Recent eram la o petrecere și așa cum îi șade bine oricărui petrecăreț m-am încins la o analiză lungă și complexă despre zona Piața Unirii. Și parcul din zonă. Fac urât la beutură.
Am lăsat să se scurgă niște timp peste conversație, m-am mai uitat pe hărți, am mai citit una alta, am traversat de câteva ori zona în cauză și am ajuns la concluzia de mai jos.
Dar între timp, scurt context.
Bucureștiul are trei (3!) zone de întâlnire („meeting point”-uri pentru unii) principale. Evident, sunt mai multe, dar astea 3 au dăinuit și au avut mereu o dinamică aparte. În funcție de vârstă/generație/venituri/interese, oamenii și-au dat întâlnire la Piața Unirii („ne vedem la Mc. Sus sau jos?” – ăla de jos e pentru connoisseuri), TNB („la Universitate unde? Fântână? Scări? Vioară?) și la Piața Romană („KFC? Mc? Coloane?”).
Fiind bucureștean de mic, și traversând mai multe etape socio-profesionale, am ajuns să-mi dau întâlnire cu diverși oameni, pentru diverse contexte, prin toate cele trei puncte, ținând mereu cont de motivul întâlnirii, vârstă, interese. Bine, eu acum raționalizez această alegere de loc, dar când era să mă văd cu X știam instinctiv unde să ne vedem în funcție de ce avem de făcut/vorbit.
De exemplu, de la 17 ani nu mă mai văd cu oameni la Piața Unirii. Da, existau și adolescenți care se întâlneau la Romană, dar eu nu umblam „cu ăia”. Amărăștean, știu.
Stai. Mai mult context.
Cei care s-au mutat în București în ultimii 10-15 ani au ratat două momente/etape pe care eu le consider importante în istoria recentă a acestui oraș:
- Aprinderea bradului de fier din 2007. Cel puțin 100.000 de oameni la Piața Unirii să vadă un turn Eiffel românesc. Am fost acolo cu gașca. Ne-am pierdut cu toții. S-au pierdut copii mici de părinți. A fost un haos incredibil. Unii nu s-au găsit nici până-n ziua de azi;
2. Transformarea magazinului Unirea. Unii nu știți, dar ani de zile după revoluție magazinul Unirea a fost suport de cârpe publicitare. Îmi aduc aminte clar cum pe fațada clădirii erau zeci (sute?) de cârpe publicitare care făceau reclamă la orice era în vogă la final de 1990, început de 2000. Dacă vă uitați peste imaginea de la aprinderea bradului de fier (2007) o să vedeți o monstră.
Apoi lucruri s-au schimbat, nu-știu-cine (oricum magazinul era la privat – parcă Adamescu?) a hotărât să tapeteze fațada magazinului cu niște plăci și brand-uri: H&M pe un colț, Bershka pe altul, alte-țoale pe mijloc, fiecare brand având o bucată mare pe care s-o facă cool, frumix, șmecherie.
Partea nasoală este că astăzi, la nici 10-15 ani de la aceea fațetare jmecheră, fațada magazinului Unirea face o întoarcere în timp și se reumple de cârpe. Vremea bazarului exterior revine.
Gata contextul? Nu.
Piața Unirii are un fel al ei… e foarte zonă de tranzit. Ceva parcă te face să nu stai pe acolo. Da, sunt niște terase (alea de pe Dâmbovița, mai noi), un parc care nu reușește să se impună, niște fântâni modernizate prin ce am înțeles că a fost o combinație Firea… nu mai contează.
Ce știm sigur este că Piața Unirii se comportă cel mai mult ca o zonă de traversare. Nu prea-ți vine să stai pe acolo, să te bucuri de (un alt) Centru. Are un iz de „zona gării”, periodic apar insule de mahala, jeg, urât. De câțiva ani trotuarele au fost lăsate pradă micilor comercianți și unor coșmelii (cam) urâțele care n-au vreo treabă cu un design urban aliniat la… e urât, ce să mai?
De ce este zonă de tranzit?
Pentru că e hiper-uzată rutier. N-ai nevoie de senzațional de multă școală (doar niște lectură și spirit de observație) ca să înțelegi că zona Piața Unirii e tăiată/traversată constant de bulevarde late pe care se conduce în stil autostradă, asta când nu se stă în coloane lungi, trafic nervos, poluare și zgomot. Cine ar vrea să stea să „se relaxeze” în mediul ăsta?
Motiv pentru care parcul Unirii este și incert. E un petec impotent de iarbă cu o mână de copaci, insuficient să te rupăde haosul rutier din jur.
