Nu-l știu foarte bine pe Adi Hădean (l-am întâlnit o singură dată pentru 5-6 ore, dar despre asta puțin mai jos), n-am văzut nici măcar o emisiune cu el, n-am citit interviuri și nu-s la curent cu viața lui. Nu știu dacă are vreun restaurant (probabil că da, o să-l caut) și nici care-i nivelul de râcă/iubire între el și ceilalți bucătari.
Dar știu sigur că-mi place ca om pentru câteva puncte de vedere pe care le are.
O opinie care m-a uns pe suflet e următoarea:
Acum să trecem la următoarele…
Cum l-am cunoscut pe Adi Hădean?
Lucram într-o agenție și aveam nevoie de un influencer-bucătar pentru un produs. Fiind paralel cu subiectul am lăsat colegii mai documentați să propună nume. L-au sugerat clientului pe Hădean și clientul a acceptat (în publicitate „clientul” e compania pentru care faci treaba, nu consumatorul final – ăla de la raft – tu).
Probabil l-au vrut pe Hădean că nu era cocoșat de branduri, nu era vedeta-panou publicitar.
Până aici toate bune.
Hădean trebuia să gireze cu fața un aparat care te ajuta să gătești. Cumva că ăla-i „ajutorul tău” în bucătărie (dacă ești total paralel cu gătitul). Câteva fraze de la Hădean către cameră (cu zâmbetul lui „larg” de reclamă. Când nu simte o reclamă are o grimasă de parcă i se taie maioneza), cadre cu aparatul, logo firmă și pa.
După câteva ore clienta (reprezentanta firmei pentru care făceam reclama) se trezește că nu-i place o frază din spot. Că nu-i destul de „empowering”, „motivațională” și nu vinde bine produsul. Așa că-i spune lui Hădean să zică faptul că manțucăria mecanică te face „Chef la tine acasă” (sau o variațiune pe temă). Moment în care am surprins un dialog de aur (îl redau din memorie, atât de bine cât îmi amintesc):
- Nu pot spune asta, zice Hădean ușor contrariat.
- De ce?, întreabă clienta surprinsă.
- Pentru că nu ești chef nicăieri dacă-ți gătește un aparat mâncarea. Gătitul e mai complex, nu pui o carne într-un aparat și ești „chef”. Vrei să ajungi chef? Vii aici în bucătărie cu mine, gătești, arzi mâncarea, stai cu nasul în condimente și după mult timp îți poți spune chef.
- Păi…
- Carnea se simte cu mâna. O atingi. N-o pui în aparat și-ți spune ea când e cum crezi tu că-ți place. O testezi, o atingi. Eu nu zic asta. Vă gândiți la altceva.
Într-un final s-a scos o altă frază din puțul gândirii (folderul „Urgențe când influencerul nu spune tot ce îi cerem”). Spotul s-a terminat, Hădean a gătit ceva fără aparat, am mâncat și ne-a plăcut. Ba chiar cred că și el era puțin satisfăcut că a bătut tinicheaua (dacă mai era rost de răzbel).
Nu omit, și-a luat bani (buni) pentru reclamă. Dar sunt puține vedete care nu se fac preș total în fața banilor/brandurilor.
Dar mai e un motiv pentru care trebuie să ne placă Hădean.
Părerea lui de acum câțiva ani e completată de ce spune zilele astea pe Facebook: nu poți renunța la principii cu atâta ușurință (trebuie să merite, așa cum am spus că și eu pot promova fumatul contra 300.000 euro = valoarea unei case în Insulele Canare). La naiba, e posibil ca Hădean să n-aibă preț pentru a face „chef” pe oricine din condei. Poate că Hădean e un om atât de principial.
O bucată de fier cu leduri nu te transformă în „chef”. O mașină puternică nu te transformă în „șofer”. O glumă nu-i aviz de „comediant”. O funcție publică nu-i semnătură de „politician”. Lista poate continua.
Cât despre indolența modernă am mai citit. Chiar de curând în Christopher Lasch („Revolta elitelor”) am dat de un pasaj în care se punea problema acestei comodități indolente și privarea de experiență reală, palpabilă.
Probabil ați remarcat faptul că reclamele îți promit/vând experiențe, dar multe dintre ele sunt acasă, ori la botul calului. Lejeritatea cu care îți poți comanda experiențe distruge… experiența. Parcă era și o vorbă: nu e despre ce găsești la final, ci ce se întâmplă pe traseu.
Mâncarea comandată în fața ecranului cu Netflix poate distruge experiența culinară. Filmul văzut din confortul simbiozei gluteus-canapea poate îngropa experiența cinematografică. Spotify (și altele) îngroapă încet și dureros industria live-urilor (știu, o să vă duceți la festivaluri… dar scena medie și mică e în comă).
Acestea fiind zise, vă sugerez să vă placă Adi Hădean. Dacă nu pentru ce și cum gătește măcar pentru cât de natural și sănătos gândește.
2 răspunsuri
Imi place Adi Hadean si sper sa-l si cunosc personal intr-o zi.
E nu doar un bucatar excelent, ci si un om vertical, cu foarte mult bun simt. Am cartea lui, 24 de cm, am citit-o si da, e foarte buna.
Ca bucatar, blogger si influensăr ce ma aflu, nu mi-e rusine deloc sa laud un confrate care merita.
Iar Adi Hadean o merita din plin, e un OM adevarat mai presus de orice altceva.
Eu am refuzat sa fac reclama unor produse in care nu cred, am refuzat sa recit fraze fara noima, am adaptat reclamele la ceea ce stiu eu ca este corect. Nu conteaza cat se plateste, ci faptul ca pot alege sa fiu om.
mda, e atat de vertical ca face voma aia de emisiune la digi unde sunt spalati diversi, gen ponta.