Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cumpăr apartament, zonă rău famată: Parlament, Catedrală…

Dimineață la știri se vorbea despre puterea celor șase clopote achiziționate de CEO Daniel pentru Catedrala Mânuirii Neamului. Cică-s puternici rău. Dacă lovești un clopot cu o lingură se aude până-n Ploiești și la o lovitură serioasă se trezesc morții din Teleorman și ies să voteze.

Imediat m-am gândit la săracii oameni care locuiesc în proximitatea catedralei. Să vezi durere când o face Daniel chemarea la moaște și alte sărbători.

Îți imaginezi cum e să bei și tu 1-2-…-10 pahare într-o sâmbătă seară și duminică dimineață să te trezești crezând că a căzut, fix lângă geamul tău, bomba atomică, ori portofelul lui Dragnea?

Partea bună e că, din cauza vibrației emise de clopote, nu vor mai exista câini maidanezi în București. Dar sunt șanse să vină balene pe Dâmbovița, atrase de ultra-sunetele creștine. O să avem cașaloți maidanezi.

Dar să revenim.

Mi-a picat fisa! E clar că prețurile apartamentelor din zonă se vor duce în pământ. Cine ar vrea să stea în cartierul cu cei mai mulți hoți, chiar dacă aparent sunt ținuți locului de scaunele confortabile din Parlament, și acum să mai suporte și zgomot?

N-o să poți închide un ochi de after-slujbele care vor ține până dimineața. N-o să mai poți face o plimbare liniștită prin cartier, noaptea, c-o să dai peste tot de găști de popi, la colț de stradă. O să-i recunoști ușor, îmbrăcați în rochii negre și poștind o cădelniță. Traversează pe celălalt trotuar altfel o să te-ntrebe:

  • Alo? Da, tu… Enoriașule, cu tine vorbesc! BĂ, nu mă face să vin la tine. Treci aici, luați-aș rudele-n acatist!
  • Ăăă….
  • Ce ai pă tine în numele Domnului?
  • … nimic…
  • Enoriașule, pă controlate și pă luate? Dacă găsesc vreun leu în portofel să-ți dau anatemă totală? Păcătosule, nu mă face să-ți întorc și celălalt obraz!
  • Atât am… jur!
  • Hai pleacă d-aici până nu-ți dau două dezlegări de mă răspopesc ăștia! Și vezi la Bentley-ul ăla că-i luat cu banii jos!
Dacă voi vreți să trăiți într-un asemenea cartier e fix treaba voastră.

Eu m-am uitat dimineață la sticla în care adun mărunțișul primit rest la pâine și am o ofertă: 5 litri de mărunt pe un apartament cu 3 camere. Fără îmbunătățiri mari. Lasă, treacă de la mine, îl iau și fără mobilă.

Vă sugerez să vă grăbiți și să nu așteptați primul clopot.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.