M-am uitat recent la un documentar românesc despre fotografiile de pe crucile din cimitire. „După fel și chip” de Paula Oneț. Vă invit să-i acordați 20 de minute și ne citim după:
După ce l-am văzut am început să-mi pun întrebări și caut să răspund la ele în rândurile de mai jos.
Ce relație am eu cu înmormântările?
Am participat doar la câteva (din fericire). Îmi amintesc faptul că la înmormântarea bunicii din partea tatălui s-a întins o masă mare în curtea casei. Ca la nuntă. Au venit oameni din tot satul să mănânce și să bea. Aveam 5-6 ani și când s-a lăsat întunericul am pus o sacoșă pe braț și am început să trec pe la fiecare mesean în parte și să îi iau mâncarea și băutura din față, chiar dacă terminase sau nu, considerând de la sine putere că paranghelia s-a terminat și e timpul să se ducă fiecare acasă. Ce carieră de debarasator am ratat.
Oamenii au râs de copilul simpatic care nu-i lasă să se îmbete și ghiftuiască în amintirea răposatei și am fost invitat să-mi văd de copilării și să-l las pe ei să sufere în liniște.
Ani mai târziu a murit și bunica din partea mamei. Acolo am putut să observ mai bine cele lumești din jurul evenimentului. Am văzut cum bocitoarele se declanșau ca un senzor cu fiecare intrare în camera de veghe. Din păcate bocitoarele nu aveau research-ul făcut și am trecut prin următorul dialog:
(intru în cameră. Bocitoarele se ridică de pe canapea, se apropie de coșciug și încep să plângă fals)
- Aoleu! Floricoo, unde te-ai dus? Cu cine lași tu pe… (s-au uitat la mine cerând un nume)
- George…
- Cu cine lași tu pe George? George… (iar au ridicat ochii spre mine, cerând „funcția” din familie)
- Nepotul…
- NEPOȚELUL TĂU! AOLEU!
(s-au oprit și așezat imediat ce am ieșit din încăpere)
Oglinzile erau toate acoperite, să nu se vadă spiritul defunctei în ele și să rămână în casă. Pentru că a fost femeie religioasă slujba din casă a fost ținută de doi preoți, coregrafia dintre ei fiind demnă de un show Vocea României. S-au completat, au dat solo, chiar au încercat să întoarcă scaune. Și să stoarcă lacrimi. Am simțit ceva din filmul „Cuibul de viespi” (dacă știți filmul știți și referința).
Am mai remarcat o trecere a unui cocoș pe sub coșciug și un moment tensionat când un alt obicei nu s-a împlinit. Cana de pământ trântită sub coșciug, când acesta era scos din casă, nu s-a spart. Semn rău. „Nu vrea să plece”. S-au auzit „aoleu”-uri și „vai”-uri. S-a insistat cu cana până s-a spart. Nu știu marca acelei căni rezistente la beton, tradiție, spirit.
Din auzite știu că bunicii unor apropiați se ocupă activ de înmormântările lor.
Fac pomeni în viu (dai pomană în avans ca să-ți asiguri niște bile albe la Judecată), își cumpără crucea, coșciugul, se îngrijesc de groapă, cumpără prosoape și ce accesorii mai sunt necesare. Din altruism, să nu se ocupe urmașii de astea. Unii bătrâni dorm în aceeași casă/cameră în care se află și cazarea post-mortem.
Avem o relație fascinantă cu moartea.
Urmărind documentarul realizat de Paula Oneț m-am întrebat „oare cum își imaginează înmormântarea prietenii mei care astăzi au 20-30-40 de ani?” Se văd în mijlocul acestor ritualuri? Vor lăsa cu limbă de moarte ca urmașii să-i viziteze și să le rupă buruienile, să le aprindă lumânări și să dea de pomană pentru ei?
Spun asta în contextul în care am mai scris și cu alte ocazii că religiozitatea românească trece prin niște transformări, cel puțin în bula mea. Acum fix un an făceam o mini-cercetare în bulă cu privire la nivelul și practica religiozității. Concluzia era că, fără dezlegare de la BOR, apropiații practică ortodoxism-light, cu influențe de mindfulness, energii și bețișoare parfumate. Nu prea mai merg la biserică, dar mai respectă ca reflex o parte din sărbători. Pariul meu este că peste 100-150 de ani se va face yoga pe pajiștea Catedralei Naționale așteptând lumina de Paște.
