Când îi vezi cum traversează strada îți vine să strigi de emoție. Da, despre bătrâni vorbesc. Bine, nu toți, doar ĂIA care au destul sânge în instalație să traverseze neregulamentar, pe unde au ei chef, chiar și la 10 metri de trecere.
Așa o dovadă de curaj mai rar găsești. Motocicliștii ăia fioroși, îmbrăcați în pantaloni de piele mulați și cu vestele alea cu țeste, par niște copilițe în fața unui moșulică de peste 70 de ani, cu multiple afecțiuni ale sistemului osos, hotărât să traverseze pe oriunde vrea el.
Anarhie tată!
În mod normal – și când nu sunt sarcastic – blamez asemenea obiceiuri. Evident că merită amendă, chiar și cu riscul să le sară poporul în cap polițiștilor că au amendat o biată bătrânică. Dacă o iei pe parbriz și conștiință pentru că ea nu stă la roșu nu mai e așa ușoară treaba, nu?
Sigur îi știți. Îi vedeți la trecerea de pietoni în timp ce voi stați locului și ei se strecoară indiferenți, înaintând cu privirea țintă. Unii dintre ei cad victime acestui război cu răbdarea și se duc să traverseze cu îngerii, dar cum o spun și veteranii, „a merge de-a curmezișul pe șosea, în trafic, nu-i pentru toată lumea!”.
Nu se uită-n stânga, nu se uită-n dreapta. Sunt bătrâni și sunt rebeli! Unii dintre ei au traversat pe roșu și în al doilea Război Mondial.
Își târșâie anii pe șosea și nu-s deranjați de claxoane, zgomotul de frână bruscă, ori înjurături. E posibil nici să nu le audă.
Oricum, poate-i vreun semn că la senectute dă curajul în noi. Probabil te trezești dimineață și spui „mai am maxim 2 ani. Azi trec pe roșu!”.
Dacă-i p-așa mă gândesc să facem un pluton de bătrâni d-ăștia care n-au mamă, n-au semafor, și să-i trimitem peste ruși, după tezaur. O să treacă prin fața tancurilor precum prin dreptul mașinilor care vin în viteză pe bulevard.
Încet și sigur. Încet și sigur.
