie și ne vom da seama dacă a fost mai bine cu femeia la cratiță, ori cu ea partener egal în viață.
Tot ce putem spune cu siguranță este că femeile și-au pus pantaloni (sau fustă, salopetă, ce se mai poartă), au luat cu asalt câmpul muncii, au țintit spre cariere cândva accesibile doar bărbaților și acum devin mame mai târziu, își fac familii ceva mai târziu, nu prea mai îndeplinesc sarcinile care cândva erau de bază. Ăsta e un fapt, în unele societăți mai pregnant, în altele nu.
Momentan pare că-i bine.
Acestea fiind zise, lăsând în întunericul ortodox predica preotului cu fustă, ar merita dezbătută evoluția femeii și impactul asupra bărbaților care nu vor să renunțe la pantaloni.
