Am un bonsai în grijă. Trebuie să recunosc, nu-s cel mai bun grădinar. Îl ud când îmi aduc aminte, cu toate că îl văd zilnic. E lângă pat.
Când l-am cumpărat și l-am adus acasă eram gata să-l sugrum cu grijă și atenție. Îi vorbeam frumos și îi puneam muzică simfonică. Îl tundeam des și mă documentam despre cum să-l ajut să crească mare, frumos și sănătos.
Între timp interesul a scăzut și am început să-l neglijez. Să nu mă înțelegeți greșit. Nu moare. Dar nici nu trăiește bine. Supraviețuiește de azi pe mâine. Când știu că vine lumea în vizită, ori de gura Ei, îl ud și îi mai tund câteva frunze, dar în rest… Să se descurce. Ce să fac? Să-i dau ajutoare?
Acum, dacă bonsaiul meu ar avea voință ar alege să plece. Eu îi tot promit pământ și ghiveci nou de luni de zile. Probabil că n-o să mă mișc în a-mi respecta promisiunea niciodată dacă nu mă va constrânge situația. Mingea e la el.
Ce are de gând să facă?
E absurd ce spun, că-i o plantă, nu-și poate alege viitorul. Și chiar dacă ar putea, unele plante sigur ar spune „ce te zbați băi Ficusule? Toți sunt la fel… te udă când vor ei, să le fie frumos în casă. În rest, nu dau două îngrășăminte pe tine…”. Bine, ar apărea și cealaltă categorie de plante care ar spune că „schimbi îngrijitorul, dar pământul e același”. Am citat din Bășina Porcului. Și ultima categorie, planetele filosofice sau lamium purpureum, „dacă părerea planetelor ar conta cu adevărat, n-am avea dreptul la așa ceva”.
Bonsaiul meu n-are voință și nici puterea să-și aleagă stăpânul. Din comunistul hypermarket de unde l-am cumpărat, unde stătea pe raft și nu era nimic, un banal produs, un cod de bare, a ajuns în această democrație unde stă la mâna mea. Aș putea să-i dau cele trebuincioase, dar n-am mereu chef de el. Sau uit. Nu-i un angajament serios.
Mă bucur că bonsaiul meu n-are voință și putere să-și aleagă grădinarul. La fel și cu animalele. Câinele nu-și poate alege stăpânul, pisica nu-și poate alege sclavul.
Deci bonsaiul meu n-o să meargă duminică la vot. Îl doare-n pistil (dacă are, nu știu…) de alegeri.
Tu ce faci duminică? Tot bonsai?
…
Tocmai mi-am dat seama că-s PSD-ul bonsaiului meu. Când ajung acasă o să-l ud, o să-l tund și-o să-i dau o pungă cu făină, zahăr și ulei. Să vadă că-l iubesc și sunt cel mai bun grădinar pe care-l poate avea.
