Foarte multe studii au demonstrat că există legături între diferite tipuri de cancer și chestii pe care le facem/nu le facem.
E cancerul psihosomatic? Asta cere o dezbatere pe care aș vrea s-o văd, dar până atunci știm sigur că poluarea, alimentația proastă, expunerea îndelungată la soare și multe altele îți pot provoca o formă de cancer. Nu se întâmplă garantat, dar cresc șansele.
Oamenii au o lentoare, o plafonare demnă de studiat, (in)capacitate care-i face să nu privească prea mult în viitor când vine vorba de sănătate. Se gândesc la următoarea achiziție, dar nu-și pun probleme vis-a-vis de un potențial diabet pricinuit de stilul de viață. „Îmi iau plasmă să văd mai bine chestii la TV”, dar nu-și pune niciodată problema că stă prea mult pe canapea și mai bine și-ar lua un televizor mai mic și-o ganteră.
Nu știu dacă-i mecanism defensiv (teama de „dacă sunt cu adevărat bolnav?”), ori ține de cultură/inteligență, dar cert e că prea puțini își pun probleme existențiale pe termen lung. Ne gândim la ce vrem să mâncăm azi-mâine, dar nu ne gândim la efectele alimentației de azi-mâine pe termen lung.
„Bonea, unii-s prea săraci să mănânce sănătos”.
Corect. D-aia disprețuiesc veganii care vorbesc despre caju și feniculi de parcă ar crește pe trotuar, printre flegme și rahați de câini.
Grija de sine ar trebui să primeze. Ar trebui. Bine, la un nivel micro ne pasă: ne pasă unde dormim azi, unde mâncăm, ce conducem, cu cine facem sex. Dar prea puțini se întreabă dacă orașul lor o să mai fie locuibil în 30 de ani, dacă mașina cumpărată azi n-o să-i încurce peste 8 ani, ori dacă jumătatea aleasă azi n-o să-i aducă pe culmile disperării la bătrânețe. De ce să-ți aglomerezi mintea cu așa ceva? „Vedem atunci…”.
Acest „vedem atunci” e cumva cheia nihilismului nostru. O continuă pasare a responsabilității de la o generație la alta. Doar că acum, cu poluarea și toate celelalte, greaua moștenire devine aproape o condamnare.
Stați liniștiți că ăsta nu-i un text despre cum să fim mai eco/bio/hippy. Vă vorbește un resemnat.
Consider că umanitatea va ajunge la un punct de cotitură, cândva în următorii 40-50 de ani. Încălzirea globală și decalajul economic va provoca o schismă socială. În funcție de statut și bani o să te găsești de o parte sau alta a zidului (poate vor exista și ziduri). În bula bună o să fie frumi, apă bună, medicamente, mâncare (cât se poate de sănătoasă). De partea cealaltă o să fie… cerul e limita. Dacă mai vezi cerul de smog.
Dar am plecat de la cancere și am divagat.
Ce voiam să spun e că un cancer nu apare niciodată de azi pe mâine. Cancerul e un proiect de durată. O relație prin care-ți sabotezi corpul. Cu devotament și implicare.
Ți se spune că apa pe care o consumi nu-i sănătoasă? Orașul e poluat? Cu toate astea tu alegi să nu faci nimic? Înseamnă că-ți asumi efectele mediului în care trăiești.
Deja de ani buni se știe faptul că mezelurile fac rău. Un consum ridicat de carne procesată influențează negativ. Îți hrănești copilul cu salam și parizer, e cât galantarul și se simte rău? Nu poți omite pretenții (nici de la instituții, nici de la divinități) că ți s-a îmbolnăvit progenitura. Informația ți-a fost oferită. Ai ales să taci, să îndopi și să înghiți.
Se știe că tutunul provoacă cancer. Se știe. Scrie și pe pachete. Iartă-mi lipsa de empatie pentru cancerul tău pulmonar provocat de zeci de ani de fumat. Dar îți apreciez curajul de a da în judecată produsul care ți-a provocat suferința.
În concluzie, cancerul se face în timp. Dacă tu nu gândești în perspectivă pentru tine de ce s-o facă alții?
P.S. – e posibil să fiu acuzat de lipsă de empatie în raport cu vicioșii (alcool, tutun, droguri). Nu omit această hibă. Am un blocaj emoțional în a accepta unele vicii (ex: alcool).
