Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cel mai bun moment ca BOR să-și ceară scuze

Cine mă citește de mai mult timp știe că nu-s fan BOR. N-am acțiuni la ei și nici nu văd să fim vreodată prieteni. Dar uneori îmi place să fac exerciții complicate așa că mi-am pus întrebarea „ce strategie pe termen mediu și lung aș aborda din postura de CEO la BOR?”.

Provocator, nu?

Eu n-am datele lor din interior, dar îmi imaginez că-s cam aceleași pe care le vede și vulgul: nivelul religiozității scade, BOR are un picaj clar în topul încrederii și peste toate astea se mai adaugă și un strat gros de ortodoxism de tipul „lasă că Dumnezeu mă iartă pentru X”, un amalgam de interpretări care duc spre o pravoslavnicie-light.

Există un risc major ca următoarea generație să mai fie cu biserica doar așa, la ocazii. Spre deloc. Și procentul să tot crească până, doamne ferește, facem din biserici librării.

Dacă mi-aș pune pălăriuța de șef-BOR aș da acum o declarație cu scuze pentru sclavie și celelalte nasoale din istoria instituției. Îmi e destul de clar că valul ăsta o să ajungă și în România. Mai devreme sau mai târziu o să vină o generație care o să aibă astfel de pretenții. Nici nu contează că vorbim de o minoritate. Dacă-și vor convinge părinții că nu tot ce s-a întâmplat în trecut e „apă pe sub pod” (cum spune englezul) o să fie o uriașă provocare de PR.

De ce să aștepți și să-ți ceri scuze atunci, de ochii lumii?

Cum e să apari acum și să spui „scz pentru niște sute de ani de sclavie. Și fazele cu homosexualii. Și colaborarea cu Securitatea. Și alte extreme. A, să nu uităm: scz și greco-catolicilor. Ups!”. Atât, simplu.

Se vor supăra câțiva credincioși hardcore? Posibil, dar poți să îi liniștești repetând ceva despre „iertare” și niște citate din Biblie.

Cred că un „scuze” la timpul lui poate să mai liniștească apele, poate chiar să mai aducă niște tineri la slujba de duminică, mai ales din generația care chiar ține la impresii.

Dar eu nu sunt Head-of-BOR așa că…

2 răspunsuri

  1. Inainte ar trebui sa renunte la superioritate.eu nu am cum sa ma duc la biserica si sa imi bata popa obrazul ce pacate am eu,cand el are niste kg de aur pe turla si vine cu ultimul mertan
    Si apoi da ma ia o scarba excesiva cand vad cum le umple capul cu tot felul de rahaturi parintilor mei
    Si apoi il vezi pe flausatul ala de la ct si scandal cu niste copii abuzati si tot asa
    Poate sa isi ceara preafericitul si inaltatul dani scuze cu lacrimi in ochi,nu cred ca ar putea sa imi stearga scarba pe care o simt acum fata de bor
    Nu am facut nunta in biserica si nu imi voi boteza copii,evit pe cat pot sa cotizez la afacerea bor,desi o fac fara sa vreau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.