Când mă gândesc la părinții mei și la dinamica lor de cuplu în momentele de consum alimentar ajung inevitabil la trei aspecte care mi-au rămas profund întipărite:
- S-au așteptat mereu să mănânce împreună, oricât de târziu venea tata de la muncă, iar duminica se așeza toată familia la masa;
- Gătesc împreună cât de des pot. Ori cât rezistă mama la seria de indicații primite de la tata, sesiune de coaching încheiată cu „dar mai lasă-mă, soacro!”. Apoi se râde și se continua, fiecare cu rolul lui în bucătărie;
- Au făcut piața împreună cât de des au putut. Piața.
Astăzi am să vă vorbesc câte puțin despre fiecare aspect.
Oricât de trendy, cool și tehnologizați suntem, capitolul alimentației e execrabil. Avem iPhone X, dar mâncăm demn de primele modele Alcatel. Mâncăm prost și prostii. Mâncăm pentru a trăi, dar în sensul ăla nașpa, sec, impersonal.
Cunosc cupluri care nu mănâncă împreună.
Micul dejun împreună nu există. „Ciugulesc” ceva în timp ce verifică rețelele de socializare, ori se uită pierduți pe net, dar prea puțini mai stau la o masă savurând ceva proaspăt făcut.
Masa de prânz a devenit o dubioșenie, o chestie între gustări pe care o ai, sau nu. Depinde de meeting-uri. Dacă-i ceva „ASAP” nu mai mănânci când trebuie, ci mult mai târziu sau deloc. Oricum, la ce-ți trebuie? Ai cina în câteva ore.
Paranteză. Ador faptul că la actualul loc de muncă am bucătărie și ocazional ne mai putem prepara ceva gătit. Când mai mulți colegi de muncă gătesc împreună se uită pentru o scurtă perioadă de nervi, stres, muncă. E un teambuilding original. Chit că se fac prăjeli sau „câmpenești” (nu avocado cu feniculi și lacrimi de unicorni crescuți bio), tot e frumos cum se împart rolurile și cum contribuie fiecare la masă.
Au înflorit cantinele ceva de speriat. La unele comand și eu destul de des. E cea mai bună opțiune pentru când nu pot să gătesc și nu vreau să mănânc fast-food. Nu-i neapărat cea mai sănătoasă opțiune, dar de multe ori e cea mai bună și rapidă.
Unele cantine au concepte fancy, îți promit mâncare ultra-sănătoasă, caloriile fiind cântărite la virgulă. Dar degeaba te dai de ceasul morții că mănânci sănătos, dacă mâncarea consumată îți vine într-o cutie de plastic/carton, o consumi total rupt de procesul de gătire, ori mai rău, în timp ce bați la tastatură. Ce ironic.
Ți-ai comandat mâncare sănătoasă ca s-o consumi nesănătos.
Altfel spus, mâncarea comandată nu este un câștig decât dacă-ți raportezi viața la timp (timp pe care îl investești în muncă). Comandând mâncare foarte des ajungi într-un punct în care nu mai contează ce mănânci, important e să nu leșini peste birou, ba chiar te enervezi uneori pentru că „nu știu ce dracu` să mai comand” din meniul pe care l-ai tot forjat.
Nu prea se mai vine cu mâncare de acasă. Că nu-i cool, nu-i practic, nu știu.
Revenind la cuplu, cina e și nu e. Din moment ce tot mai puțini români gătesc, pentru ce să se mai aștepte seara acasă?
Au mâncat separat în oraș, cu prietenii/colegii, ori își comandă ceva și trăiesc acasă viața de birou. Mâncare-n cutie, privit în ecran.
Știu că-i obositor să gătești. Uneori abia mă mișc spre bucătărie, dar când ajung acolo îmi dau seama că nu durează foarte mult să-mi prepar ceva, e posibil să greșesc, e posibil să-mi iasă genial și sunt șanse mari să fie mai ieftin.
Și cina în doi, momentul ăla când vă complimentați reciproc deasupra unor farfurii cu legume puțin arse, ori în fața unui dish pe care unul dintre voi s-a străduit de atâtea ori să-l facă bine, e un moment cu adevărat neprețuit. Nu știe Mastercard d-astea.
E târziu să mai gătești la 8-9 seara (când ajunge omul modern acasă), dar în 15-20 de minute tot poți prepara ceva cu însemnătate. Și sandvich-uri, dar tot e ceva. Aia e, pierzi un episod din ceva. Oricum sunt prea multe seriale. Atât de multe încât nici nu mai contează și personal refuz această relație de poligamie netflixiană (sau HBO GO).
Mă bucur că mai sunt cupluri care gătesc.
Chit că unele parcă o fac de ochii Instagramului și-și fac 300 de poze în timp ce prepară un ochi fiert cu sparanghel învelit în emoții pozitive, dar tot e ceva pentru ei.
D-aia a explodat de câțiva ani isteria cu chefi. S-au umplut televiziunile de chefi și emisiuni de gătit. Ne place să vedem mâncare gătită. Acum e important s-o și facem. Ca dacă te uiți la Foa și Scărlătescu ca la două personaje de telenovele n-ai rezolvat nimic.
Și revenind la piață. Mergeți la piață.
Doar 2 români din 10 mai fac cumpărături la piață. Și asta e trist. Și grav.
Piața nu e oribilă. Uneori mai miroase a pute, dar n-o să mori. Da, când te duci la piață n-ai sloganuri motivaționale, babele nu-ți spun „pe lângă un kg de roșii ce te mai gândești să cumperi”, n-ai oferte bombastice, nu primești puncte la fiecare castravete cumpărat și nu intri în cursa pentru o vacanță exotică la 5 mere achiziționate.
La piață primești o experiență autentică. N-are glamour, n-are lumini puternice și vizualuri photoshopate cu oameni care râd (ca niște cretini dacă mă întrebați pe mine) în timp ce taie niște legume. Piețarii mai au și pământ sub unghii, unele babe n-au pielea lucioasă de la coenzima Q10 și tarabele n-au un concept. Dar n-o să mori de foame.
Făcând piața pierdeți nițel timp. Dar ce dracu` tot faceți cu timpul ăsta câștigat comandând mâncare și cumpărând de la supermarket? Că nu faceți cu toții sport, nu copulați, nu vă jucați cu copiii…
În final, îmi doresc foarte mult să ne întoarcem la câteva obiceiuri practicate de părinții noștri. Să gătim împreună (eventual fără să punem asta pe internet), mâncăm împreună și să facem piața. Să mai încetinim puțin această inevitabilă megaimage-uire.
Peste ani o să dăm bani grei să fim turiști în niște piețe improvizate de corporații. „Experimentează piața românească” printre hostese îmbătrânite din machiaj și cu batic H&M pe cap. La trei vizite în piața viitorului o să câștigi un muțunache plușat pentru colecția ta de căcaturi plușate primite de la toate produsele.
3 răspunsuri
Lucrez in Germania de jumate de an , dar ăștia aici nu au piața de legume
Serios? Probabil că ei s-au megaimage-uit de mult timp.
Nu știu în care regiune lucrezi tu, dar unde sunt eu, în Pădurea Neagră, tradițional, este piață a fermierilor de 2 ori pe săptămână. Nu așa mare ca la noi, în România, ce-i drept, și și mai scump, dar tot au legume, carne, brânză etc. E ok.