De asemenea, Piața Unirii este și un nod de metrou, multe stații de autobuz, un capăt de tramvai ș.a.m.d.. Coroborat cu traficul mașinilor pă persoană fizică e rețeta clară pentru haos și disconfort.
Bine, și?
Acum vine partea frumoasă. Ce nu știu probabil cei cu business-uri în zonă (HoReCa & magazine de țoale) e că fix bubele de mai sus le strică oarecum afacerea. O zonă traversată (pietonal și rutier) în viteză nu mă îmbie să stau și să consum. Dacă fug prin Piața Unirii nu am de ce să mă opresc să-mi iau o cafea, o bere, o cârpă. Așa că e absolut normal ca la 5-7-9-11 ani să falimenteze cele mai multe afaceri din zonă. Unele chiar mai repede.
Soluții?
Evident, nu există soluție ușoară. Dar există soluții frumoase. Cel puțin în mintea mea.
Poftim la ce m-am gândit eu:
Ce vedem mai sus:
- Tot ce e cu verde este parc/spațiu verde/fără mașini;
- Linia albastră este linie de autobuz;
- Săgețile roșii înseamnă bandă pentru mașinile personale (care pot întoarce la capetele de bulevard), ori pot traversa zona prin pasajul deja existent.
De ce?
Păi, n-o să moară nimeni dacă avem un parc mare și frumos în Centru-Centru. Chiar n-o să moară. Ba chiar pe dos, o să contribuie masiv la calitatea vieții (mai ales a celor din zonă).
Având parc în zona aia înseamnă că atragi oameni cu chef de stat (și stat în liniște). Asta înseamnă mai multă disponibilitate să bei un cico, să mănânci un gigi-bigi, să faci niște shopping compulsiv în magazinul Unirea.
Firește, un parc nu elimină faptul că zona Unirii o să fie în continuare un nod de tranzit (pietonal) prin natura celor două guri de metrou, dar altfel ieși la suprafață când o faci într-un parc, altfel într-un bazar ordinar de secol XIV. Cu puțină imaginație îți dai seama la ce mă refer.
„Păi și mașinile?”. Asta e partea nasoală. Niște tablă o să plângă în ecuația, nu vă mint. Pur și simplu unii o vor lua pe alte rute, ori își vor da seama că-i mai combinație cu mijloacele de transport în comun (oricum e mai combinație și acum, dar se trăiește enorm din stereotipizarea condițiilor din autobuze. Unii pur și simplu nu-și ies din poveștile cu boschetari care dorm în autobuz, ca ăia care n-au putut să mănânce o pâine în secuime).
„Păi și alea parcate prin zonă, ale riveranilor?”. Și asta e nasol. Că și ei trebuie să le mute ceva mai departe. Vor exista niște locuri de parcare, prin spatele blocurilor, dar limitate și scumpe. Dar e un sacrificiu pe care eu sunt dispus să și-l asume cei care stau acolo. E prețul faptului că locuiesc la 10 metri de unul dintre cele mai frumoase parcuri.
„Păi și magazinul Unirea?” Aici e greu de făcut ceva, că-i proprietatea privatului, dar eu aș vrea tare mult ca fațada magazinului să devină o planșă uriașă pentru artiștii locali. Să-și dea cu creativitate pe fațadă, să bucure ochiul și Instagramul. Să vină lumea să se pozeze cu nebunia asta colorată. Că dacă-ți vine până la un perete colorat sigur îți intră să-ți cumpere și o bluziță la ofertă.
Acum, nu spun că am soluții perfect. Dar măcar încerc. Și n-o să candidez pentru primărie, nu vreau să fiu ars pe rug după două zile de mandat, cocoțat pe un munte de biciclete incendiate.
Bun, mă bucur că am rezolvat problema cu Piața Unirii.
Aștept următoarea petrecere.
P.S. – poza articolului este de la @Latifundiar. Îi mulțumesc, nimic nu se potrivea mai bine.
3 răspunsuri
Un alt beneficiu: scade riscul prabusirii intregii zone, de la infiltratiile cu apa din Dambovita.
Nu am chef sa scriu romane, insa daca vei cauta un pic, vei gasi cum a afectat apa Dambovitei care trece fix pe sub parc (de aceea se opreste la intrarea in centrul vechi si continua pe la terasele alea frumoase) structura intregii zone: blocurile care risca sa se prabuseasca, pasajul subteran si intregul metrou de la Piata Unirii.
Scoaterea masinilor va detensiona terenul de multe tone de metal, pe metru patrat!
Trezește te. Prea umed visul.
Chiar dacă ai vrea „soluția finala” , oricum vei fii pus pe rug daca mai este fer