Ieri așteptam un pachet. Venise și acum două zile, dar m-a sunat curierul când era deja la ușă și eu nu eram de cealaltă parte a ei. „Nu-i nimic, mâine”. Ieri a fost mâine.
Am primit un mesaj cum că a ajuns curierul și nu m-a găsit la adresă. N-avea cum. Femeia era acasă și știa că vine curierul.
Îl sun pe vătășel:
- Bună ziua. Ați fost cumva mai devreme pe strada… la… ?
- Da. Nu mi-a răspuns nimeni. Ce să fac? Să dărâm ușa?
- … puteați să sunați înainte…
- Nu sunt obligat să sun.
- Ok… mai veniți și mâine?
- Da. La a doua ușă pe dreapta.
Eu locuiesc la prima ușă pe dreapta.
Acum stau și mă gândesc la faptul că am toate motivele să mă enervez pe curier, nu? Pe faptul că mi-a vorbit în doi peri la telefon „să dărâm ușa? Nu sunt obligat să sun”. Ori pe faptul că a greșit ușa.
Prin decembrie scriam despre ce implică meseria de curier. Îmi povestise un prieten ce rupere pe bani puțini e. Empatizând cu cele spuse de el mi-am dat seama că n-am cum să mă enervez pe curieri (poate doar în cazuri extreme, dar oare care e sursa extremului?).
Ce să îi reproșez? Că are o zi proastă? O să-l ajute cu ceva asta? O să-i mai elibereze din mașină, ori din faptul că e alergat și sistemul nu e îndeajuns de bine optimizat încât să poată da și apel/SMS înainte și să stea și după unii și alții? N-am fost curier nici măcar 10 minute așa că nu pot să fiu atât de arogant și să cred că e o meserie ușoară.
Ce să îi reproșez? Că n-a învățat mai bine și că n-a ajuns altceva ca să nu mai fie frustrat și obosit? Păi e vina lui? Ar trebui să mă cert cu părinții lui, profesorii lui, politicienii lui (și ai noștri).
Totuși, aș putea să mă cert cu patronul lui, ori firmele care promit clientului „livrare rapidă” omițând impactul pe care îl are luxul vitezei asupra unei alte persoane. „Livrăm azi”, „livrăm acum”, „livrăm într-o clipită” înseamnă o presiune în plus pe un angajat, un vitezoman în trafic, un nervos în spatele unui volan și dincolo de o ușă. Încep să cred că și foamea consumatorului final după produse servite rapid a contribuit la starea deplorabilă, fizică și emoțională, a curierilor. Și a activității.
Și angajatorilor cred că le convine toată tărășenia asta din două motive:
- O țară cu puține posibilități îți pune pe tavă multă mână de lucru (ieftină). Îți clachează unii, vin alții. Ai de unde să alegi, ai ce să folosești;
- Atâta timp cât clientul înjură exclusiv curierul (ba chiar îl transformă în parodie, sursă de umor și caterincă – lucru care se întâmplă deja, avem piese despre curieri) înseamnă că problema e la „resursa umană”, nicidecum altundeva.
Cum să fie altundeva când munca e prost plătită, stresantă, obositoare și prestată de oameni care „oricum nu știu mai bine”?
Cred că ne-am complăcut prea mult timp în situații similare. Ne relaxează să înjurăm paravanul problemei: vânzătoarea, controlorul, curierul, persoana de la ghișeu. Pentru că „știm noi că de fapt…” și munți de stereotipuri. Aia de la ghișeu e 110% „proastă și rea”, d-aia nu ne ajută. Nicidecum nu-i o problemă la sistem.
Așa că-mi propun ca de acum încolo să înjur sistemul/angajatorul care-mi aduce un om în punctul în care nu-și mai poate face job-ul în condiții decente. Să fim serioși, câți dintre voi (indiferent de domeniu) nu simțiți uneori că faceți ceva degeaba, în plus, aiurea? Tocmai despre asta vorbea și antropologul David Graeber în lucrarea lui despre job-uri de rahat. „Bullshit jobs”.
Fie vorba între noi… nu prea am întâlnit angajați triști/morocănoși acolo unde erau respectați, bine tratați și munca nu părea fără sens.
7 răspunsuri
Cred ca un exemplu foarte potrivit e Posta. Am avut odata ceva de facut acolo si am stat aproape o ora la coada. Ce am observat e ca nu o pot invinovati pe doamna de acolo care chiar a lucrat intens in rastimpul ala. Problema era la soft-ul lor invechit si cu mult input manual, la gramada de chestii pe care trebuie sa le scrie de mana si asa mai departe. Stiu ca Posta Romana e locul unde visele merg sa moara, dar ca si in cazul curierilor, marea parte din vina nu o poarta „interfata” de acolo.
Corect. Doar că ne e mai ușor să înjurăm interfața.
Compari mere cu pere. Oficiul postal cu livratul de pachete la adresa. Alta intrebare…
complet de acord, George. toti sunt victime, nu ne putem astepta de la nimeni sa isi faca treaba, ca-i clasism. oamenii aia sunt bagati cu forta in jobul ala, n-au alegeri, si e clar ca ala nu te-a sunat din razvratire impotriva burgheziei.
Eu vin cu o paralelă care sa întărească ce spune George: Amazonul in UK, unde cred ca 70% din livratori sunt români. Dar livrarile sunt mereu la timp, curierul respectuos si profesionist, pachetul ajunge intact chiar si cand trimiți cristale de Bohemia. De ce? Nu e tot „natia noastra”? Ba da, dar sistemul nu ii permite sa fie nesimtit, neprofesionist sau sa isi bata joc de clienti, ca in minutul 2 zboară. Si nu e vorba de conditiile de munca, pentru ca au cate 2-300 de pachete de livrat pe zi, nu au pauze de masa, nu au unde sa se duca la o toaleta. Pleaca dimineata la 6 si Dumnezeu stie cand se intorc acasa. Banii sunt intr-adevar acceptabili (pentru un român), dar nu cred ca asta e principala motivatie. Asadar sistemul e de vina, categoric!
Nu-l pune nimeni pe Gigel sa se faca curier. Iar daca se face s-o faca asa cum i s-a spus la angajare.Daca nu-i convine, sa se faca director …
Am patit si eu zilele trecute….asteptam un colet micut insa nu eram foarte grabit sa il primesc, nu era un obiect pe care il asteptam cu nerabdare (cand o fi sa vina e bine ajuns…) si trecusera cam 2 zile de cand era termenul sau. Cand deja eram plictisit sa il mai astept ma suna IN FINAL curierul pe la ora 20 seara ca a ajuns.
Cand ma duc in parcare ce sa vezi…..saracul om era obosit de parca a alergat maratoane, masina de serviciu era un cazan din care au cazut multe piese, esapamentul atarna pe jos si motorul suna de parca bagasei nisip in el. Trist, FOARTE TRIST! Adica daca nu scria firma de curierat pe masina nici nu iti dadeai seama ca aia e duba de curier!!! Maxim de ruginita, troncanea si se zbatea de parca era un diavol in timpul exorcizarii.
Deci clar problema e la angajator nu la angajat.