Mi-am anunțat părinții, cu aroganța specifică generației mele, că nu-s adeptul doliului perpetuum, nu fac excursii comemorative la morminte, nu aprind lumânări, nu dau la 40-80-120 de zile. Cel mult o să fie precum în comedia iugoslavă „Kakav deda takav unuk”/„Așa bunic, așa nepot”, unde îndoliatul îi cere mortului să strângă după ce acesta s-a ospătat pe piatra de mormânt.
(dacă știți sârbă puteți vedea filmul aici. Din păcate nu l-am găsit cu subtitrare. Secvența despre care vorbesc mai sus e la minutul 4)
Revenind.
Sunt curios și invit cititorii să spună la comentarii (anonim sau nu) dacă și cum se raportează la propriul ritual de înmormântare, cât și dacă se văd respectând toate cele pentru rudele pentru care vor organiza înmormântarea.
Acum, dacă tot suntem la subiectul ăsta, aș vrea să menționez că pentru mine prefer incinerarea. Cum spune un prieten cu mult umor negru, „puțină rotisare n-a omorât pe nimeni”. Pentru un plus de umor aș vrea să se împartă mâncare făcută la grătar.
Și dacă tot vorbim despre lucruri atât de vesele să se noteze și faptul că-s de acord cu donarea de organe. Nu se știe, poate peste 50-60-70 de ani (sunt optimist) o să am ceva bun de care să se folosească Arșinel.
15 răspunsuri
Sincer eu tot repet faptul ca nu vreau, nici în ruptul capului, sa fiu înmormântat „tradițional” sau sa îmi fac mie sau apropiaților mei, „datorii” la biserici. Doar ca am impresia ca nu sunt ascultat sau băgat în seama deloc când le zic ca tot ce vreau e sa fiu incinerat (și donat organele, dacă ar mai fi utile). E greu sa fii într-o bula în care oamenii nu au trecut de aceasta etapa a mintii, numita religie.
Incinerata. Nu vad rostul cimitirelor,unde dupa 1 generatie nimeni nu mai trece pe acolo. Vreau sa fiu incinerata si dusa le un varf de munte. Daca pkt sa donez organe,cu atat mai bine. Nu vreau sa am înmormântare vreau sa fie Celebration of life.
Eu nu-s credincios, dar când o fi să se întâmple cu părinții mei (doamne ajută să fie cât mai târziu) o să chem preoții de la toate bisericile din sat (sunt 3) și o să fac o slujbă pe care s-o țină minte toată lumea. Cât mai tradițional cu putință, că știu că părinții țin la chestiile astea. Iar pentru pomeni și alte lucruri o să apelez la muierile din familie, că ele-s cu treburile astea și tot ele cunosc tradițiile. Eu doar o să pun banul. Și când oi crăpa eu, dacă o fi să am familie – să mă îngroape unde am copilărit, iar dacă nu, pizda mă-sii – la groapa cu var.
Tatăl meu mereu spune că la cum sunt eu, o să îi îngrop ( pe el și pe mama) în grădina casei…eventual în picioare, ca să ocupe mai puțin spațiu.
De fiecare dată când îi întreb de ce se fac toate pomenile și obiceiurile de la înmormântare, răspunsul lor este ” așa e bine”.
Deci nu, nu voi respecta tradițiile.. dar nici nu știu cum voi proceda..având în vedere ca și restul familiei este religioasa, probabil înmormântarea va fi clasica, făcută de rudele mele, dar restul cu pomeni și altele, nu. Dacă vor alte rude sa facă, treaba lor.
Iar în ceea ce ma privește, exact ca și tine. Organele donate, dacă sunt bune și incinerare, fără împrăștierea sau păstrarea cenușii sau alte rahaturi d-astea.
Ne credem prea importanți, lumea nu se învârte în jurul nostru, nu exista un plan pentru fiecare nici cand traim si nici după. Ai murit, gata, lasă-i pe ceilalți sa trăiască liniștiți, nu sa se streseze cu 1000 de pomeni, curățarea mormântului, bani cheltuiți etc.
Tine de tradiție pana la urma face parte din identitatea noastra pana la un punct. Da o sa respect datinele si pentru ai mei si pentru cadavrul meu xoxo.
