Am stat și m-am gândit. Iar m-am sucit și iar m-am gândit. Inițial am spus că nu merg la vot. Că sunt împotriva acestui referendum și n-o să mă prezint. Dar apoi mi-am dat seama că absența de la vot înseamnă că-s pro-gay.
Și cu toate că-s pro-gay m-am hotărât s-o fac asumat. Pentru că există, după mine, două modalități prin care poți susține comunitatea LGBTQ în această problemă:
-
Nu te duci la vot
Micționezi pe acest vot și speri să fie sub 30% din populație la urne astfel încât absenteismul să invalideze totul.
-
Te duci la vot
Pui ștampila că nu ești de acord cu inițiativa celor de la Coaliția pentru Familie și faci poate cel mai mare și ferm pas pe care l-ai putea face vreodată pentru a arăta cât ești de tolerant.
Și de aici începe disertația mea.
Nu-i ok să spui că unele alegeri sunt mai importante ca ele. Dacă-mi permiteți metafora, neprezentarea la urne înseamnă că discriminez aceste alegeri. Am tras până acum să-mi conving apropiații să meargă la vot, rulând placa „absenteismul face jocul PSD” încât acum e puțin ipocrit din partea mea să spun „stați acasă, alegerile astea nu-s bune”. Păi ce facem? Urinăm pe toate sau doar pe alea care ne convin?
„Bonea, prezența la acest referendum face jocul PSD-ului”. Corect. Și așa ajungem la poate cel mai important lucru.
PSD-ul reprezintă majoritatea. Că ne place sau nu, PSD-ul e voința poporului. „N-au fost toți la vot”. Păi n-am stabilit că absenteismul înseamnă pro-PSD? Deci cine a lipsit poate fi considerat social-democrat pasiv. A stat acasă/la grătar știind c-o să-i câștige favoriții.
Mi se pare bărbătește (îmi dau seama că asta poate suna sexist) să pierzi glorios. Oricum, hai să fim sinceri: comunitatea gay n-a dus cea mai aprigă luptă. Am mai spus pe aici că puteau face lucruri mai radicale, campanii mai coioase (îmi dau seama că și această afirmație poate avea o conotație transfobică). Când și-au luat pietre de la neonaziști au preferat să mute parada într-un spațiu ultra-mega-protejat, uitând că dincolo de lanțul gros de jandarmi e o lume care-i urăște și îi consideră scârboși. Au refuzat dialogul de frica pumnului. Normal că-i risc de bătaie, dar în ce țară redusă ca a noastră s-a produs vreo schimbare fără pumni? Trebuie să te arăți dacă vrei să schimbi ceva. Nu poți cere acceptare după arborii stufoși de pe bulevardul Kiseleff. Unde mai pui că au cerut toleranță afișând ocazional un circ ieftin și sclipicos, exploatat (cum e și de așteptat) de o presă însetată de senzațional.
S-au făcut greșeli, nu fiți mimoze.
Realitatea e că românul e intolerant, homofob, rasist („decât cu țiganii”) și o cioacă legislativă („nu merg la vot”) nu va schimba cu nimic lucrurile. Ba chiar e posibil să dăuneze.
Dacă ies 29% dintre români la urne, deci nu trece referendumul, dar 95% sunt anti-gay? Cifrele astea suflă puternic în pânzele intoleranței. Cifrele astea dau curaj. Coaliția pentru Familie o să se simtă furată și o să facă și mai rău. Nu confundați lupta Iohannis vs. Ponta cu Gay vs. Neamul Creștin. Suntem țara în care mii de oameni se duc să pupe și să se roage la o felie de pâine cu chipul lui Arsenie Boca. Fenomenul Maglavit n-a murit.
România e o țară atât de amărâtă încât se ține cu dinții de o religie care îi dă un aer mesianic și triumfător. Avem ciulini în cur, dar ne lăudăm că-s din Grădina Maicii Domnului.
Acestea fiind zise, haideți să luăm România așa cum e. Sinceră și crudă. Hai să avem o analiză corectă asupra situației ca să știm pe ce teren stăm. Sugerez 100% prezență la vot. Toată țara. Să voteze toată lumea. Și apoi să ne uităm la cifre și să știm ce e de făcut. E de plecat, e de discutat, e de sărbătorit. Dar dacă ne ascundem după chichițe legislative o să ne mințim până-n pânzele albe. Și comunitatea LGBTQ nu va câștiga niciodată respectul adversarilor. Fie ei cum sunt.
Și mai e ceva…
Am analizat foarte mult situația. Am citit și am urmărit discuții, majoritatea din mediul academic. Eu personal o să votez anti-Coaliția pentru Familie. Dar motivația mea este că vreau să dau o palmă vechii structuri, să mă opun direcției habotnice pe care o blamez pentru starea învechită și degradată a țării.
Cu toate astea, nu știu dacă toate aceste schimbări de paradigmă sunt bune. Nu știu dacă României îi face bine toleranța. N-am habar dacă țara asta, ca un întreg (luând în considerare și factorii geopolitici) poate avea liniște acceptând libertăți vestice. Ca să ajungem ca-n Suedia trebuie să trecem prin niște etape care pot însemna sute de ani. Dacă o facem pe repede înainte, din pix, e posibil să facem mai mult rău. Să fim o copie proastă.
Și mai e un aspect. Sunt studii care se bat cap în cap vis-a-vis de structura familiei, creșterea într-o familie gay etc. Și nici măcar n-am înțeles cu totul problema identităților de gen. Încă nu înțeleg bine al treilea gen (hen), cu genurile fluctuante și nici nu mi-am pus problema pe care o au unii americani: să intru în ce toaletă publică vreau în funcție de ce gen simt că am. Știu că „nu acum”, dar vin și subiectele astea…
Și citesc aproape zilnic despre asta. Vă dați seama câte mai sunt de discutat, câte mai sunt de învățat și cum ne lovește referendumul ăsta?
O să votez pentru toleranță și acceptare, dar ce ne rezervă asta pentru societate pentru următorii 100-200 de ani rămâne de văzut.
Sunt destul de sigur că va învinge Coaliția pentru Familie, dar e mai bine să pierzi așa, nu? Nu vă retrageți în munți, nu ardeți pășunile. Nu-i nimic glorios în asta.
