William de Amorim, mijlocaș de la Astra născut în Brazilia, a primit cetățenia și ar putea juca pentru echipa de țurcăbal a României.
Abia ce am terminat de văzut filmul „Race” despre viața lui Jessie Owens. Cu toate că Amorim nu pare capabil de vreo performanță senzațională precum Owens (din ce spun suporterii la comentarii nu-i chiar o minune pe teren… și cine știe mai bine ca ei?), simpla lui convocare la națională ar produce surprize.
Adică totuși, unul care nu-i din neam de daci să reprezinte România? Să-și facă părul blond precum tricolorii acum câțiva ani? Să intre în grupul select patronat exclusiv de români? Gică Petrescu, Dan Petrescu și cel mai român dintre toți, Gică Hagi? Oare nu cumva ne batem joc de noi ca țară? Chiar așa, s-au terminat fotbaliștii de valoare-n țara asta și-l luăm pe unu care ar putea, cel mult, să ne învețe salsa? Mai mare rușinea.
Unde o să ajungem? După o generație rușinoasă de fotbaliști alcoolici, drogangii, afemeiați sau avari, renunțăm și naturalizăm toți străinii de pe planetă? Unde mai este mândria noastră ca popor? Chiar în halul ăsta?
Asta e, să aruncăm pe teren ce producem. Și dacă peste ani primul 11 o să fie compus exclusiv din tineri lipiți de telefoane care așteaptă primele să-și cumpere Audi și BMW… asta e. Să ne mândrim cu ei. Că asta înseamnă să fii român adevărat. Să te mândrești cu incapacitatea ta și să găsești mereu scuze când știi și tu că ești în hazna. „Prost, dar e prostul nostru”. „La alții e și mai rău”. „Nu ne spui tu nouă cum să facem treabă. Suntem aici de 2.000 de ani”.
Eu zic să punem repede de o scrisoare și să adunăm câteva milioane de semnături. Altfel o să ne trezim că la Euro 2020 o să avem pe teren, în tricoul galben, tot felul de oameni: musulmani, evrei, gay, unguri, atei, fotbaliști.
