Pentru cine nu știe, subsemnatul este și membru în arhicunoscuta trupă Just Another Lie. Probabil că știți de noi de când vă întrebați „la ce concert să nu mergem în seara asta pentru că n-am auzit niciodată de oamenii ăștia?”. Noi eram.
În acest moment trupa este în pauză. Sau în hiatus cum se spune în indrustie. Adică ne vedem din an în paște, dăm niște piese, facem un gem, compunem din greșeală ceva, ne place, ne bucurăm, plecăm acasă. O să ne reunim, cel mai probabil pentru a cânta de Revelion pe Stadionul Național.
Dar activitatea n-a fost mereu așa „entuziasmantă”.
În primul rând trebuie să vă spun că inspirația pentru acest text mi-a venit după ce am citit analiza Masoniei despre trupele de metal din România. Și cum situația metaliștilor e nasoală. Eu cred că-i tragic pentru toți. Aproape toți. Majoritatea.
Și acum revenind la exemplul personal.
Trupa Just Another Lie s-a înființat ca trupă de punk. Așa a fost ea la origini. Când cânți punk nu poți emite pretenția să te placă toată lumea. E absurd. Poate doar dacă ai doza de originalitate a celor de la Niște Băieți, dar din păcate nici ei nu au parte de succesul pe care cred că-l merită.
Apoi s-au schimbat niște membrii în JAL, am apărut eu la voce (șocant, știu!) și am început să cântăm ska-punk. De la lună la lună am început să renunțăm (involuntar) la mesajul înrăit și am început să fim mai bășcălioși. Uneori mai triști. Depinde de ce simțeam când scriam versurile. În ultima perioadă nu mai știam ce stil cântăm. O piesă era ska, alta reggae, alta dub, alta alternativ, alta părea jazz-punk ș.a.m.d..
E greu să rămâi într-un singur stil când asculți mai multe genuri muzicale și când toți membrii sunt eclectici.
Nouă așa ne plăcea. Piesele ieșeau bine, spontan, original, pă barosăneală și talent.
Cântări? Am avut. Am avut noroc și-am prins deschideri importante pe la trupe pe care noi le considerăm mari. În cea mai bună perioadă a noastră aveam cam 3-4 cântări pe lună. Am ieșit și din București de câte ori s-a putut. Chiar și câteva festivaluri în aer liber.
Din păcate, e cunoscut faptul că dacă n-ai un impresar cu timp și relații o să cânți mult prin bodega și spelunci. Noi am avut unul. Ce s-a întâmplat în relația asta cu el nici acum nu știu, tot ce-mi amintesc e că s-au pierdut niște sute de lei, ori au dispărut, ori… habar n-am. Erau banii de merchandise. Pa și pusi.
Am mai mers și pe la concursuri unde ne-am umplut de „sunteți tari”, „sunteți mișto” și „ne place atmosfera pe care o faceți”. Și pentru că făcusem impresie bună unor făcători de concerte-concurs pentru trupe necunoscute am început să fim invitați cam des. Pe moca. Degeaba. „Să vă vadă lumea băieți”. Lume pe care tot noi o aduceam.
De ce n-o să meargă trupa ta de „garaj”? Zeci de motive. Mii.
În primul rând e greu să găsești oameni. Mă, da ăia, oamenii! Nu care să-ți fie neapărat prieteni și să vă mirosiți aerele non-stop, dar să vă potriviți. Care să simtă o piesă așa cum o simți tu, care să se respecte și să se aprecieze. Fără „arfe și figuri” de viitoare vedete.
Să spunem că-i găsești, așa cum într-un final am reușit și eu. Dar până aici s-au produs mutări, mișculațiuni, scandaluri, certuri, muierisme (în sensul non-sexist).
Să spunem că faceți piese bune, nu sunteți afoni, nu vă urlă instrumentele în brațe. Să presupunem că puteți susține un 30-45 de minute de show. Bravo! Ce faceți cu el? Unde mergeți fără impresar/căutător de concerte? Și chiar de aveți unul, unde mergeți?
Dacă n-o ardeți dance/pop/cool unde mergeți să cântați stilul ăsta pe care majoritatea abia îl poate pronunța? Petreceri câmpenești? Câte? Festivaluri de bere? Știți ce bătaie e pe locuri? Festivaluri mari? Da, dacă-ți plătești tot, de la drum, cazare, apă. Tot. Crâșme? Da. Alea mai merg, dar cât să stai acolo? Cât să cânți pe două beri de om? E un club în București care-și mai deschide ușile trupelor din underground, dar când auzi că ești invitat să cânți pe două beri și „să aduci oameni” îți vine să-i dai foc. Chitării.
Mai e metoda prin care înregistrezi piese și le dai drumul pe net și te promovezi acolo. Dar e nevoie de bani. Mulți tată. Studioul costă. Și n-ai. Că n-ai. Patru dacă sunteți și vă scobiți nădragii de bani tot nu scoateți de un sfert de piesă. Că aia e, viață, cheltuieli, familie și alte motive. Tragi niște înregistrări DIY și te rogi să te remarce cineva așa cum au fost remarcați atâția în anii ’80-’90.
Nu vreau să generalizez, dar o să remarcați că majoritatea trupelor care ies din underground cu un stil mai puțin digerabil au minim un membru cu bani, ori au avut noroc de niște uși deschise către bani. Oricum, e vorba de bani.
Și știi ce? Să spunem că-ți merge. Să spunem că-ți intră o piesă pe radio și prinzi câteva evenimente mari. N-o să țină. Nu cu stilul ăsta. Dacă vrei să trăiești din asta trebuie să scoți chitara din priză. Să bagi versuri precum alea de le cântă Corina sau Andreea Bănică și să faci videochat, nu muzică. S-o arzi punk/rock doar prin vestimentație.
Eu nu vreau să-ți tai aripile. Cântă. Cântă ce-ți place. Poate că JAL e o trupă proastă. Accept asta. Dar nu cred că toate trupele care mor în underground sunt proaste. Și nu, nu aleg ele să „rămână” în underground. Nimeni nu vrea să cânte toată viața în beciuri. Cine spune asta se minte singur.
Știu atâtea trupe extraordinare care s-au oprit, ori se scaldă printr-un anonimat sinistru. Nu concep să n-aibă și România o Superhicks sau S.A.R.S.. Trupe foarte respectate la ele acolo, în țări de 3-4 ori mai mici.
Vrei să faci cea mai tare trupă de … (inserează stil despre care 90% din vecinii tăi de bloc nu știu nimic)? Foarte bine. Cântă din suflet. E plin Youtube-ul cu astfel de trupe, fantastice, cu 1.000 de vizualizări și destrămate de mult.
Dar nu-ți face speranțe aiurea. Decât dacă ai bani. Dacă ai bani foarte bine: îți permiți show, lumini, sunet, și eventual să-ți plătești intrări la TV, radio și festivaluri toată viața.
Baftă.
2 răspunsuri
Clubul ala care isi mai deschide usile, daca vorbim de acelasi, ofera toti banii din intrare trupelor, pe langa protocol. Si au fost trupe care au facut ceva bani din concerte, acum depinde si de trupa. 🙂 In turnee in afara orasului/tarii, daca trupa are merchendise si i se asigura cazare, mancare,protocol si banii din intrare, poti iesi pe plus, iar la festivale, mai ales in afara, o trupa poate primi un onorariu ok, si in underground.
Dacă vorbim de același club, mă refer la aceea locație care te cheamă în deschidere la trupe din străinătate, deci banii din bilete se duc la străini.
Cât despre celelalte lucruri de care vorbești… bravo vouă 😀