Singur am decis că după ce mor să donez organele mele intacte către cei care încă mai au de stat la coadă la mega, eu am ieșit din rând, chestia cu tradiția este.. de fapt e chiar normală in Ro și în țările creștine unde naiba mai vin oamenii să-ți sărbătorească cadavrul în descompunere aflat pe o masă în timp ce băga în ei porți de calorii și alcool etilic, exact peste tot, moarte în popoarele noastre este celebrată mai ceva ca nașterea fiindcă ție îți este atribuită onoarea de a merge în două locuri speculate de oamenii care creșteau capre acum 2000 de ani și configurate de niște băieți deștepți din imperiul Roma cu ajutor elen desigur.
În concluzie ești mai solidar cu unul care sa dus decât cu unul în viață, păi cel mort nu te mai deranjează #incinerator.
Trebuie să vorbim și despre moarte
https://ihavenotv.com/we-need-to-talk-about-death-horizon
https://www.youtube.com/watch?v=zRxI0DaQrag
Sunt ortodoxa light :)) cum ai precizat. Sincer la înmormântarea mea nu m-am gândit, in principiu pentru ca nu o sa ma ocup eu de organizarea ei și nu am mari pretenții. Pentru rudele mai in vârstă bănuiesc ca o sa ma ocup eu de organizat. Suntem de la oraș deci nu or sa fie bocitoare, masa probabil va fi la un restaurant, iar pomenile următoare ma gândeam sa le organizez pe principiul unor mese în azile/orfelinate/cantine sociale (am auzit la un cunoscut asta și mi s-a părut o idee buna. Omul a mers a întrebat cât ar costa și a donat suma necesara care apoi au fost gătite în bucătăria și de către personalul angajat al cantinei sociale). Apoi pentru cele anuale și cele pentru sărbătorile mari o sa merg la o manastire unde poți plăti pomenile și acatistele pentru pomenirea lor. În principiu o sa fac outsourcing, dar planuiesc sa ii vizitez la mormânt și sa le aduc flori măcar anual (în cazul în care viata ma va face sa ma mut în alte localități decât cele unde vor se vor afla)
Mi-a plăcut nespus acest „oursourcing” mortuar 😀 Am să țin minte.
Incinerat. Nu sunt de acord cu toti banii care trebuie cheltuiti pentru inmormantare + faptul ca se duc multi bisericii. Sa isi cumpere nepotul, fiul, nevasta (daca o sa am macar ceva din cele enumerate) ceva din banii aia.
Nu mi-am organizat inca inmormantarea , daca daca ai mei (mami si tati) doresc toate obiceiurile o sa le fac pentru ca ii iubesc si stiu ca ar fi importante pentru ei. Si acum, mereu dau de pomana pentru bunicii, deoarece stiu ca tineau la acest lucru. De o parte din inmormantarea lor s-au ocupat ei de cand erau in viata(loc + cruce, acte pentru loc, bani ).
După ce am citit ce a zis Neil deGrasse Tyson, aş opta şi eu pentru îngropare, dacă este posibilă fără slujba clasică, dacă nu, incinerare.
„I would request that my body in death be buried not cremated, so that the energy content contained within it gets returned to the earth, so that flora and fauna can dine upon it, just as I have dined upon flora and fauna during my lifetime” – Neil deGrasse Tyson
Problema e ce faci cu conservanții și aditivii pe care ii îngeri cât ești viu, cică acum cadavrele se descompun mai greu sau ajung sa stea zeci de ani la fel de parcă ne martirizează pe toți… „Exagerare” dar este o posibilitate sumbră sa ști că te asemeni mai mult unei pungi de plastic din ocean și mai puțin cu pământul ăla fertil de la Ikea.
Esti “imbalsamat” la inmormantare, iar acele substante chimice nu sunt eco. Au fost si apar mereu cazuri in care panza de apa freatica a fost afectata in zona cimitirelor. Din pacate ingroparile clasice, si cimitirele actuale nu sunt o solutie ecologica.
Desi neintuitiv, dintre cele doua, incinerarea e mai ok.
Exista solutii ecologice ( chiar interesante daca te pasioneaza sa citesti despre asta). Din pacate nedisponibile la noi momentan. Oportunitate de business 😃
n-am auzit niciun „bă ești copac” https://www.urnsforashes.co.uk/urns/biodegradable-urns/land-burial/bio-urn-tree/#:~:text=The%20Bios%20tree%20Urn%20combines,made%20only%20from%20recyclable%20materials.